sticlă, o mensolă sprijinită în faţa unei oglinzi şi o podea din plăci de ceramică bine lustruită. Alături, un dormitor pe care-l destinasem Dianei: pereţii erau tapisaţi cu o ţesătură gri perlat marmorat, iar podeaua era acoperită cu un covor gros cu mari rozete roşii; perdelele patului şi ale ferestrelor erau din aceeaşi stofă, întreţesută cu dungi late viorii, care întrerupeau monotonia. Deasupra patului era atârnată o cromolitografie ce reprezenta doi ciobănaşi îndrăgostiţi, iar pe o mensolă se afla o pendulă intarsiată cu pietricele artificiale, pe ale cărei laturi doi amoraşi durdulii ţineau un buchet de crini aranjaţi în formă de candelabru.

 

 

La etajul superior se aflau alte două dormitoare. Unul îl rezervasem unei bătrâne pe jumătate surde şi înclinate să nu se dezlipească de băutură, care avea meritul de a nu fi de prin părţile acelea şi de a fi dispusă la orice, numai să câştige ceva. Nu izbutesc să-mi amintesc cine mi-o recomandase, dar mi se păruse ideală ca să aibă grijă de Diana când nu era nimeni altcineva în casă şi să ştie s-o calmeze cum trebuie atunci când avea unul dintre atacurile ei.

Între altele, în timp ce scriu îmi dau seama că bătrâna pesemne nu mai are veşti de la mine de vreo lună. Poate că-i lăsasem destui bani ca să supravieţuiască, dar pentru cât timp? Ar trebui să alerg la Auteuil, dar îmi dau seama că nu-mi amintesc adresa: Auteuil, unde? Pot să mă-nvârt prin toată zona sunând la fiecare casă ca să întreb dacă acolo locuieşte o isterică palladiană cu dublă personalitate?

 

* * *

 

În aprilie, Taxil îşi anunţase public convertirea şi în noiembrie apăruse deja prima sa carte cu revelaţii incendiatoare privind masoneria, Les freres trois-points. În aceeaşi perioadă l-am dus s-o vadă pe Diana. Nu i-am ascuns dubla ei condiţie şi a trebuit să-i explic că ea ne era de folos nu în condiţia ei de fetişcană timorată, ci în aceea de palladiană nepocăită.

În ultimele luni o studiasem în amănunt pe fată şi ţinusem sub control schimbările condiţiei sale, sedându-le cu lichidul dat de doctorul Du Maurier. Dar înţelesesem că era enervant să aştept crizele imprevizibile şi trebuia să găsesc un mod de a o face pe Diana să-şi schimbe condiţia la comandă: în fond, se pare că astfel face doctorul Charcot cu istericele lui.

Nu aveam puterea magnetică a lui Charcot şi mă dusesem să caut în bibliotecă unele tratate mai tradiţionale, ca De la cause du sommeil lucide a bătrânului (şi autenticului) abate Faria. Inspirându-mă din cartea aceea şi din alte câteva lecturi, hotărâsem să o strâng pe fată între genunchii mei, să-i apuc degetele cu două degete ale mele şi s-o privesc ţintă în ochi, apoi, după cel puţin cinci minute, să-mi retrag mâinile, să i le pun pe umeri, să i le trec de-a lungul braţelor până la extremitatea degetelor de cinci-şase ori, să i le pun apoi pe cap, să le las în jos prin faţa chipului ei la cinci-şase centimetri până la adâncitura stomacului, cu celelalte degete sub coaste şi, în fine, să i le cobor de-a lungul trupului până la genunchi sau chiar până la vârful picioarelor.

Din punctul de vedere al pudorii, pentru Diana cea „cuminte” asta era prea invaziv, iar la început scotea nişte ţipete de parcă (Dumnezeu să mă ierte) atentam la virginitatea ei, dar efectul era atât de sigur, încât ea se calma aproape dintr-odată, aţipea câteva minute şi se trezea la loc în starea de dinainte. Mai uşor era s-o fac să revină la starea a doua, deoarece Diana cea „rea” arăta că simte plăcere la atingerile acelea şi căuta să prelungească manipularea mea, însoţind-o cu insinuante mişcări ale trupului şi cu gemete sufocate: din fericire, în scurt timp nu mai izbutea să se sustragă efectului hipnotic şi aţ