* * *

Cred că orice fiinţă de sex masculin ar putea-o considera pe Diana o făptură de o graţie aparte, cel puţin atât cât pot să judec eu, cel pe care veşmântul şi vocaţia l-au ţinut departe de mizeriile sexului; iar Taxil era în chip evident un bărbat cu apetit crescut.

Doctorul Du Maurier, cedându-mi pacienta lui, îmi predase şi un cufăraş plin cu haine destul de elegante pe care Diana îl avea cu ea când o internase — semn că familia de origine trebuie să fi fost cu dare de mână. Şi cu o evidentă cochetărie, în ziua în care îi spusesem că avea să primească vizita lui Taxil, ea se gătise cu grijă. Absentă cum părea, în ambele stări ale ei era foarte atentă la micile amănunte feminine.

Taxil fusese imediat fermecat („frumoasă femeie”, îmi şoptise plesnind din buze), iar mai târziu, când încercase să mă imite în procedurile mele hipnotice, tindea să-şi prelungească pipăitul chiar şi când era evident că pacienta adormise, încât trebuia să intervin cu câte un timid „mi se pare că deocamdată ajunge”.

Am bănuiala că, dacă l-aş fi lăsat singur cu Diana când ea era în starea primară, şi-ar fi permis şi alte îndrăzneli, iar ea i le-ar fi acceptat. De aceea făceam ca discuţiile noastre cu fata să se desfăşoare totdeauna în trei. Mai mult, câteodată în patru. Asta deoarece, pentru a stimula amintirile şi energiile Dianei sataniste şi luciferiene (şi umorile ei luciferice) socotisem convenabil s-o pun în legătură şi cu abatele Boullan.

* * *

Boullan. De când arhiepiscopul Parisului îl interzisese, abatele se dusese la Lyon să se alăture comunităţii carmeliţilor, întemeiată de Vintras, un vizionar care slujea într-o haină lungă, albă, pe care erau zugrăvite o cruce roşie răsturnată şi o diademă cu simbol falic indian. Când Vintras se ruga, levita, trimiţându-şi în extaz adepţii. În timpul liturghiilor lui, din ostii picura sânge, dar felurite zvonuri vorbeau de practici homosexuale, de rânduirea unor preotese ale amorului, de mântuirea prin liberul joc al simţurilor, în sfârşit, toate fiind lucruri către care Boullan era neîndoielnic înclinat. Aşa încât, la moartea lui Vintras se proclamase succesorul lui.

Venea de la Paris cel puţin o dată pe lună. Nu i se păruse adevărat că poate studia o făptură ca Diana din punct de vedere demonologic (ca s-o exorcizeze în felul cel mai bun — zicea el, dar acum deja ştiam cum anume exorciza el). Avea peste şaizeci de ani, dar încă era un bărbat viguros, cu privirea pe care nu pot evita s-o definesc ca magnetică.

Boullan asculta ceea ce povestea Diana — lucruri de care Taxil lua notă cu sfinţenie — însă părea să urmărească alte scopuri şi câteodată murmura la urechile fetei încurajări sau sfaturi din care nu prindeam nimic. Cu toate acestea, ne era de folos, deoarece, printre misterele masoneriei ce trebuiau dezvăluite, existau cu siguranţă străpungerea cu pumnalul a unor ostii sfinţite şi feluritele forme de liturghie neagră, iar în privinţa asta Boullan era o autoritate. Taxil lua note despre diferite ritualuri demonice şi, pe măsură ce cărţuliile lui apăreau, se lungea tot mai mult în descrierea acestor liturghii, pe care masonii lui le practicau la orice pas pe scară largă.

* * *

După ce publicase câteva cărţi una după alta, puţinul pe care Taxil îl ştia despre masonerie era acum pe cale să se epuizeze. Idei proaspete îi veneau numai de la Diana cea „rea” care ieşea la iveală sub hipnoză şi, cu ochii larg deschişi, povestea nişte scene la care poate că asistase, ori despre care auzise vorbindu-se în America, ori pe care pur şi simplu şi le închipuia. Erau poveşti ce ne lăsau cu răsuflarea tăiată şi trebuie să spun că, deşi sunt bărbat cu experienţă (aşa îmi închipui), eram scandalizat de ele. De exemplu, într-o zi se apucase