Corb (Negru Vârtos) nu era, hibrid nu era, Seină nici atât! Era altceva, apropiat de un Cabernet bine mineralizat, dar fără acea rotunjime specifică, ci mai dur, mai colţuros. Oricum, cu cocoşelul (de două chile!) făcut de Ionică în unturi de gâscă şi raţă – venisem cu şeful lui cel mare – vinul acela a fost agheasmă şi balsam, şi bine ne-a adormit la umbră de nuc, în linişte de ţară depărtată, cu lătrat de câine şi scârţâit metafizic de roţi de căruţă.

  SALATĂ DE CASTRAVEŢI

  —3 căţei usturoi • 1 lingură oţet de fructe

  * 1 lingură untdelemn • 1 legătură mărar

  • piper, sare, cum vă place

  * 500 g castraveţi verzi, tari şi deşi în carne

  * Castraveţii se grijesc, se curăţă de coajă (cei buburoşi) se taie felii transparente de subţiri

  Se sărează uşor, se lasă să respire

  Usturoiul se pisează pastă, se freacă cu oţet, ulei, piper, puţină apă

  Se toacă mărarul

  Se scurg castraveţii, se amestecă cu sosul, se presară cu mărar

  Se lasă o jumătate de oră deoparte, să se rotunjească

  CIORBĂ DE PEŞTE CU ZEAMĂ DE VARZĂ

  Intre două foste cetăţi, Turnu-Măgurele (v-aţi gândit vreodată ce cuvânt splendid e măgurele? Dar unde o fi fost turnul cel din nume?) şi Turnu-Severin, ciorba de peşte nu se acreşte numai cu oţet sau borş, ci şi cu zeamă de varză.

  * 3 morcovi * 3 pătrunjei • 1 păstârnac

  2 cartofi • 3 cepe * 1 ardei gras

  — 4 roşii * 1 litru zeamă de varză verdeaţă – leuşean, pătrunjel, ţelină

  2 kg peşte (de preferinţă alb – ştiucă, văduvită, biban, şalău, dar e bun şi crapul)

  * Zarzavatul şi legumele se toacă mărunt şi se pun la fiert în 2 litri apă * Zeama de varză, limpede, parfumată, acrişoară, se pune şi ea pe foc

  După primele clocote ale fierturii se toarnă zeama de varză fierbinte peste legume, să fiarbă împreună, 1 jumătate de oră

  Peştele, tăiat bucăţi de-un blid, acu se pune la fiert, 20 de minute

  Verdeaţa se toacă şi se presară peste ciorba fierbinte

  Taină: Dacă, fără ciuşcă, ciorba asta pare handicapată, atunci gândiţi-vă ce cred cei din Corabia dacă le-o puneţi în faţă fără hrean?! (există şi o reţetă sâmplissimă: hrean ras, apă, un pic de sare, 1 lingură de oţet), MUSACA DE ŢELINĂ Umplutura:

  500 g carne tocată viţel * 100 g pâine albă pahar lapte * 1 ceapă 100 g unt * 2 ouă linguri pastă ardei gras * sare, piper 1 pahar bulion gros de roşii

  Zeama:

  • 500 ml supă de carne • 1 ceapă

  100 g pesmet * 50 g unt

  300 g roşii * 1 lingură făină

  * 2 ouă • 2 pahare smântână

  Suport:

  * 2 kg ţelină * cam 50 g unt

  Ţelină se curăţă, se taie felii subţiri, se pune la prăjit în unt în altă tigaie se încinge untul pentru tocătură

  Se toacă ceapa, se pune la rumenit în acel unt

  Se înmoaie pâinea în lapte, se amestecă cu carnea tocată, sare, piper

  * Se pune carnea peste ceapa călită şi se amestecă

  • După cinci minute se adaugă şi bulionul de roşii, pasta de ardei şi se mai lasă vreo zece minute, să ia gust de prăjeală, apoi se dă deoparte, să respire

  Ţelină se întoarce, să se rumenească pe ambele părţi * Se unge bine un vas mare cu unt, se presară pesmet

  Se aşază feliile de ţelină, pat

  Se bate tocătură cu 2 ouă şi se toarnă în cratiţă, peste ţelină

  * Se ascunde tocătura cu felii de ţelină, să nici nu bănuim c-a fost pe-acolo

  • Se prăjeşte ceapa tăiată peştişori şi mai mărunt

  * Se prăjeşte şi făina lângă ceapă, se sting cu supă de carne

  Toate se adună acum:

  • Se acoperă ţelină cu felii de roşii * Se toarnă zeama peste musaca

  * Se pune în cuptor, focul abia pâlpâie, mâncarea sfârâie un ceas, subţire, roşiile se rumenesc încet, arătând că se apropie sfârşitul cel aşteptat

  • Se bat ouăle bine cu smântână şi se toarnă peste musaca, să ascundă ce-au păţit roşiile

  * Când s-a colorat arămiu deschis smântână, chiar că e gata!

  N-am gustat, până acum un an, vreun vin de Jiu, că nu ştiam că se poate! Dar uite că s-a pomenit un prieten de prin Retezat să aibă soacra la Cordeşti (mare pricopseală!) şi aşa ne-am luminat noi că Jiul nu e numai un râu gros de cărbune ci şi podgorie în putere, Cabernet-id de Jiu e negru-peşteră (tot cărbunele săracu'!) şi forţos tare. Cel puţin cel adus de Costică Crăciuneseu (avea cinci ani vechime!) era de-acum un munte de bazalt lichefiat şi adunat în pahar, întâi am crezut că-i Sâmbureşti de pe vremuri, atât de bine era rotunjit! Şi avea şi un buchet vânos de flori uscate, violete de Parma şi păpădie amăruie, cum numai pământul întunecat al Gorjului poate să dea., împlinit cum nu se mai poate, falnic, cu o ţinută sigură şi teribil de arogantă, a născut următorul dialog profund: „Costică, ce bem noi aici, cu musaca de ţelină, sânge de câţi draci?" „E vin de Jiu, drăguţă Radule, vin vechi de Jiu, n-o fi de mirare să fie şi draci şi îngeri în el!"

  SOS DE MĂCRIŞ

  Românii nu-s prea tari la sosuri în sine şi nici lipsă nu putem spune că duc, având ei mai mare bucurie la tocăniţe, ostropeluri şi alte chestii, unde zeama-i parte şi consecinţă, şi nu întreg şi adaos.

  Dar mai găseşti ici şi colo câte un lichid de udat carnea şi-nmuiat dumicatul de pâine, cum e sosul acesta oltenesc.

  l farfurie de măcriş bine grijit • 1 lingură cu vârf