pardesiele din piele neagră, cum primesc membri ai consiliului local pentru întâlniri și ședințe. Oamenii îi priveau, apoi treceau cât de repede puteau. Înainte de război, taxiurile și mașinile personale lăsau oameni de afaceri și turiști în fața așezământului elegant, dar bagajele lor, la fel ca și mâncarea și lenjeria curgeau în și din hotel prin curtea din spate acum. Acum prin curtea aceea aveau loc adevăratele afaceri ale Gestapoului – camionetele ieșeau la orice oră din zi și din noapte, gardienii notau pe liste în timp ce bărbații, femeile și copiii, muți de frică, erau scoși ca vitele și mânați prin vechile uși de serviciu, jos, în celule.

Și tot pe aici veneau și plăcerile de care se bucurau ofițerii – bunurile de lux culese de prin beciurile, magazinele și vilele abandonate și femeile. Patru santinele păzeau poarta care dădea în curte: două pe o platformă ridicată care le permitea să vadă toată curtea și drumul care ducea spre ea și alte două pregătite să ridice bariera și să verifice numele pe listele lor. Santinela se zgâi la Nancy, iar ea plecă privirea de frică să nu-i vadă străfulgerarea de ură din ochi. Simțea întuneric în sânge și otravă în oase, era sigură că ar fi putut să omoare pe cineva numai dacă îl atingea cu vârfurile degetelor.

– Nu e fata obișnuită, spuse santinela. Căpitanului Hesse îi plac în general alea mai plinuțe.

Nancy simți cum îi alunecă ochii peste ea.

– Sophie e bolnavă, spuse Juliette.

Părea plictisită, iritată. O actriță înnăscută, se gândi Nancy, toate curvele trebuiau să fie.

– Căpitanul Hesse a spus că e în regulă fata. Acum vrei să-l faci să aștepte?

Santinela dădu din umeri și notă în catastif. Scria „pui pentru masa căpitanului“.

Juliette plecă și dispăru imediat în noapte. Santinela întinse mâna, pocni din degete și Nancy îi dădu geanta. El o deschise. Ruj, parfum, câteva prezervative învelite în folie. I-o dădu înapoi după ce o mirosi și o conduse pe poartă, spre ușa de serviciu. Nancy nu era primul ofițer DOS care intra pe-acolo. Se gândea la ce auzise despre Maurice Southgate, omul care fusese capturat chiar înainte să aterizeze ea în Franța. În același timp se gândea și la cei doi operatori radio care dispăruseră pe ușile astea în negură și întuneric și se întreba dacă mai trăiesc pe undeva prin vreun lagăr. Se gândi la Henri, își încleștă pumnii și își înfipse unghiile în palme.

Un avizier era fixat de peretele de după ușă. Nancy se uită pieziș la el, destul încât să vadă poza lui Fournier și poza ei și suma absurdă de bani pe care o ofereau ca să fie aduși chiar în acea clădire. Santinela nu se uită la ea, doar o conduse, tropăind cu bocancii lui grei, în sus pe scările de serviciu înguste și apoi într-o parte a clădirii destinată oaspeților hotelului, iar acum și ofițerilor. Lambriuri grele de lemn erau punctate de oglinzi enorme și lumina electrică strălucea sub abajururile din sticlă pictată. Nancy trecu printr-o serie infinită de imagini ale ei înseși. Santinela deveni o armată, la fel și ea, pașii lor amuțiți acum de covoarele groase.

Omul deschise o ușă și îi făcu semn cu capul, rânjind. Cinci bărbați se uitau la ea de la o masă. Nici unul nu era Böhm. Intuise corect. El era SS pur și nu și-ar fi corupt niciodată trupul cu o târfă franțuzoaică. Bărbații se uitau la ea cu priviri surprinse și lacome.

Deja mai era o fată acolo, o blondină care stătea pe genunchiul unui ofițer ce nu părea să aibă mai mult de douăzeci de ani. Băiatul se făcuse roșu până în vârful urechilor în timp ce ea îi mângâia ceafa și se fandosea la el în brațe, făcându-i pe bărbații mai în vârstă să râdă.

Căpitanul care stătea cel mai aproape de Nancy întinse mâna și o apucă de mijloc, trăgând-o spre el. Cu cealaltă mână îi mângâie sânii și partea din față, apoi își băgă mâna pe sub fusta ei și își introduse un deget între marginea ciorapului și carnea coapsei. Nici nu se uită la fața ei.

– Necunoscută dragă, ce frumos din partea lui madame Juliette să ne trimită prospături.

Nancy îi dădu jos chipiul și și-l puse pe cap, apoi se aplecă în față și-l sărută pe creștetul chelios.

– Proaspătă și puternică, domnule, spuse ea șoptit, apoi se strânse mai tare lângă el. Degetele lui se rătăciră peste chiloții ei de bumbac, iar ceilalți râseră. Bem ceva?

El o lăsă să se ducă la marginea mesei, unde era o carafă de vin roșu, înconjurată de zeci de pahare. Unul dintre ceilalți ofițeri începuse să-și piardă răbdarea cu puștiul. Se ridică de pe scaun și începu s-o sărute pe fată pe gât, masându-i sânii cu degetele lui grase, în timp ce ea chicotea și ofta și se zvârcolea în brațele băiatului. Toți erau rumeni la față, transpirați de la dorința care creștea și nerăbdători. Nu-și puteau lua ochii de la blondă.

Nancy turnă conținutul sticluței de parfum în vin și îl amestecă în decantor înainte să umple paharele și să le așeze pe masă în fața fiecărui ofițer, apoi se așeză la loc, lângă prietenul ei cu degete grăsune și își ridică propriul pahar.