acolo unde se cheltuieşte prea puţin cu unelte şi aparatură, unde nu există stocuri mari de articole şi spaţiu de lucru, ţiganii se pot deplasa mult mai uşor dintr-un loc într-altul, de la o sursă de venit la alta. În această situaţie nu mai este nevoie de o singură specializare şi astfel, în decursul unei vieţi de om, tipul de activităţi se poate schimba radical. În multe ţări, ţiganii s-au îndepărtat constant de micul negoţ cu articole noi şi de efectuarea reparaţiilor, ambele asigurând o clientelă numeroasă, orientându-se spre colectarea deşeurilor şi munca în construcţii, activităţi ce presupun mai puţine afaceri individuale. În vestul Europei apar sau se răspândesc noi mijloace de trai precum: comerţul cu covoare şi cu textile, cu deşeuri şi cu maşini de ocazie, cu mobilier, cu vechituri şi antichităţi, sau prestarea unor activităţi în domeniul construcţiilor (asfaltarea drumurilor şi construirea acoperişurilor). Îndeletnicirile vechi pot şi ele continua, la rândul lor, precum cele legate de muzică, divertisment şi ghicit (bazat pe subtila şi iscusita evaluare a psihologiei clientului) sau, de regulă, prin intermediul unei surse auxiliare de câştig, munca din horticultura şi din agricultură, pe bază de contract. Activităţile pe care nomazii din Anglia le descriu ca „îndeletnicire” pot include: negustoria ambulantă, ghicitul, colectarea deşeurilor, a rebuturilor, comerţul cu antichităţi şi alte articole vandabile, ba chiar căutarea de slujbe temporare. Gama de îndeletniciri variază însă pe măsură ce ţiganii se orientează spre noi pieţe de desfacere, plecând de la raportul dintre necesitate şi ocazie.

Valorile familiei reprezintă un liant în viaţa ţiganilor, iar acest lucru devine cât se poate de evident şi în cazul în care aceştia îşi aleg metoda prin care să-şi câştige existenţa. Copiii încep să-şi aducă o contribuţie de îndată ce sunt suficient de mari pentru aceasta. Adesea insuficient educaţi în sens convenţional, copiii de ţigani, însoţindu-i pe adulţi, văzându-i şi ajutându-i în munca lor, apoi urmându-le sfaturile, învaţă să deprindă o serie de meşteşuguri. Câştigul pe care o femeie îl aduce în casă este adesea unul sistematic şi mai regulat, în comparaţie cu cel adus de bărbat. Ea are grijă şi de nevoile zilnice ale familiei, pe când bărbatul se ocupă de lucrurile ce necesită cheltuieli mai mari: uneltele, maşina, camionul sau rulota, cheltuielile pentru călătoriile mai îndelungate, pentru petreceri şi aniversări sau pentru sporirea cantităţii de obiecte de preţ, precum bijuteriile de aur. Mulţi ţigani se mândresc cu flexibilitatea lor economică, privind dispreţuitor la viaţa obişnuita a gadźé care se supun înregimentării muncii salariate şi presiunilor exercitate de aceasta pentru respectarea legilor. Unii prosperă, mulţi însă nu. Există ţigani bogaţi cu Mercedesuri şi rulote dotate cu echipament costisitor, dar şi ţigani săraci, deplasându-se în condiţii modeste sau jalnice, şi ţigani asupriţi, locuind în blocuri din beton.

Pentru o mai bună înţelegere a fenomenului, de un oarecare ajutor se dovedeşte a fi încercarea de stabilire a unei legături, chiar şi numai trecătoare, între aceste consideraţii generale şi un mic eşantion din viaţa economică a unor ţigani care, pe la mijlocul anilor 1960, au început să locuiască în casele din cătunul ţigănesc de lângă Grasse, din sudul Franţei.{303} Într-una din relatări se vorbeşte despre Rosette, văduvă la acea vreme, trecută de cincizeci de ani, provenită dintr-o familie de manouches, şi a doua relatare îl prezintă pe Fernand, un sinto piemonteso, născut în 1932.

În anii de după Primul Război Mondial, familia lui Rosette se deplasează de la un sat la altul în furgonul tras de cal, prezentând filme mute acolo unde cinematograful nu reuşise încă să pătrundă. Şi astfel deplasările lor vor cuprinde Franţa, Germania, Elveţia şi Italia şi apoi, în principal, sud-estul Franţei. La sfârşitul anilor 1920 filmele mute sunt abandonate datorită concurenţei venite din partea filmelor sonore. Tatăl se reîntoarce la meseria de tocilar deprinsă de pe vremea copilăriei. În 1931, ajunsă la vârsta de 18 ani, Rosette va lua de bărbat un căldărar şi tânăra pereche va începe o viaţă nouă în Corsica, unde soţul, urmat de alţi membri din familie, îşi va câştiga existenţa ca meseriaş specializat în cositorire, deplasându-se de colo, colo în căruţa trasă de cal. Aici, în Corsica, iniţiată de către o ţigancă spaniolă, Rosette va începe pentru prima oară să facă comerţ ambulant cu articole mărunte. Ulterior, aveau să ducă acelaşi mod de viaţă în Algeria şi apoi în Franţa, înlocuind în cele din urmă căruţa cu o furgonetă. În fiecare loc zăboveau cam preţ de o săptămână, în funcţie de ce găseau de lucru şi de câtă toleranţă dădeau dovadă autorităţile. Bărbaţii mergeau pe la spitale, cazărmi, hoteluri, şcoli şi fabrici, ca să repare oalele existente şi în căutare de noi comenzi pentru vase de bucătărie, în timp ce femeile le dădeau o mână de ajutor la foaie şi la curăţarea obiectelor din metal. Pe durata celui de-al Doilea Război Mondial, diversele grupări vor fi dispersate şi împiedicate să se mai deplaseze dintr-un loc într-altul. Familia lui Rosette va petrece războiul trăind în corturi în condiţii mizerabile. Odată cu încheierea păcii, se vor alătura rubedeniilor şi vor porni din nou la drum, mai întâi în căruţa cu cal, apoi într-un vehicul cu motor. Alocaţiile pentru copii vor completa acum venitul obţinut de pe urma cositoritului. După 1947, deplasările lor se vor limita la zona Alpes-Maritimes, unde vor găsi de lucru din abundenţă. În plus vor mai închiria pe perioade mai îndelungate nişte terenuri la Nisa şi la Cannes, locuind într-o rulotă de circ. Decesul soţului în 1956 o aduce pe Rosette în situaţia de a fi nevoită să-şi crească singură cei nouă copii. Pentru a-şi putea completa pensia şi alocaţia pentru copii, Rosette începe să cumpere de la angrosişti pânză de casă şi dantelă, ca să le vândă apoi din casă în casă, ocupându-se în acelaşi timp şi cu ghicitul. Copiii mai mari îi vor da o mână de ajutor, unul dintre fii ocupându-se cu colectarea de fier vechi şi cu cositoritul. Iar atunci când va cădea la pat, îmbolnăvindu-se pentru mai multe luni, celelalte familii din tabără îi vor