la care nu mă abat, ţi le-am expus pe degete, chiar de la-nceputul începutului. Ocupat cum eşti, scriind, citind, învăţând, stând mult în laborator, eram o parteneră intermitentă ideală. Nu ceream nimic, iar ceea ce-mi dădeai nu cerea nici eforturi, nici pierdere de vreme, nici măcar bani. Şi totul ar fi mers – cât, nu se ştie! – ar fi mers aşa cum mergea. Dar Adina Iamandi-ţi flutură pe sub nas lucruri prea bine mirositoare pe care, oricât aş vrea, eu n-am cum să ţi le ofer: eu nu distribui burse prin ăle străinătăţi, nici posturi, şi nici un fel de mărire sau de onor”. „Pot să spun şi eu ceva?”, zisese Emil privindu-mă ironic şi admirativ în acelaşi timp. „Spune, dar să ştii că nu foloseşte!”. „Mă condamni că mă aflu-ntr-o dilemă, că sunt pus într-o dilemă?”. „Nu! Noi nu putem condamna viaţa, fiindcă ea ne pune mereu în tot felul de dileme. Aş fi preferat însă ca decât să primesc un telefon de la cineva 'care-mi voia binele' şi prin care să aflu că 'prietenul' meu, doctorul Emil Giurăscu, se-ntâlneşte şi cu domnişoara doctor Iamandi, aş fi preferat să-mi fi spus tu că te afli-n această dilemă. Îţi repet că nu te condamn. De altfel, n-am nici un fel de aptitudini de procuror. Ziceai mai adineauri că sunt cea mai deşteaptă femeie pe care-o cunoşti. De ce-i acorzi atât de puţin credit 'celei mai deştepte femei pe care-o cunoşti' şi pe deasupra şi bun diagnostician, cum m-ai calificat de mai multe ori? Să ştii că nu era nevoie de-un telefon pornit din partea. Personalului mediu sanitar – vezi 'domnişoara' doctor – ca să diagnostichez starea tulbure prin care treci. Mă-ntristează un lucru, acelaşi lucru ca şi-n cazul fostului meu bărbat; nu te supăra că fac această apropiere”. „Chiar deloc, e un scriitor care-mi place foarte mult, ţi-am mai spus. Mă simt chiar onorat!”. „Ultima frază puteai să n-o spui. Ironia este-o metodă de-apărare foarte eficientă, în multe cazuri, acum însă nu-i vorba de nici o apărare, că nu te afli-n faţa inamicului. Când un bărbat vrea să scape de-o femeie foloseşte, cel mai adesea, două metode combinate: una – vrând să-nece câinele, spune că-i turbat; a doua – cea a dezertării spirituale, urmând procedeul servitoarei hoaţe, care-o şterge fără explicaţii, lăsându-ţi uşa deschisă, în timp ce tu eşti plecat de-acas㔄.

  * „Deşi cuvintele mele nu puteau să-i facă nici o plăcere, Emil nu-şi putuse reprima un zâmbet pe care eu mi-l traduceam cu vorbele doctorului Staicu din momentele când mă admira profesional sau când îl amuzau spusele mele: „A dracu' muiere eşti tu, Sânziano, şi mă mai întrebi de ce iau foc când stau lângă tine…”„.

  * „„Emile, dacă bărbatu-meu, când s-a aflat într-o dilemă 'şi mai dilemă' decât a ta, ar fi venit şi mi-ar fi spus: 'uite ce e, hai să vorbim ceva deschis', te rog să mă crezi că, lăsând la o parte mâhnirea, nu m-aş fi supărat. Când un bărbat îţi preferă o altă femeie, te şterge, evident, de pe 'carnetul lui de bal' din punct de vedere al feminităţii. Norocul meu că l-am citit în adolescenţă pe Bernard Shaw şi că mi-am zgâriat în creier următoarea frază din el: 'Un bărbat nu-nşeală o femeie cu-o altă femeie pentru că cea de-a doua ar fi mai tânără, mai frumoasă ori mai deşteaptă decât prima, ci pentru că e alta'. Să ştii că-n momentul când Alexandru m-a anunţat că 'trebuie' să ne despărţim, nu m-am simţit nici urâtă, nici tâmpită, ci m-am simţit anterioară pe listă şi nespus de mâhnită uman. Refuzul de-a sta de vorbă ca-ntre doi oameni, asta m-a durut şi m-a făcut să-l scot definitiv de la inimă. După zece ani de convieţuire, atât avea el de spus unei femei pe care-o luase nesilit de nimeni, nici măcar de-mprejurări, cu care-avea un copil pe care i-l ceruse. De ce să folosească tocmai cu mine asemenea procedee? Cu mine, o fiinţă cu-atâta-nţelegere şi care, pe deasupra, nici măcar n-am o viziune sexuală asupra lumii”. „Rău faci!”, găsise Emil prilej de glumă. „Tu – acum – procedezi la fel, ceea ce mă face să cred că indiferent de fire – fiindcă tu şi cu Alexandru parc-aţi fi din două specii diferite – o anumită cauză vă generează acelaşi efect. Aş fi vrut să-mi fi spus tu, fără experimente provocate. Să fi lăsat la o parte faptul că sunt femeie şi să fi vorbit ca doi oameni de-acelaşi sex, sau fără sex”, am zis eu zâmbind a glumă, ca să mai îndulcesc pilula. „Vezi, drama mea e alta decât a domnului Alexandru Bujor. El, după toate aparenţele, o prefera din punct de vedere feminin pe Dana Liveanu. Eu te prefer pe tine Adinei Iamandi şi nu numai ei, fiindcă te iubesc. Ştii foarte bine că te iubesc. Ai renunţat la Alexandru Bujor, fără să-l întrebi de ce 'trebuia' să vă despărţiţi, fiindcă nu-l iubeai sau nu-l mai iubeai, ceea ce-i tot atât. N-ai făcut scandal fiindcă nu-l iubeai”. „Emile, după părerea ta cum trebuie să procedeze o femeie pe care o lasă bărbatul? Ca omul care venind acasă vede că i s-a furat porcul din cocină sau boul din grajd?”. „Nu ştiu ce să-ţi răspund la asta, ştiu doar că nici pe mine nu mă iubeşti. Eşti – sau măcar ai fost – îndrăgostită de mine, dar nu mă iubeşti. Ai spus vreodată cuiva: 'te iubesc'?”. „Da, am spus”.

 

  („Dumneavoastră ştiţi, domnule doctor Vladimirescu, ştiţi c-am spus cuiva o dată: 'vă iubesc'. Astăzi, i-aş spune-o doctorului Murgu şi-ar fi la fel de adevărat, dar lui n-am să-ndrăznesc să-i spun niciodată, fiindcă nu trebuie să-i spun”). „Şi ce s-a-ntâmplat?”. „Nimic. Nu vezi?!”. „Pot să-ţi pun o-ntrebare indiscretă? Bărbatului tău i-ai spus 'te iubesc'?”. „Numai răspunsurile sunt indiscrete… Nu lui, altcuiva”. „Nu mi-ai pomenit niciodată despre acest altcineva”. „E de-ajuns că trecutul este un permanent colocatar al fiecăruia dintre noi, un colocatar de care nu poţi scăpa. Să-l mai vâri şi-n prezentul altuia?”.