– E în regulă, nici câţiva dintre mine nu-l agreează.

– Gusturile tale sunt diferite?

– Sigur. Gustul se reduce la biochimie, şi aceasta este uşor diferită în fiecare organism uman. Şi, hai să recunoaştem, am o întreagă varietate din care să aleg.

– Bine, spuse ea şi îşi coborî privirea ruşinată. Trebuie să întreb. Nu am fost niciodată la o întâlnire cu un multiplu. Veniţi toţi să staţi la masă cu mine?

– Nu, cred că ar fi un pic prea aglomerat pentru tine, nu-i aşa? În plus, am macromagazinul de condus, livrări de făcut, instalări, lucruri de genul ăsta. Viaţa mea merge înainte tot timpul.

– Oh, da. Era o idee ciudată. Nu una inacceptabilă, totuşi.

– Dacă ai fi şi tu un multiplu, ar putea fi diferit.

– Cum?

– Am rezerva tot restaurantul cu mese romantice pentru doi şi l-am ocupa numai noi. Tuuri şi euri având cincizeci de conversaţii diferite, simultan şi încercând tot meniul şi toată lista de vinuri dintr-odată. E ca şi cum ai grăbi întâlnirile pe derulând rapid înainte.

Ea râse.

– Ai făcut vreodată aşa ceva?

– Îţi spun în seara asta.

– Corect. Deci pe care dintre voi îl voi avea la masa aceea romantică pentru doi?

– Tu alegi. Câţi eu şi care.

– Unul. Şi e în regulă dacă eşti tu acela.

Araminta se gândi mult şi cu mare grijă la ce să poarte şi ce membrane cosmetice să aplice. Se îmbrăcă, aşa cum plănuise, cu două ore mai devreme. Se privi în oglindă şi respinse complet ce vedea. Cincizeci de minute mai târziu, toate valizele din dormitorul ei atârnau deschise. Fiecare ţinută cumpărată de ea în ultimele două luni era întinsă pe podea şi pe mobilier, lăsând doar un pic de spaţiu ca să poată merge. Experimentă patru stiluri diferite de membrană cu solzi. Îşi făcu părul să strălucească, apoi îl temperă. Îl netezi, apoi îl umflă. Împodobit cu scintilatoare roşii, albastre, verzi, albastru-alb…

În final – cu numai unsprezece minute la dispoziţie – luă o decizie practică: va rămâne la stilul simplu. Domnul Bovey nu era genul să-şi facă griji pentru imaginea de suprafaţă.

Capsula lui ateriză pe rampa din faţă, iar ea luă un lift până în hol. Uşile se deschiseră într-un spaţiu plin de praf, cu vechituri şi cutii nou livrate. Totul era luminat mult prea puternic de instalaţia temporară.

Domnul Bovey era îmbrăcat într-un costum-togă simplu, gri pal, cu o strălucire de suprafaţă minimă. Zâmbi spre uşile care se deschideau spunând:

– O doamnă care soseşte la timp, ei bine asta e… Oh, wow!

În timp ce el o fixa cu privirea, Araminta îşi îngădui un mic semn de aprobare cu capul. În mintea ei dansau imagini ale clienţilor lui rămaşi neglijaţi, instalaţii stagnând, zboruri de livrare aterizând la adrese greşite, în tot oraşul.

– Arăţi…, el înghiţi încercând să-şi recâştige stăpânirea de sine, …fantastic. Absolut uimitor!

– Ah, mulţumesc!

Îşi păstră mâinile la spate şi, ca o fetiţă ingenuă, îi întinse obrazul pentru un sărut de salut oficial. Fusese alegerea potrivită, deci: o rochie neagră fără mâneci, dintr-o ţesătură mătăsoasă, netedă, cu o despicătură largă în faţă, abia ţinută adunată de două lanţuri subţiri de smarald negru, făcând-o să pară că era gata să se desfacă brusc. Părul lucea într-un castaniu palid, periat în doar câteva onduleuri largi pentru a atârna mai jos de umeri. Niciun fel de solzi în afară de buzele uşor mai închise decât pigmentaţia ei naturală şi paietele de smarald cu strălucire calmă de pe gene. Cea mai importantă era însă jumătatea de zâmbet şiret, garantat pentru a ameţi complet creierul masculin – pe toate dintre ele.

Domnul Bovey îşi reveni.

– Mergem?

– Cu plăcere.

Restaurantul la care făcuse rezervarea era Richard’s. Mic, dar elegant, ocupând două etaje ale unei vechi case de piatră albă, în districtul Udno. Proprietarul era şi bucătarul-şef, iar domnul Bovey îi spuse că acesta avea o barcă mică pe care o scotea în jos estuarului de câteva ori în fiecare săptămână ca să prindă peşte pentru clienţii speciali.

– Deci te întâlneşti cu alte multiple? întrebă ea, odată comanda făcută.

– Desigur. Nu că ar exista foarte mulţi ca noi pe Viotia deocamdată.

– Dar căsătoria? Se face numai cu multipli?

– Am fost căsătorit o singură dată. O multiplă, doamna Rion. A fost… se încruntă, ca şi cum scotocea în memorie, …plăcut.

– Asta sună destul de îngrozitor.

– Sunt nedrept cu ea. Ne-am simţit bine cât timp a durat. Sexul a fost minunat. Zâmbetul lui era lipsit de ruşine. Gândeşte-te, treizeci de ea, treizeci de mine. Toţi dintre noi la treabă în fiecare noapte. Voi, unicii, nu puteţi ajunge atât de aproape de paradisul fizic nici chiar într-o orgie.

– Nu ştii cât de bună sunt într-o orgie.

De îndată ce o spuse, simţi că-i ard urechile. Dar era a doua oară când îl făcea să tresară în această seară, şi nu trecuse o oră de când începuse întâlnirea. Cressida ar fi mândră de mine.

– Oricum, continuă el. După şapte ani, am decis că e timpul să ne despărţim. Nu există ostilităţi, am rămas prieteni. Din fericire, nu ne-am unit şi afacerile. Întotdeauna să semnezi un contract prenupţial, indiferent de ceea ce eşti.

– Da. Am învăţat asta din greşeli.

– Ai fost căsătorită?

– Da. A fost o mare eroare, dar ai avut dreptate, sunt tânără. Verişoara mea spune că asta e singura modalitate de a învăţa.

– Verişoara ta are dreptate.

– Deci ai de gând să încerci să mă converteşti şi pe mine în seara asta?

– Să te convertesc?

– Să-mi vinzi ideea de multiplu. Credeam că eşti convins că multiplii sunt inevitabili.

– Sunt convins.