– Şi ai întâlniri, ăă…

– În afara credinţei? Bineînţeles. Oamenii sunt interesanţi, indiferent de ce tip sunt.

– Înalţii sunt destul de plictisitori. În cazul în care par bigotă, ar trebui să explic, fostul meu migrează în prezent spre interior.

– O opinie nu în întregime echilibrată, deci.

Araminta ridică un pahar.

– Ozzie, sper că nu.

– Să te converteşti la cultura lor este o eroare, e o cale tehnocrată. Noi suntem o soluţie umanistă spre nemurire şi evoluţie.

– Dar încă vă bazaţi pe tehnologie, totuşi.

– E o dependenţă foarte mică. Nu e nevoie decât de câteva gaia-particule pentru a ne omologa gândurile. E o procedură simplă.

– Ah, ah! Încerci să mă converteşti. El râse… Eşti paranoică.

– Toate divorţatele sunt. Deci vreunul din tine este femeie?

– Nu. Unii multipli sunt multisexuali, dar asta nu e pentru mine. Prea ar semăna a masturbare, îmi imaginez.

– M-am gândit la ceva, şi tu trebuie să răspunzi, pentru că nu e corect.

– Ce nu e corect?

– Ei bine, după cum poţi vedea, eu nu sunt cu nimeni altcineva în această seară.

– Ah! Zâmbetul lui deveni evaziv. Deci, dacă în afară de ceilalţi mine aflaţi acum la munca grea din macromagazin, este vreun alt mine într-un restaurant diferit conversând cu o altă femeie? Corect?

– Da, recunoscu ea.

– De ce ar trebui să fie un restaurant diferit? Făcu un gest extravagant în jur. Fii sinceră, cum ai putea să spui dacă unul dintre ei sunt eu?

Ideea o făcu să-şi ţină respiraţia şi să arunce o privire în jur.

Domnul Bovey râdea.

– Dar nu sunt, o asigură. Tot ce mă interesează în seara asta eşti tu, şi numai tu. Privirea îi coborî la partea din faţă a rochiei ei. Cum aş putea să nu fiu?

– Asta e, spuse ea luând un pahar de vin, foarte măgulitor, mulţumesc!

Ceea ce aduse seara înapoi pe linia, mai mult sau mai puţin, standard.

Creaturile puternice zboară liber printre serpentine magnifice, colorate, ce strălucesc puternic în întunericul infinit al spaţiului îndepărtat. Se rotesc în jurul marilor promontorii stacojii ce se întind pe ani-lumină, curbându-se şi coborând în picaj deasupra centurii pestriţe de gaz fin şi rece. În timp ce zboară, idei vagi a ceea ce a fost le ating în treacăt corpurile, furnicându-le mintea, ca şi cum ar călători printre amintirile unei alte entităţi. Noţiunea nu este departe de adevăr, mai ales atât de aproape de nucleul universului lor.

Cea pe care o ocupă ea se roteşte lent de-a lungul axei sale majore, conştientă de rudele care o înconjoară. Stolul e răspândit pe milioane de kilometri. La peste un diametru planetar distanţă, o alta dintre rudele sale se roteşte unduindu-se şi ea, un corp alungit de dimensiunea unui munte desfăcându-şi aripile largi de vid, ţesături firave de molecule la fel de întinse ca norii atmosferici care pâlpâie delicat în lumina slabă a stelelor. Este conştientă de şoaptele gândurilor care undeva, dincolo de golful vast, se ridică din nou dintr-o lume solidă. Sunt minţi individuale care cresc din nou, puternic, intrând în armonie cu ţesătura acestui univers. În timp ce se lăfăie în strălucirea blândă care se revarsă din nebuloasă, se întreabă când vor avea aceste minţi puterea de a afecta cu adevărat realitatea. Un astfel de moment, este de acord aici cu rudele sale, va veni în mod sigur. Apoi, stolul se va desprinde din marea nebuloasă pentru a-i căuta pe nou-veniţi şi pentru a le purta vieţile încheiate înapoi la nucleu, acolo unde toate formele de viaţă culminează, în cele din urmă.

Era o idee plăcută, ce o făcu pe Araminta să ofteze mulţumită, chiar dacă acum creatura aluneca departe, în întunericul în care locuia. Lumina ceţoasă a stelelor cedă locul unui şir de lumânări pâlpâitoare. Adierea diafană a pulberii nebuloasei se întări, luând forma unor degete puternice ce-i alunecau de-a lungul picioarelor. Mai multe mâini îi mângâiau abdomenul, o altă pereche îi strângea sânii. Un ulei dulceag îi era masat pe piele cu o insistenţă obraznică. Mai multe limbi o lingeau cu o senzualitate intimă.

– E timpul să te trezeşti, murmură o voce.

Pe cealaltă parte a ei, o altă voce o încuraja.

– E timpul să te răsfeţi din nou.

Într-o somnolenţă delicioasă, Araminta se aplecă în felul în care o îndemnau perechile de mâini. Clipi alene, văzându-l pe domnul Bovey, cel cu care luase cina, în picioare lângă patul vast. El îi zâmbi. În timp ce îi întorcea zâmbetul, fu penetrată pe la spate. Icni uimită, speriată şi încântată, văzând cum pe faţa lui trecea o undă de extaz. Un alt set de mâini începură să-i exploreze fesele. Deschise gura ca să primească penisul unui foarte tânăr el. Ceea ce era extrem de urât din partea ei.

Nu ştia câţi eli satisfăcea de data asta. Nu ştia dacă era aproape dimineaţă sau încă miezul nopţii. Nu-i păsa. Carnea şi plăcerea ei erau aici, şi acum, întregul ei univers.

După masa de la Richard’s, capsula lui îi adusese la locuinţa sa, o casă mare, situată deasupra malului sudic al oraşului, cu peluze de gazon care coborau până la râu. Nu era încă miezul nopţii. Mai mulţi eli erau în salon, doi se ocupau de gătit, trei erau în piscină. Alţii se odihneau sau dormeau la etaj, îi spuse el.

Era ca şi cum prezida o curte. Ea stând pe-o canapea largă, de piele, cu mai mulţi el de-o parte şi de alta şi alţii întinşi pe perne la picioarele sale, conversând între ei. Îi luă un timp pentru a lupta cu instinctul că erau persoane separate. El se distra tachinând-o, schimbând textul la mijlocul frazei, chiar contrazicându-se cu sine însuşi. Dar râsul simultan în