apăsându-şi mâinile pe piept în dreptul inimii şi gemând, surd la toate încercările noastre de a -l linişti, în cele din urmă noi am adormit pe rând, dar el a rămas treaz, fumând ţigară de la ţigară şi alergând din cinci în cinci minute la toaletă, până când, în sfârşit, după miezul nopţii, şi-a pus pufoaica pe umeri şi, cu chipul descompus, a dat fuga la gardianul de serviciu Korotâşka – un pitecantrop analfabet dar cu stea pe chipiu! – Să-i ceară sfatul: Ce -l aşteaptă acum? Va încasa, oare, pentru această crimă, un al doilea termen sub 58? Ori se vor mulţumi să -l transfere din lagărul acela moscovit într-unul îndepărtat? (Ai lui locuiau la Moscova şi-i aduceau pachete consistente, motiv pentru care doctorul ţinea foarte mult să rămână în micul nostru lagăr.)

  Terorizat şi strivit moralmente, Pravdin îşi pierduse orice urmă de energie, chiar şi în materie de profilaxie sanitară. Nu mai îndrăznea să ia la întrebări nici măcar personalul de la bucătărie, plantoanele sau infirmierele din subordinea lui. La cantină era mizerie, la bucătărie vasele se spălau de mântuială, la infirmerie cearşafurile se scuturau din an în paşte – el vedea toate acestea, dar era incapabil să impună o minimă curăţenie. Singura lui idee fixă, împărtăşită de toată conducerea lagărului (distracţie cultivată, de altfel, în multe lagăre), era frecarea zilnică a podelelor în camerele de locuit Această operaţie se executa fără crâcnire. Aerul şi aşternuturile rămâneau veşnic umede din pricina podelelor. Pravdin nu se bucura de respect nici măcar în ochii celui din urmă mieriilor din lagăr. De când era zek, numai cine nu voia nu -l jefuise şi nu -l escrocase. Odaia noastră se încuia peste noapte şi asta era singura explicaţie a faptului că lucrurile îi rămăseseră intacte, împrăştiate în jurul patului, că mâini intrepide nu goliseră cea mai dezordonată noptieră de pe teritoriul lagărului, din care totul atârna şi cădea.

  Pravdin fusese închis pentru 8 ani în temeiul articolului 58, aliniatele 10 şi 11, ca politic, agitator şi cap de organizaţie politică, dar ceea ce am descoperit eu în acel cap era o puerilitate de copil arierat Nici după trei ani de puşcărie nu ajunsese la maturitatea ideilor pe care, în timpul anchetei, recunoscuse că le profesa. Era convins că toţi fuseserăm priponiţi temporar, în glumă, că se pregătea o mare şi generoasă amnistie, că totul se voia doar o Învăţătură de minte, ca să ştim preţui cum se cuvine libertatea şi să rămânem veşnic recunoscători Organelor pentru lecţia ce ni se administrase. Credea în viitorul prosper al colhozurilor, era convins că Planul Marshall avea un substrat infam, urmărind înfeudarea Europei, că aliaţii nu fac decât să ţeasă intrigi vizând declanşarea celui de al treilea război mondial.

  Într-o zi – parcă -l văd! – S-a întors în cameră cu chipul luminat, radiind un fel de fericire calmă şi blajină, cum se întorc credincioşii de la o minunată slujbă nocturnă. Pe faţa lui lătăreaţă, de om bun la suflet şi fără ascunzişuri, ochii mari, cu cearcăne atârnânde, străluceau de o blândeţe nepământeană. Ce credeţi: tocmai avusese loc o şedinţă cu oploşiţi! Din zonă, la care şeful lagpunktului, după ce la început uriaşe şi bătuse cu pumnul în masă, se liniştise deodată şi declarase că are încredere în ei, ajutoarele lui credincioase. Şi Pravdin, înduioşat, ne-a împărtăşit impresia că: „un veritabil entuziasm pentru muncă a explodat după aceste cuvinte!” (Să-i dăm generalului ce-i al generalului: a strâmbat din buze cu dispreţ).

  Doctorul îşi merita numele! 9 Era un prieten al adevărului, da, iubea adevărul, dar era incapabil să -l înfrunte cu demnitate!

  În mica noastră machetă socială, Pravdin întruchipa ridicolul. Dar trecând de la machetă la scara reală, îngheţi de groază. Ce proporţie din Rusia noastră spirituală a ajuns de această factură? Şi asta numai din frică…

  Doctorul provenea dintr-un mediu cultivat, se consacrase unei munci intelectuale, trăise înconjurat de oameni cu minţi evoluate, dar era el oare cu adevărat un intelectual, adică un individ cu intelect personal?

  Cu trecerea anilor, am ajuns să reflectez mai temeinic la acest cuvânt -intelighenţia10. Tuturor ne place foarte mult să fim incluşi în această categorie, dar nu toţi îi aparţinem. Iar în Uniunea Sovietică, sensul termenului s-a degradat iremediabil. Sunt consideraţi ca făcând parte din intelighenţia toţi cei ce nu muncesc (şi au oroare să muncească) cu braţele. Au fost turnaţi în această categorie, de-a valma, toţi birocraţii din aparatul de partid şi de stat, din armată şi sindicate. Toţi contabilii şi socotitorii, aceşti sclavi mecanici ai Debitului şi Creditului, toţi conţopiştii din birouri. Şi, cu atât mai mult, toţi învăţătorii şi profesorii (inclusiv cei care nu sunt decât nişte manuale vorbitoare, neavând nici cunoştinţe solide, nici o viziune personală asupra procesului educativ). Toţi medicii (inclusiv cei capabili doar să-şi plimbe stiloul pe o fişă de la căpătâiul bolnavului). Şi, deja fără urmă de ezitare, toţi cei ce gravitează în jurul redacţiilor, editurilor, studiourilor cinematografice, filarmonicilor, ca să nu mai vorbim de caracuda care publică, toarnă filme ori scârţâie cu arcuşul.

  În realitate, niciunul din aceste criterii nu legitimează clasarea unui individ ca făcând parte din intelighenţia. Dacă nu vrem să desfiinţăm această noţiune, e bine să n-o demonetizăm. Un intelectual nu se defineşte prin filiaţia profesională şi ocupaţie. O bună educaţie şi o familie bună nu produc nici ele, obligatoriu, un intelectual. Intelectualul este un individ ale cărui interese şi a cărui voinţă se concentrează în spaţiul spiritual al existenţei, asta de o manieră stabilă, lipsită de intermitenţe, nedeterminată de circumstanţe exterioare şi adeseori dăinuind în pofida lor. Intelectual e acel om, a cărui gândire refuză orice mimetism.

  În camera noastră, camera monştrilor, crema intelighenţiei erau consideraţi a fi Beleaev şi Zinoviev; cât despre şeful de echipă Oracevski şi ţărănoiul Prohorov, obscur amploiat la magazia de scule, ei ofensau simţurile acestor înalte personaje: câtă vreme am fost prim-ministru, generalul şi emvedistul încercaseră în repetate rânduri să mă capaciteze să aranjez expulzarea din cameră a ambilor mujici: făpturi murdare,