ăsta era al lui, cu seiful cu trei încuietori și ferestre înalte cu vedere spre grădina din centrul complexului hotelier. Ușa era deschisă când se apropie, și un alt ofițer tânăr, cu părul atât de blond că părea alb, ieși cu un vraf greoi de hârtii în brațe. Vorbea peste umăr cu cineva din cameră. Îl împușcă în față. Nu era sigură dacă făcuse asta de teamă că glonțul ar fi putut fi oprit de cutia din brațele lui sau doar pentru că așa voise.

Călcă peste cadavrul lui și intră în cameră. Iată-l, maiorul Böhm, arăta exact ca atunci când se întâlniseră ultima oară în Marsilia, până și zâmbetul lui surprins și politicos era același.

– Doamnă Fiocca! Să-nțeleg că ați venit să vă interesați din nou de soțul dumneavoastră? Mi-e teamă că nu sunteți aici în urma propunerii pe care v-am făcut-o în Courçais, având în vedere felul în care ați venit. Scutură ușor din cap. Trebuie să recunosc că sunt surprins. Eram sigur că vă veți oferi viața în schimbul eliberării lui Henri, după câte a suferit din cauza dumneavoastră.

Vorbea în engleză și ea răspunse în aceeași limbă, simțind cuvintele ciudat și nelalocul lor în gură.

– Anne mi-a spus că l-ați ucis.

Böhm părea profund îndurerat.

– Înțeleg. Nu, nu, madame Fiocca. De ce aș omorî pe cineva atât de util?

Henri. Îl vedea de parcă stătea în fața ei, cu smochingul aruncat peste umăr. Își puse revolverul în toc.

– Mi-a spus atât de multe despre dumneavoastră.

Capul lui Nancy vâjâia. Furia ei bogată și hrănitoare se amesteca acum cu dragoste și speranță.

– E aici?

– Nu. Dar e într-un loc sigur. Foarte sigur.

Destul. Îi venea să smulgă adevărul din inima neagră a lui Böhm. Țâșni spre el cu cuțitul ridicat, gata să-i taie fața. Linia ei de atac fu evidentă. El se dădu un pas înapoi, până când spatele i se sprijini de birou. O prinse de încheietură chiar când să-l atace și o strânse cu mâna dreaptă. Cu brațul stâng o strânse de mijloc, pentru a nu se putea elibera. Lama tremură, forțele lor erau perfect echilibrate.

– Nu te-ar mai recunoaște acum, desigur, spuse Böhm printre dinți. Nu mai ești Nancy Wake, nu-i așa?

Ea împinse cuțitul care tremura și mai aproape de fața lui.

– Sau poate în sfârșit ți-ai descoperit adevărata natură. Ești exact ce spunea mama ta că ești. O pedeapsă pentru toți cei care te iubesc. Urâtă, murdară, păcătoasă.

Imaginea lui Böhm și a lui Henri stând într-o cameră ca doi prieteni la povești, discutând despre ce-i spusese mama ei, despre otrava pe care o picurase în sângele ei în fiecare zi până când Nancy fugise. Și continua să fugă.

– Mon colonel! Era René care o căuta, strigând-o din hol. Vin întăriri SS. Să mergem!

Încă o explozie din holul sediului. Böhm o împinse într-o parte. Ea se împiedică, căzu în genunchi și, când se uită în sus, el avea revolverul în mână, ațintit spre capul ei.

– Ar fi mai bine să nu te vadă așa cum ești de fapt.

Ea își dezveli dinții spre el. El mormăi de parcă ar fi fost amuzat și continuă să țină arma ațintită drept spre capul ei.

Îl auzi pe René chemând-o din nou.

– Știi ce înseamnă simbolul acesta? o întrebă Böhm.

Ea își coborî privirea. Covorul pe care îngenunchease, stropit de sângele celui pe care îl omorâse în prag, era acoperit de svastici, dar nu negre și roșii – ci în rânduri de verde și auriu intercalat.

– E de origine tibetană, continuă Böhm. Reprezintă soarele. Masculinitatea supremă. Führerul ne amintește de asta, așa că toți depunem eforturi să-i facem pe plac. El este tatăl nostru. Câți ani aveai când v-a părăsit tatăl tău? Ce-ar spune el despre fetița lui acum? Din nou zâmbi politicos. Ți-ai omorât oamenii, știi asta? I-ai permis unui spion să vă dea de gol locația, după care ai luat douăzeci dintre cei mai buni luptători pentru un atac sinucigaș? Am ordonat să fie atacată tabăra din Chaudes-Aigues de-ndată ce au fost raportate semnalele lui Anne.

Ușa se dădu de perete. Era René cu pistolul pregătit. Böhm se întoarse spre el, dar înainte să apuce René să tragă, Nancy țâșni de-a lungul covorului cu cuțitul în mână și-i tăie fața lui Böhm.

– La naiba! strigă René, de-abia reușind să ridice țeava pistolului în sus, încât glonțul care deja gonea de pe țeavă să facă țăndări fereastra în loc să se înfigă în spatele lui Nancy.

Nancy îl nimeri peste pomeți, iar forța atacului îl făcu să se dea într-o parte, astfel încât se lovi cu încheietura mâinii de marginea biroului și pistolul îi zbură din mână. Urlă și își duse mâna la rană. Sângele îi trecu printre degete scurgându-se spre guler. Nancy îl atacă din nou, dar René o prinse