cu ochi blînzi. Erau foci de felurite specii, unele stînd lungite pe pămînt, altele culcate pe bucăţile de gheaţă aduse de curenţii apei, altele ieşind din apă ori în-trînd. Fiindcă nu mai avuseseră pînă atunci de-a face cu omul, nu fugeau de noi cînd ne apropiam. Am făcut socoteala că erau destule ca să aprovizioneze cîteva sute de vase.

— Pe legea mea, bine că Ned Land n-a venit cu noi, zise Conseil. 

— De ce? 

— Pentru că, vînător pasionat cum e, ar fi ucis toate animalele astea.

— Chiar toate nu, dar cred într-adevăr că nu l-am fi putut împiedica să arunce cangea în cîţiva cetacei. Şi căpitanul Nemo s-ar fi supărat, căci el nu varsă fără rost sîngele acestor animale inofensive.

— Şi are dreptate.

— Bineînţeles, dragul meu Conseil. Dar, ia spune, n-ai clasat încă aceste splendide mostre ale faunei marine?

— Domnul ştie bine că nu prea sînt tare în practică. Dacă domnul mi-ar spune numele lor...

— Sînt foci şi morse.

— Două genuri care aparţin familiei pinipedelor, se grăbi să spună Conseil, ordinul carnasierelor, grupa unghicularelor, subclasa monodelfinilor, clasa mamiferelor, încrengătura vertebratelor.

— Bravo, Conseil! Dealtfel, focile şi morsele, aceste două genuri, se împart şi în specii şi, dacă nu mă înşel, aci vom avea prilejul să le studiem. Şi acum, hai să mergem.

Era ora opt dimineaţa. Mai aveam patru ceasuri pînă cînd puteam lua înălţimea soarelui. Ne-am îndreptat spre un golf larg, săpat în faleza de granit a ţărmului.

De jur împrejur, cît vedeam cu ochii, pămîntul şi sloiurile de gheaţă erau năpădite de animalele marine (şi fără să vreau l-am căutat din ochi pe bătrînul Proteu, păstorul din mitologie, care păzea uriaşele turme ale lui Neptun). Erau mai cu seamă foci care stăteau în grupuri deosebite, bărbat cu femelă. Tatăl veghea asupra familiei, iar mama îşi alăpta puii, dintre care unii mai măricei îndrăzneau să se îndepărteze cu cîţiva paşi. Cînd voiau să meargă, focile înaintau prin salturi mici, contractîndu-şi corpul şi ajutîndu-se destul de stîngaci cu înotătoarele imperfecte, care la lamantin, rubedenia lor, formează un adevărat antebraţ. Trebuie să spun că în apă, în elementul lor, animalele acestea, cu şira spinării mobilă, cu bazinul îngust, cu blana scurtă şi netedă, cu picioare palmate, înoată admirabil. Stînd pe loc, pe pămînt, ele făceau mişcări cît se poate de graţioase. Cei din antichitate, văzînd înfăţişarea lor blîndă, privirea frumoasă ca de femeie, ochii catifelaţi şi limpezi, poziţiile fermecătoare pe care le luau, poetizau în felul lor aceste animale, transformînd bărbaţii în tritoni şi femeile în sirene.

I-am atras atenţia lui Conseil asupra dezvoltării foarte mari a lobilor cerebrali la aceşti cetacei inteligenţi. Nici un mamifer, în afară de om, nu are materia cerebrală atît de bogată. De aceea focile pot primi cu uşurinţă o oarecare educaţie. Ele pot fi uşor domesticite, şi cred, ca şi alţi naturalişti, dealtfel, că, dresate cum se cuvine, ele ar putea servi foarte bine drept cîini de pescuit.

Cele mai multe dintre animalele acestea dormeau pe pietre sau pe nisip. Printre ele se strecurau elefanţi de mare, un fel de foci cu trompă scurtă şi mobilă, uriaşii speciei, avînd o circumferinţă de douăzeci de picioare şi o lungime de zece metri. Nu se fereau deloc la apropierea noastră.

— Nu sînt periculoase? mă întrebă Conseil.

— Nu, afară de cazul cînd le ataci. Cînd o focă îşi apără puiul, furia ei e grozavă, şi în asemenea cazuri se întîmplă adesea să sfarme luntrile pescarilor.

— E în legitimă apărare! îşi dădu părerea Conseil.

— Aşa cred şi eu.

Ne-am oprit la două mile mai departe, în faţa stîncii care apăra golful împotriva vînturilor din sud şi care cobora drept în marea înspumată de bătaia valurilor. Dinapoia ei se auzeau răgete asurzitoare, cum numai o cireada de rumegătoare poate scoate.

— N-o fi cumva un concert de tauri? mă întrebă Conseil.

— De unde, i-am răspuns eu, e un concert de morse.

— Se luptă?

— Se luptă sau se joacă.

— Dacă nu-i cu supărare, aş vrea să le vedem.

— Hai să le vedem, Conseil.

Şi iată-ne străbătînd stîncile negre, printre surpături ce se iveau pe neaşteptate şi printre pietroaiele pe care gheaţa le făcea foarte lunecoase. De mai multe ori am căzut, lovindu-mă destul de tare. Conseil, mai prevăzător sau mai îndemînatic, nu se poticnea deloc, ba chiar mă ridica spunîndu-mi: «Dacă domnul ar fi bun să-şi ţină picioarele mai depărtate, şi-ar păstra mai bine echilibrul».

Ajuns pe creasta unei limbi de pămînt, am zărit o cîmpie albă, întinsă, plină de morse care se jucau. Răgetele erau răgete de bucurie şi nu de mînie.

Prin forma trupului şi a membrelor, morsele se aseamănă cu focile. Ele n-au canini şi incisivi pe maxilarul de jos, iar caninii de deasupra sînt doi fildeşi lungi de optzeci de centimetri, cu o circumferinţă de treizeci şi trei de centimetri spre gură. Aceşti colţi, dintr-un fildeş compact şi fără striuri, mai tari decît ai elefanţilor şi mai puţin supuşi îngălbenirii, sînt foarte preţuiţi. Morsele sînt vînate fără nici o socoteală, şi în scurtă vreme vor fi nimicite pînă la ultima, fiindcă vînătorii măcelăresc fără deosebire şi femelele, şi puii, ucigînd în fiecare an mai mult de patru mii dintre ele.

Trecînd pe lîngă animalele acestea curioase, am putut să le observ în toată voia, fiindcă lor nici nu le păsa de noi. Pielea le era groasă şi aspră, de culoare roşcată, iar blana scurtă şi destul de rară. Unele aveau patru metri lungime. Fiind mai liniştite şi mai puţin sperioase decît rudele lor din nord, nu puseseră santinele care să le supravegheze împrejurimile taberei.

După ce am cercetat oraşul morselor, ne-am hotărît să ne întoarcem. Era ora unsprezece şi dacă Nemo avea condiţii prielnice pentru determinarea locului, voiam să fiu şi eu de faţă. Dar nu prea nădăjduiam ca în ziua aceea să se ivească soarele! Norii îngrămădiţi la orizont ni-l ascundeau vederii. Părea că astrul, gelos, nu voia să dezvăluie unor fiinţe omeneşti punctul de neatins al globului pămîntesc.

Ca să ne întoarcem spre Nautilus, coborîrăm rîpa dreaptă care ducea spre ţărm. La unsprezece şi jumătate ajunsesem la punctul de debarcare. Luntrea era trasă la mal. Il