Istoria romana (Citește online gratis) PDf 📖

Theodor Mommsen

Istoria romană

Ediţia a II-a revăzută

Traducere de Joachim Benno Nikolaus

Studiu introductiv de Zoe Petre

POLIROM 2009

© 2009 by Editura POLIROM, pentru traducerea în limba română

www.polirom.ro

Editura POLIROM

Iaşi, B-dul Carol I nr. 4; P.O. BOX 266, 700506

Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 6, bl. B3A, sc. 1, et. 1;

sector 4, 040031, O.P. 53, C.P. 15-728

ISBN ePub: 978-973-46-2320-4

ISBN print: 978-973-46-0997-0

Redactor: Emanuel Grosu Coperta: Carmen Parii

Această carte în format digital (e-book) este protejată prin copyright şi este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sau comercializarea sub orice formă, precum şi alte fapte similare săvârşite fără permisiunea scrisă a deţinătorului copyrightului reprezintă o încălcare a legislaţiei cu privire la protecţia proprietăţii intelectuale şi se pedepseşte penal şi/sau civil în conformitate cu legile în vigoare.

Lectura digitală protejează mediul

Versiune digitală realizată în colaborare cu elefant.ro

Studiu introductiv

În 1902, Academia Suedeză conferea Premiul Nobel pentru literatură pentru prima dată unui autor german. Tot pentru prima – şi, cel puţin pînă azi, ultima – dată, conferea acest premiu unui istoric, şi anume lui Theodor Mommsen, pe care îl preferase dintr-o listă ilustră unde strălucea pînă şi numele lui Lev Tolstoi. Opera care se bucura de această excepţională distincţie era Istoria romană, pe care Editura Polirom o readuce astăzi în atenţia publicului românesc.

Paradoxul acestui destin unic al unei lucrări de severă cercetare şi critică istorică, aflat totuşi în atenţia atîtor nespecialişti, este unul cel puţin dublu. Pe de-o parte, autorul ei nu şi-a dorit cu tot dinadinsul să o publice – a redactat-o doar la cererea editorului său şi nu a completat-o niciodată: după primele trei volume, care tratează istoria Cetăţii Eterne de la origini pînă la sfîrşitul Republicii, Mommsen a publicat volumul al V-lea, referitor la provinciile imperiului, lăsînd – deliberat sau nu – o lacună majoră în locul a ceea ce ar fi trebuit să fie istoria Imperiului sau măcar cea a Principatului. Voi reveni. Pe de altă parte, Mommsen a fost considerat încă din timpul vieţii paradigma absolută a istoricului Antichităţii – sub multe aspecte a rămas astfel pînă astăzi. Arnold J. Toynbee1 scria: „Asupra oricărui punct din istoria Romei am zăbovi, putem fi sau nu de acord cu Mommsen, cu riscurile de rigoare; în ambele cazuri însă, cercetarea lui va fi temeiul propriei noastre cercetări; punctul acela va fi unul pe care el, înaintea oricui, l-a intuit şi l-a formulat şi ne vom da seama că, dacă Mommsen n-ar fi fost cel dintîi pe teren, problema în discuţie ar fi putut rămîne pînă azi în afara orizontului nostru”. Cu toate acestea, în faimosul, azi, Codicil la testamentul său, devenit public abia după patru decenii de la moartea savantului, dar redactat în anii în care acesta publica ultimul volum al Istoriei Imperiului Roman, Mommsen – unul dintre monştrii sacri ai istoriografiei din toate timpurile – cerea familiei să nu încurajeze în nici un fel publicarea vreunei biografii dedicate lui, motivînd această interdicţie astfel: „În ciuda succesului aparent, viaţa mea nu s-a împlinit. Împrejurări exterioare m-au situat printre istorici şi clasicişti, deşi formaţia mea, ca şi, presupun, înzestrările mele nu erau suficiente pentru aceste două discipline. Sentimentul dureros de inadecvare, de a părea mai mult decît am fost în realitate, nu m-a părăsit nicicînd în cursul vieţii, şi el nu poate fi nici mascat, nici pus în lumină într-o biografie”2.

În pofida acestei amare autocritici, nu există domeniu al cercetării referitoare la Roma şi la imperiul acesteia care să nu fi fost influenţat de intervenţia lui Mommsen, în aşa măsură încît, de un secol încoace, aproape nimeni nu-şi mai aminteşte ce însemna istoria romană înainte ca Mommsen să o fi ilustrat în uriaşa sa operă. E inutil să adaug că, după ce a fost depăşită data (1933) pînă la care documentele referitoare la viaţa lui Mommsen au stat închise în arhiva familiei – de unde o parte s-au şi pierdut –, interdicţia testamentară nu a mai fost respectată. Biografii lui Mommsen, în frunte cu Lothar Wickert, care i-a consacrat nu mai puţin de patru tomuri (mai degrabă pedante decît pasionante, în ciuda faptului că biografia eroului pe care îl evocă este, înainte de toate, încărcată de pasiune)3, şi-au multiplicat strădaniile în a reconstitui o viaţă închinată – cu o dîrzenie rar întîlnită chiar în epoca sa, care rămîne singulară prin excelenţa academică a multor savanţi, dar şi cu o resemnare imposibil de ghicit dacă n-ar fi propria-i mărturie – cercetării trecutului Romei.

Amintesc aici doar cîteva repere biografice legate direct de formarea intelectuală şi de cariera ştiinţifică a autorului