— Hai, prietene, spuse Bouc. Pricepi ce-aş vrea să-ţi cer. Ştiu ce poţi. Te rog, preia acest caz. Nu, nu, nu refuza. Îţi dai seama, pentru noi... vreau să spun pentru "Compagnie Internationale des Wagons Lits", e o chestiune serioasă. Ce bine ar fi, când va sosi poliţia iugoslavă, să le putem comunica rezultatul! Dacă nu, amânări, neplăceri şi câte şi mai câte. Apoi, după cum ştii, tot felul de încurcături pricinuite unor persoane nevinovate. Şi, în loc de toate acestea, dumneata rezolvi misterul! Vom spune: "A avut loc o crimă... şi iată criminalul!".

— Şi dacă nu-l rezolv?

— Ah, mon cher. Vocea domnului Bouc deveni afectuoasă: Doar îţi cunosc reputaţia. Am auzit despre unele din metodele dumitale. E cazul ideal pentru dumneata. Să începi să cercetezi antecedentele tuturor acestor oameni, să le verifici buna-credinţă — toate astea iau timp şi pot isca nenumărate neplăceri. Dar nu te-am auzit oare zicând că pentru a rezolva un caz, e suficient să te aşezi într-un fotoliu şi să cugeţi? Ei bine, fă asta. Interoghează-i pe toţi pasagerii, cercetează cadavrul, examinează indiciile care apar ici şi colo, şi pe urmă... ce să-ţi mai spun, am încredere în dumneata! Sunt sigur că faima dumitale nu-i vorbă goală. Aşază-te în fotoliu şi cugetă. Pune la treabă — cum te-am auzit de atâtea ori spunând — micile celule cenuşii, şi vei afla!

Se aplecă înainte, învăluindu-şi prietenul cu o privire plină de afecţiune.

— Încrederea dumitale mă emoţionează, spuse Poirot mişcat. După cum bine spui, nu poate fi vorba de un caz dificil. Eu însumi, astă-noapte... dar mai bine să nu vorbim de asta acum. Ca să fiu sincer, întâmplarea mă intrigă. Tocmai mă gândeam, acum vreo jumătate de oră, că ne aşteaptă multe ore de plictiseală, înţepeniţi aici. Şi acum iată... am în faţă o problemă care nu cere decât să fie rezolvată.

— Accepţi deci? întrebă Bouc, nerăbdător.

— Fireşte. Preiau acest caz.

— Bravo! Vom fi cu toţi la dispoziţia dumitale.

— Pentru început, aş dori un plan al vagonului "Istanbul-Calais" şi o listă cu numele călătorilor care ocupă diferitele compartimente. Aş mai vrea, de asemenea, să văd paşapoartele şi biletele lor de drum.

— Michel o să aibă grijă de toate astea.

Conductorul ieşi.

— Ce alţi pasageri mai avem? întrebă Poirot.

— În acest vagon, doctorul Constantine şi cu mine suntem singurii. În vagonul de Bucureşti e un domn în vârstă, puţin şchiop. Conductorul îl cunoaşte bine. Apoi vin vagoanele obişnuite, dar ele nu prezintă nici un interes pentru noi, întrucât au fost încuiate astă-noapte, după ce s-a servit cina. Înaintea vagonului "Istanbul-Calais" se află numai vagonul restaurant.

— Se pare, deci, spuse Poirot, că asasinul ar trebui căutat în vagonul "Istanbul-Calais". Se întoarse către doctor: Asta voiaţi să spuneţi, mi se pare.

Doctorul încuviinţă.

— La o jumătate de oră după miezul nopţii, ne-am înzăpezit. De atunci nimeni n-a mai părăsit trenul.

Bouc adăugă solemn:

— Asasinul e printre noi... în tren...

CAPITOLUL VI

O FEMEIE?

— Mai întâi de toate, spuse Poirot, aş vrea să schimb câteva cuvinte cu tânărul MacQueen. El ar putea să ne dea unele informaţii preţioase.

— Desigur, aprobă Bouc, întorcându-se către şeful de tren. Pofteşte-l pe domnul MacQueen.

Şeful de tren plecă să execute ordinul. Între timp, conductorul se întoarse cu un teanc de paşapoarte şi bilete de tren. Bouc le luă în primire.

— Mulţumesc. Michel. Cred că ar fi mai bine dacă te-ai întoarce la postul dumitale. Mărturia dumitale o vom primi oficial, mai târziu.

— Prea bine, domnule, spuse acesta şi ieşi.

— După ce-l vom auzi pe tânărul MacQueen, spuse Poirot, poate că domnul doctor va avea amabilitatea să meargă împreună cu mine în compartimentul domnului Ratchett.

— Desigur.

— După ce vom termina acolo...

În acel moment, însă, uşa se deschise şi apăru şeful de tren însoţit de MacQueen. Bouc se ridică.

— Stăm cam înghesuiţi aici, spuse el amabil. Poftim în locul meu, domnule MacQueen. Domnul Poirot se va aşeza în faţa dumitale... aşa...

Apoi se întoarse către şeful de tren.

— Evacuează pe toată lumea din vagonul restaurant. Vagonul va fi la dispoziţia domnului Poirot. Vei conduce ancheta acolo, mon cher, nu-i aşa?

— Da, cred că e mult mai bine aşa.

MacQueen se uita când la unul când la altul, nereuşind să înţeleagă franceza lor cam iute.

— Qu'est ca qu'il y a? articulă el chinuit. Pourquoi...{3}

Cu un gest hotărât, Poirot îi făcu semn să se aşeze.

MacQueen luă loc şi începu din nou:

— Pourqoui...? apoi revenindu-şi, o luă pe limba lui: Despre ce e vorba? S-a întâmplat ceva?

Poirot dădu din cap.

— Întocmai. S-a întâmplat ceva. Fii pregătit pentru o lovitură. Patronul dumitale, domnul Ratchett, a murit.

MacQueen scoase un şuierat. Ochii i se aprinseră puţin. În rest, nu manifestă nici un semn de uimire sau durere.

— Deci, până la urmă, tot nu s-au lăsat, spuse el.

— Ce vrei să spui cu asta, domnule MacQueen?

MacQueen ezită.

— Crezi că domnul Ratchett, reluă Poirot, a fost asasinat?

— Păi n-a fost? De astă dată MacQueen era acela care se arăta mirat. Bineînţeles, adăugă el încet, bineînţeles că asta cred. Sau vreţi să spuneţi că a murit în somn? Nu, bătrânul era tare ca un... ca un...

Se opri, zâmbind încurcat.

— Nu, nu, spuse Poirot, presupunerea dumitale e întru totul adevărată. Domnul Ratchett a fost asasinat. Înjunghiat. Dar aş vrea să ştiu de ce erai atât de sigur că a fost omorât, şi că n-a murit aşa, de moarte bună.

MacQueen şovăi.

— Aş vrea să mă lămuresc, spuse el. Cine sunteţi, exact, dumneavoastră? Şi de unde sunteţi?

— Reprezint "La Compagnie Internationale des Wagons Lits". Făcu o pauză, apoi adăugă: Sunt detectiv. Numele meu este Hercule Poirot.

MacQueen nu se arătă deloc surprins. Spuse doar:

— Oh, da?

Şi aşteptă ca celălalt să continue.

— Poate că numele vă spune ceva?

— Da, mi se pare oarecum cunoscut... numai că întotdeauna am fost convins că trebuie să fie numele unui croitor de dame.

Poirot îl privi cu dezgust.

— Nemaipomenit! exclamă el.

— Ce e nemaipomenit?

— Nimic, nimic. Să continuăm. Aş vrea să-mi relatezi, domnule MacQueen, tot ce ştii despre mort. Îi erai cumva rudă?

— Nu. Sunt... am fost... secretarul lui.

— De când?

— Cam de un an.

— Fii