Guerrero a fost acceptat cu uşurinţă de către populaţia locală şi s-a însurat cu o indigenă. El i-a anunţat pe băştinaşi că conchistadorii vor debarca în curând, i-a asigurat că aceştia nu erau nici zei şi nici trimişi ai zeilor şi i-a avertizat că va trebui să se ferească de ei. I-a învăţat cum să fabrice arbalete ca să se apere. (Până atunci, indienii nu foloseau decât săgeţi şi topoare cu vârf de obsidian; or, arbaleta era singura armă în stare să străpungă armurile metalice ale oamenilor lui Cortés). Guerrero a repetat că nu trebuia să se teamă de cai şi le-a recomandat îndeosebi să nu intre în panică în fata armelor de foc. Acestea nu erau nici arme magice, nici bucăţi de fulger. "Ca şi voi, spaniolii sunt făcuţi din carne şi sânge. Pot fi învinşi", spunea el fără încetare. Şi pentru a o dovedi, îşi făcu el însuşi o tăietură din care s-a scurs sânge roşu, la fel ca al tuturor oamenilor. Guerrero s-a ocupat atât de mult de instruirea indienilor din satul său, încât atunci când conchistadorii lui Cortés l-au atacat, ei au avut surpriza de a înfrunta pentru prima dată în America o adevărată armată indiană care le-a rezistat vreme de mai multe săptămâni.

Informaţia însă nu depăşise graniţele satului în chestiune. În septembrie 1519, regele aztec Montezuma plecă în întâmpinarea armatei spaniole cu nişte care pline cu giuvaeruri pe post de ofrande. În aceeaşi seară, a fost asasinat. Un an mai târziu, Cortés distrugea cu tunurile Tenochtitlăn, capitala aztecă, după ce-i înfometase populaţia asediind-o vreme de trei luni de zile.

Cât despre Guerrero, acesta a pierit în timp ce organiza atacul nocturn asupra unui fort spaniol.

EDMOND WELLS,

Enciclopedia cunoaşterii relative şi absolute, volumul II

12. LAETITIA NU APARE DEOCAMDATĂ

După rezolvarea rapidă a cazului Salta, comisarul Jacques Méliès a fost convocat de prefectul Charles Dupeyron. Şeful poliţiei ţinea să-l felicite personal.

Într-un salon bogat decorat, prefectul i-a mărturisit de-a dreptul că această "afacere a fraţilor Salta" produsese o puternică impresie "sus de tot". Câţiva dintre oamenii politici cei mai importanţi calificaseră ancheta sa drept un "model de rapiditate şi de eficienţă tipic franţuzeşti".

Prefectul îl întrebă apoi dacă era însurat. Méliès, surprins, răspunse că era celibatar, dar cum celălalt insista, mărturisi că făcea şi el la fel ca toată lumea: zbura din floare în floare, atent doar să nu capete vreo boală venerică.

Charles Dupeyron prinse prilejul pentru a-i sugera să-şi ia o nevastă. În felul acesta şi-ar construi o imagine socială care i-ar permite să intre în politică. El unul îl vedea foarte bine, pentru început, ca deputat sau primar. Ţinu să sublinieze că naţiunea ― toate naţiunile ― avea nevoie de oameni care să ştie să rezolve probleme complexe. Dacă el, Jacques Méliès, era în stare să înţeleagă cum au putut fi asasinate trei persoane într-o încăpere închisă ermetic, cu siguranţă că putea să soluţioneze şi alte chestiuni delicate, ca de exemplu reducerea şomajului, lupta împotriva lipsei de siguranţă de la periferii, reducerea deficitului asigurărilor sociale şi echilibrarea balanţei bugetare ― pe scurt, toate micile enigme cu care se confruntă zilnic conducătorii ţării.

― Avem nevoie de oameni apţi să-şi folosească mintea, şi în vremurile noastre ei sunt tot mai rari, se plânse prefectul! Să ştiţi deci că dacă vreţi să vă lansaţi în aventura aceasta care este politica, eu voi fi primul care să vă susţină.

Jacques Méliès răspunse că ceea ce-l interesa într-o enigmă era specificul abstract şi gratuit. Nu avea de gând să se irosească niciodată în scopul dobândirii puterii. Dominarea celorlalţi este prea obositoare. Cât despre viaţa sa sentimentală, nu mergea chiar atât de rău şi prefera ca ea să rămână domeniul său personal.

Prefectul Dupeyron râse din toată inima şi îi puse mâna pe umăr, afirmând că şi el avusese exact aceleaşi idei la vârsta lui. Apoi, o dată cu trecerea anilor, se schimbase. Nu din nevoia de a-i domina pe ceilalţi, ci pentru ca ceilalţi să nu îl domine pe el.

― Ca să dispreţuieşti banii trebuie să fii bogat, iar ca să dispreţuieşti puterea trebuie să o ai!

Tânărul Dupeyron acceptase, aşadar, să urce una câte una treptele ierarhiei umane. Acum se simţea la adăpost de toate. Viitorul încetase de mult să mai fie precar, avea doi urmaşi pe care îi dăduse la una din cele mai scumpe şcoli particulare din oraş, poseda o maşină de lux, avea mult timp liber şi era înconjurat de sute de curtezani. Ce ţi-ai putea dori mai mult?

"Să rămâi un copil fascinat de polar-uri", îşi zise Méliès, preferând, totuşi, să-şi ţină gândul numai pentru el.

Întrevederea o dată terminată, comisarul tocmai părăsea prefectura când remarcă, lângă grilaj, un panou de mari dimensiuni acoperit de afişe electorale cu diverse sloganuri: "Pentru o democraţie bazată pe adevăratele valori, votaţi social-democraţia!"; "Nu crizei! De-ajuns cu promisiunile încălcate. Alăturaţi-vă Mişcării radicalilor republicani!"; "Salvaţi planeta susţinând Renaşterea naţional-ecologistă!"; "Revoltaţi-vă împotriva nedreptăţilor! Aderaţi la Frontul popular independent!"

Şi, pretutindeni, aceleaşi feţe de oameni bine hrăniţi, care îşi fac amărîte din secretarele lor şi se consideră nişte tipi importanţi! Iar prefectul îi propunea sa devină unul de-al lor!

Pentru Méliès, nu era loc de îndoială. La naiba cu onorurile; viaţa sa destrăbălată, televizorul şi anchetele criminalistice valorau mult mai mult. "Dacă vrei să nu ai parte de încurcături, să nu ai ambiţii", spunea tatăl său. Dacă nu ai dorinţe, nu ai nici suferinţe. Acum, se simţea înclinat să adauge: "Să nu ai aceleaşi ambiţii ca toţi cretinii ăştia; inventează-ţi un ideal propriu, numai al tău, care să fie mai presus de banalitatea vieţii. "

Jacques Méliès fusese deja căsătorit de două ori şi divorţase de fiecare dată. Rezolvase cu nespusă delectare vreo cincizeci de cazuri enigmatice. Avea un apartament, o bibliotecă şi un grup de prieteni, de care era cât se poate de satisfăcut, sau care, în orice caz, îl mulţumeau destul de mult.

Se întoarse acasă pe jos, străbătând Piaţa Poids-de-l'Huile, bulevardul Maréchal de-Lattre-de-Tassigny