— în aceeaşi perioadă, continuă Lou, Paul a început să-mi trimită scrisori la fel de arzătoare. Şi în ciuda tuturor eforturilor mele de mediere, tensiunea a crescut alarmant în cadrul Treimii noastre. Prietenia dintre Paul şi Nietzsche se destrăma vertiginos. în cele din urmă, au început să se defăimeze unul pe altul în scrisorile pe care mi le scriau.

  — Dar cu siguranţă, interveni Breuer, că asta nu vă surprinde. Doi bărbaţi înflăcăraţi într-o relaţie intimă cu aceeaşi femeie? x

  — Poate că am fost naivă. Am crezut că noi trei am putea împărtăşi o viaţă a spiritului, că am putea crea împreună o serioasă operă filosofică.

  Aparent tulburată de întrebarea lui Breuer, ea se ridică, se întinse uşor şi făcu dţiva paşi spre fereastră, oprindu-se în drum pentru a examina câteva dintre obiectele de pe biroul lui – un mojar cu pistil din bronz în stil renascentist, o mică statuetă funerară egipteană, un model complicat din lemn al canalelor semicirculare ale urechii interne.

  — Poate sunt eu încăpăţânată, spuse ea uitându-se pe fereastră, dar încă sunt convinsă că menajul noastru în trei era posibil! Ar fi mers, dacă nu s-ar fi amestecat odioasa soră a lui Nietzsche. Nietzsche m-a invitat să-mi petrec vara cu el şi Elisabeth în Tautenberg, un sătuc din Thurin-gen. M-am întâlnit cu ea la Bayreuth, unde l-am găsit pe Wagner şi am asistat la un spectacol cu Parsifal. Apoi am călătorit împreună spre Tautenberg.

  — De ce o numiţi odioasă, Frăulein?

  — Elisabeth este o gâscă separatistă, meschină, necinstită şi antisemită. Când am făcut greşeala de a-i spune că Paul este evreu, s-a străduit să facă acest lucru cunoscut în întregul cerc al lui Wagner ca să se asigure că Paul nu va fi niciodată binevenit La Bayreuth.

  Breuer puse jos ceaşca de cafea. Dacă la început Lou Salome îl legănase cu senzaţia dulcelui tărâm al iubirii, artei şi filosofiei, acum vorbele ei îl aruncau înapoi în realitate, în lumea urâtă a antisemitismului. Chiar în acea dimineaţă citise în Neue Freie Presse o poveste despre organizaţii de tineret care hoinăreau prin universitate, intrând în clase şi strigând „Juden hinaus!" (Afară cu evreii!) şi îi scoteau pe toţi evreii din sălile de curs – trăgându-i cu forţa pe cei care rezistau.

  — Frăulein, şi eu sunt evreu şi trebuie să vă întreb dacă profesorul Nietzsche împărtăşeşte vederile antisemite ale surorii lui.

  — Ştiu că sunteţi evreu. Mi-a spus Jenia. Este important să ştiţi că pe Nietzsche îl interesează doar adevărul. Urăşte minciuna prejudecăţilor – orice fel de prejudecăţi. Urăşte antisemitismul surorii sale. Este îngrozit şi dezgustat că Bernard Forster, unul dintre cei mai virulenţi şi mai declaraţi antisemiţi din Germania, o vizitează atât de des. Sora lui, Elisabeth.

  Acum vorbele ei se succedau mai rapid, tonul vocii fiind mai ridicat cu o octavă. Breuer îşi dădea seama că ea ştia că divaga de la povestirea pe care şi-o pregătise, dar nu se putea abţine.

  — Elisabeth, e o oroare, domnule doctor. M-a făcut prostituată. L-a minţit pe Nietzsche spunându-i că eu arăt fotografia aceea la toată lumea, lăudându-mă cu cât de mult îi place lui gustul cravaşei mele. Minte tot timpul! Este o femeie periculoasă. într-o zi, ţineţi minte ce vă spun, îi va face foarte mult rău lui Nietzsche!

  Încă în picioare, se ţinea strâns de spătarul unui scaun în timp ce rostea aceste cuvinte. Apoi, aşezându-se, continuă, cu o voce mai calmă.

  — După cum vă puteţi imagina, cele trei săptămâni petrecute cu Nietzsche şi Elisabeth la Tautenberg au fost dificile. Momentele în care eram singură cu el au fost sublime. Plimbări minunate şi conversaţii profunde pe toate temele posibile – uneori sănătatea îi permitea să stea de vorbă zece ore pe zi! Mă întreb dacă a existat vreodată o asemenea afinitate pe tărâm filosofic între două persoane. Am discutat despre relativitatea binelui şi a răului, despre necesitatea de a te elibera de morala publică pentru a trăi moral, despre religia unui liber-cugetător. Vorbele lui Nietzsche păreau adevărate: aveam spirite înrudite – ne puteam spune atât de multe unul altuia doar în jumătăţi de cuvinte, de propoziţii, sau doar printr-un simplu gest. Şi totuşi, acest paradis a fost distrus, căci eram tot timpul sub ochii viperei de soră-sa – o puteam vedea ascultând, interpretând întotdeauna greşit, ţesând intrigi.

  — Spuneţi-mi, de ce vă ponegrea Elisabeth?

  — Pentru că luptă pentru viaţa ei. Este o femeie îngustă la minte, cu un spirit sărac. Nu-şi poate permite să-l piardă pe fratele ei, lăsându-l altei femei. îşi dă seama că Nietzsche este, şi va fi întotdeauna, singura ei şansă de a reprezenta ceva.

  Se uită la ceas, apoi la uşa închisă.

  — V-am răpit destul timp, aşa că o să vă povestesc repede restul. Chiar luna trecută, în duda obiecţiilor lui Elisabeth, Paul, Nietzsche şi cu mine am petrecut trei săp-tămâni împreună la Leipzig, cu mama lui Paul, unde iarăşi am avut discuţii filosofice serioase, în spedal asupra dezvoltării credinţei religioase. Ne-am despărţit acum două săptămâni, când Nietzsche încă mai credea că ne vom petrece primăvara locuind împreună toţi trei la Paris. Dar asta n-o să se întâmple nidodată, acum ştiu asta. Sora lui a reuşit să-i otrăvească mintea împotriva mea, şi în ultimul timp el a început să ne trimită scrisori pline de disperare şi de ură, atât lui Paul dt şi mie.

  — Şi acum, astăzi, Frăulein Salomă, în ce stadiu se află lucrurile?

  — Totul s-a dus de râpă. Paul şi Nietzsche au devenit duşmani. Paul se înfurie ori de dte ori dteşte scrisorile pe care mi le trimite Nietzsche, ori de dte ori aude că aş avea vreun sentiment duios faţă de Nietzsche.

  — Paul vă dteşte scrisorile?

  — Da, de ce nu?