beizadea Şi-oi spune de Madelaine Lângă un catart întinde moşul Ghiorghi un taroc c 'etitoare mult iubită, ce cu filele aceştii Sprijineşti, să vezi mai bine, cercevelele fereştii Care-n vergele de plumburi sticle are, cu colori, Dân posomoreala-mi neagră te gândesc adeseori! Geană lungă şi sfiioasă aplicată preste buchii, Stânga cu ineluri grele străveziu prinzând genuchii Şi cu deştul de la dreapta întingând în adevăr. Ţâţişoara ţi-o coprinde scânteioşi cârcei de păr. Nu filosofarea stearpă, nu politichia cari Lănţuieşte-n carceri sumbre izaltaţii, temerarii, Ci tu vecinicul amoriu între pagine îl câţi, Cum în pagine nu moare trandafilii cei presaţi.

  Şi dreptate ai, copilă, căci nu este nici o gramă

  Dân a lumii scrieri toate să nu aibe melodramă, Toţi suntem melodramatici de scurmăm adânc pre sub

  Rânjetul intelighenţii. Crierul, acest cherub, Cum chiar glonţul cel de humă preste care vieţuim, Doar o pojghiţă de cuget are, restul este im, Paternă nestăvilită, ură crâncenă, amor, Ceriuri cu sori dă sânge, continenturi dă fior.

  Pre acolo-şi poartă paşii trist poeticul, cu peana

  Ca o sabie în mânuri, când să stinge toată geana

  Dă lumină. Doar acolo inspirarea-şi face cuib.

  De acolo chiar şi însumi eu, domniţă, mă îmbuib.

  Eşti, cunosc, nerăbdătoare ca să afli cine este

  Ofiţirul dă subt masă, ce aflat fu fără veste.

  Bărbătoasa-nfăţişare inema ţi-a câştigat

  Şi o lacrimă îţi puse subt ochi limpezi de agat.

  Ca să nu te mint, fecioară, nici cât bobul cel de chimen, Dintr-un pumn izbit în masă născu mândrul ipochimen.

  Nu gândisem pân-atunce că să află-n Orient

  Languedoc Briliant, zuavul, căci nu sunt omniscient.

  Şi de nu ţi-am spus în cântul treile, e că n-am fost însumi eu, poeticescul, pregătit să-i dau de rost.

  Încolţit acum de geana-ţi, nu mai poci a da-napoi.

  Iată deci:

  P-atuncea frâncii cu inglejii-avea răsboi. Ce răsboiul ca o râie s-au întins preste regate D-au agiuns şi-n Marmaraua încărcată de palate. La Stambul, dă lemn dă cedru mii corăbii intră-n golf, Chpere cu şase rânduri dă cearceafuri: „Tiger Rolf”, „Royal Sword”, „The Proud Lilly”, „Queen Victoria” i proci

  Cu catarte şi vergele pline de matrozi veloci.

  Sus pă perine dă purpuri, în seraiul dă cleştar, Nu mai prididea sultanul a muia în chinovar

  Greu condeiul cel dă aur înflorat şi scrijălit

  Pre hatişerif să-şi puie lăbărţatul iscălit.

  Lorzi trufaşi îl încolţeşte cu concesiuni o mie

  Iar vizirul pune deştul, că i-i frică de Rusie.

  Dese iţe diplomatici să ţes tainic, tunuri trage, Goelete fac manevre iar gazeturile rage.

  Incurcată-i şi iscoada noastră, Languedoc Briliant

  În urzelile aceste. Cu un ticluit ferman

  El să strecorase pântre vameşii turbaţi dân Zant

  Şi-a lui ciorbagi neveste devenise dur amant.

  Aişe, ce-n gungurele avea boare de narcise

  Iar în crupe volutate, îl recomandarisise

  Soţului, care Coranul i-l dăduse legiuit.

  Mai pusese-o vorbă bună şi şăgalnica Lilit.

  Laie, dulce ca laleaua, sumeţise căpuşorul

  Iară Fatma, braţuri dalbe, bosumflase botişorul, Astfel că Briliant caftanul cel de agă priimi

  Chiar dă la neştiutorul, cornoratul ciorbagi.

  Dă aici înfiripase tainică reţea: spionii

  Împânzea arhipeleagul. Jezuiţii şi masonii îi pitea pân căşi dă taină, pân poiate şi pân hanuri, Preschimbaţi la haini, cu barbe şi spoiţi cu sulimanuri, Prefăcuţi în prunci, în babe, în băieşi şi în imami.

  Sta ascunşi pân şifoniere, pre subt jilţuri, după lami

  Şi lungea urechi ca asini. Ca să scape de acuz, Languedoc să îmbrăcasă chiar în haine de franţuz, Iară turcii grei dă capuri nu gândea a-l bănui

  Cum era cu ochii numai după babe şi copii.

  La agie la fereastră într-o ziuă el stătea

  Şi cu greu lunet la Franţa preste ape să uita Când caic cu baldachine zburând înspre ţărm zări Şi în el, înveşmântată în şalvari liliachii, O fămeie, o Venere tolănită pe o brâncă. Săltă-n el inima francă şi luci privirea frâncă. El află că Zinaida favorită e lui Nikos Negustor de cherestele, blând arhonda simandicos Ce palaturi dă cleştare umple vecinie cu muieri. Numai astfel se esplică întâmplarea cea dă ieri. Nu politichia, dragă cetitoare, ci libovul îl împinsă pre zuavul să pătrunză în alcovul Coperit de covoraşe şi să intre sub obroc. Asta e istorioara lui monsieur Briliant Languedoc. Cât de buchea cea sucită ce pe peptu-i să lăţea Nu poci şti nemica încă. Fii, gingaşo, răbdurea, Că nemica nu rămâne în final neesplicat. E rotundă epopeea-mi ca şi globul fermecat Care poartă-n centru. Dară iar anticip, ce nărav!

  Scurt, dădu pe faţă totul ceaprazatul de zuav.

  El zavera plănuită brăţişă cu tot avântul

  Şi de gentilom în faţa obştii îşi dădu cuvântul

  Umărul să puie vajnic l-al Valahiei car greu

  Şi Elada să o nalte cu puternic braţul seu.

  Dar lungii prea mult pelteaua. Pre subt stelele puzderii

  Lin barcazele porniră cu logodnicii Eterii.

  Lin rămase-n urmă Zante, mărgărint în scoica grea

  Sidefiei mări. Dân ţărmu-i la corăbii aducea

  Ohtături adânci zefirul, plâns ca foc nepotolit:

  Aişe era şi Fatma, Laie prunca şi Lilit.

  I

  Luna calea cătră Hosna zgâria-n argintul moale Al curenţilor, piraţii sta în jururi de ţambale, Petrecea cu palicarii, doar puţini era de cart Şi bătea în clopot sarbăd ceasurile, pe catart. Manoil scriea-n chilia de subt punte stihuri şchioape, Adurmit de legănarea pe întinderea de ape, Privind stelele ivite, prinse-n danţ, săltând în zbeng Pân pătratul cald şi negru de la gura de chepeng. Languedoc privea pân gene pre frumoasa Zenaidă Ce la pupa sta pe funii colăcite, o silfidă Un contur de ambră preste scânteierea-n apă-a lunii. Ea visa. la ce? Visarea unei dame doar nebunii Pot visa a înţelege, şi poeticii, ş-amanţii. El ghitara înstrunează, ce-i adusă de din Frânţii Şi începe o cântare mulcomă, cu glas perit (Dulce vorbe de aubadă eu aci am tălmăcit): „Aşa cum toamna, pe bolta