Cât despre 3.1. 12. 9. 13. 1. 3. 8. 9. Dăspre care îmi ceri veşti, să ştii că iară mă întristariseşti. Lasă-l, uită-l, Enigel! El e cum ştii prin mahalăi, cu dibla şi ohtatul mincinos. Dar nu voi să-ţi amărăsc şi mai mult inima greu încercată.

  Rămas bun, agapi mu, şi, de nu cabulipsesc prea mult, mai ceteşte stihuri ce pentru tine le-am brodit şi numele tău pă verticală îl poartă, care poeticeşte să chiamă acrostih:

  Zieu făptura ta Este ca lalea. Nice eu gândesc

  Acu să cerşesc Inimioara ta. Dară dumneata Aibi milă de-a mea!

  Al domniei tale frate de nădejde, Iancu Aricescu

  Manoil sfârşi, iar ochii-şi, translucizi precum e sară Când pe Anatolii luna îşi descarcă lin povara Cum un marchitan îşi lasă bocceluţa cu caşmire P-un covor cu arabescuri şi mai gros ca o psaltire Dinaintea unei chere ce-n serai ca într-o seră Lung priveşte prin cleştaruri către luna-tombateră Preste Bosfor, care plin e de saraiuri şi geamii, Făr' să ştie că-n Zipangu, în grădina de lămâi Chiar atunci priveşte luna gheişa dulce, poetesă, Înfăşată-n kimonoul cu păuni; ci nu-i metresă, Ci artistă, şi-are-n păru-i piepteni palizi de baga. Ea, uitându-se la lună prin ochi oblici, ciripea:

  Am rămas singură în pavilionul de vest

  Din grădina de nisip Kiu-sho.

  Lumina lunii nu mă face mai tânără.

  La toamnă părul meu va avea multe fire albe

  Şi multe coarde vor plezni la samisen.

  Ce tristă sunt! Puietul de măr

  Pe care am pus să-l planteze anul trecut

  Nu a prins rădăcină.

  Nu aştept pe nimeni. Bărbaţii s-au sălbăticit

  Şi luptă departe, la graniţă.

  Când vor veni, vor găsi în locul meu o bătrână îngrijitoare Care piaptănă părul gheişelor tinere. Cine îmi va râvni trupul? Cine îmi va mai citi versurile Cine-şi va mai aminti de mica poetă Nogu-Chi?

  Ea la rându-i n-are ştire că în Kurdistan o curdă

  I se pare că e luna roată galbenă de urdă

  Ce din ţâţele de iapă a ţâşnit şi s-a-nchegat;

  E aceeaşi lună care, ancorată de-Ararat

  Ca o nouă Arcă, arde în oglindele de lacuri

  Translucide şi adânce, răsfrângând stele şi veacuri

  Precum ochii unui june ce să cheamă Manoil.

  — Biete Iancule, martire, de ce nu sunt versatil, Cum nu sunt o hidră bravă, cum nu sunt un Briareu

  Ca cu mii de lance-n mânuri să combat? Pre Dumnezeu!

  Cum scrii tu, aşa ora face. Zenaida, tu Iaurta

  Simoria adunaţi-o! Ca râmlenii pre Iugurta

  Să-i combatem pre tâlharii cu cealmale de sevai!

  Zise, şi izbi cu pumnul în măsuţa care, vai, 'N acea clipă să răstoarnă cu ibric şi filigene

  Şi iveşte-n patru labe, spăimântat clipind dân gene, Chipeş ofiţir cu peptul coperit dă tinichele

  Şi cocarde, epoleţii zorzonaţi cu floricele, De ceapraz i-atârnă spada de eşarfa grea, pembe

  Cercei poartă în ureche, iar pe nas un pince-nez;

  O codiţă împletită sub tricornul cu penaj

  Şi musteţe răsucite. Mult ciudosul personaj

  Duse mâna la mânerul săbiei, dar într-o clipă

  Trei junghere-n gât îi pusă cei trei zavergii în pripă, Ce scânteie ca trei raze în salonul rafinat

  Cu statuie pe console de onix şi de agat:

  Safo ce la ţâţă strânge ţitera ca pe-o muiare, Volter, baba scofâlcită, Brutu, care moarte n-are, Şi pe tron de calcedoniu subt o boltă de azur Toga cea de marmuri strânge lângă peptu-i Epicur. Tot atunce dau năvală palicarii şi piraţii înjurând de panaghie în greceasca multor naţii, Sictiriţi şi crunţi la feţe, căci băusă doar lichioruri. Ei ştergea mânjite cisme pe mândreţea de covoruri Dărâmând de pe pilaştri vase scumpe de Chitai.

  — Îl sugrum – răcnea cu toţii.

  — Îl belesc, îl frig, îl tai! Toţi îl ştim, este iscoada ciorbagiului d-aci, Briliant îi e numirea, dar decât a străluci El doar fum ca turba scoate, puturos şi gros. Un porc Ce nu are asemănare de la Frunze la Niu-Iorc. Dar, deşi cuţite, spade, iataganuri şi stilete S-aţinteau spre peptu-i falnic coronat de epolete Ofiţirul cu ochi crânceni fulgeră pre conjuraţi:

  — Diable! Mais c'est trop! Vreţi sânge? Uite peptul meu, hai, daţi!

  (Şi îşi smulse cu turbare nasturii de la mundir Desvălind un pept dă taur sub cămaşă de zefir. Und-căzură bumbii d-aur prinseră rădăciniţe, Crusta le plezni zgârcită şi crescură frunzuliţe Şi tulpine lunge cari desfăcură câte-un crin Zugrăvit pre cadrul uşei ca pre flamuri de satin.) Tatuat pe pept zuavul avea tainic amoraş Şi subt el o buche simplă, condeiată-n bucle: H.

  Scumpe cetitor, iertare! Capu-acesta îl închei Făr' a-ţi spune cine-i frâncul. Ca să afli dacă vrei Te-osteneşte şi întoarce fila.

  Iacă, a-nserat.

  Repezitu-s-a pe boltă leopardul înstelat Ce înghite peisagii şi la ape le dă foc Şi în suflete revarsă nostalghie din ghioc. Se-nchid gene-n mii de case, în palaturi şi bordeie, Gene rare de duhovnic, gene grele de femeie, Omenirea ostenită se foieşte trist în somn: Curva se visează sfântă, sluga se visează domn, Cerşetorul stăpâneşte peste zeci de-mpărăţii, Regele coroana-şi cată în mocirlă.

  — N răgălii. Somn, tu domn al nefiinţii, tu cu degetul atinge Diamantul greu pe care toţi îl poartă subt meninge, Umple-l, umple-l de vedenii, ca pocalul de Maderă, Fă vecia să ne pară nu o clipă efemeră Ci un şir de clipe veciniei; fă să fim eterni, imuni, Fă să luminăm ca sorii preste hăuri şi genuni. Somn, umbreşte cu lumina-ţi epopeea mea hirsută, Umflă-i tu firava pânză cu suflarea nevăzută A Visării, Fantasiei, fă ca lâncedul seraf Să nu-şi târâie aripa prin gunoaie şi prin praf Ci prin praful galaxiei să străvadă-n viitor.

  Maşinişti, la manivelă! Derulaţi un alt decor!

  CÂNTUL AL I -*ATRULEA

  Toţi suntem melodramatici Languedoc Briliant, zuavul Liubov, liubov Jos, ce lux! Nici Monte-Cristo In loc de chipu-i, el văzu o