colţi. Victimele sunt aşezate la biroul demonic şi li se dau de făcut socoteli grele, de rezolvat probleme cu lupi, capre şi verze. După două-trei ore de chin continuu, zmeii spun şi laptele supt de la mamă-sa.

  * Muma zmeilor împarte dreptatea. La el vin zmeii care au vreo neînţelegere. Judecata se desfă-şoară-n felul următor. Muma zmeilor iese din cort purtând pe umăr bâta dreptăţii, o imensă măciucă ghintuită, folosită doar în acest scop, iar pe cap are coiful hotărârii definitive. Cei doi zmei împricinaţi se aşază la stânga şi la dreapta sa, aşteptând plini de încredere verdictul. Muma zmeilor azvârle bâta drept în sus cu asemenea precizie, încât după trei zile ea cade exact pe vârful cu două pante al coifului de fier. Nimic (în afara suflării nevăzute a Zeului) n-o face s-o ia într-o parte mai curând decât în cealaltă. Timp de trei zile zmeii umblă după treburile lor, apoi se reîntorc în formaţia iniţială, bâta cade, alunecă pe una din pantele coifului şi izbeşte pe unul dintre zmei taman în moalele capului. Dreptatea s-a făcut.

 „ Nu se ştie ce meserie cunoaşte Animicştiu-torul, nici ce unelte foloseşte, cu excepţia faimosului Toiag cu Urechi. Totuşi, ştim din legende că el ar scrie – sau ar fi scris – pe coaja ouălor preistorice tot soiul de sfaturi şi proverbe înţelepte. Prin urmare, trebuie să fi folosit un mijloc de scriere. Până una alta, vom numi ipoteticul instrument faimosul condei.

  * Zmeul zmeelor confecţionează zmee. Placaj, hârtie creponată, pap de tâmplărie, sfoară şi panglici colorate sunt îmbinate cu migală pentru ca pasărea artificială să-şi poată lua zborul. Sula cu care găureşte placajul e unealta lui principală. Se zice că unii folosesc şi fâţa în acest scop, dar ei sunt gratulaţi de meseriaşii cinstiţi cu titlul puţin măgulitor de „fătări” (cârpaci). Zmeul zmeelor trebuie să muncească din greu, zi şi noapte, căci doar douăzeci de zmee îl pot ridica în aer, şi multe sunt stricate de intemperii, de păsări şi de copiii răi.

  * Zmăul e prea ocupat cu arta războiului ca să mai pună şi mâna la treabă. Totuşi, între două campanii, meştereşte scrumiere şi vaze ornamentale din malachită, pe care-ncearcă să le vândă altor zmei pe un preţ de nimic: cinci scalpuri de voinic bucata. Rareori primeşte mai mult de trei. În acest meşteşug se ajută cu proteza, trei dinţi din faţă, din oţel dur, pe care şi-i pune special pentru muncă.

  ^ încălţaţii stăpâneau Moara de pepite, aşa că n-aveau de ce să muncească. Numai femelele lor se-n-grămădeau cu sutele pe malul lacurilor de acid sulfuric ca să prindă borţoşi, un soi de peşti cu tentacule verzi şi pântece sferic. Foloseau pentru asta canciogul, o plasă cu ochiuri atât de largi, încât peştilor nu le era teamă să intre, fiindcă ştiau că pot să iasă oricând.

  * Zmeii asiatici au părăsit de mult ocupaţiile tradiţionale pentru a se lansa pe piaţa microelectronicii. Letconul e mânuit de ei din cea mai fragedă pruncie. Aparatul nu e, totuşi, electric. Ciocul său se încinge prin vibraţiile ştămiţe în coada lui de o specie de bărzăune tropical. Ca să poată depăşi în fineţe standardele americane, zmeii asiatici se dau de trei ori peste cap şi devin aşa de mici, că se plimbă pe firişoarele argintii ale unui circuit imprimat ca pe o şosea cu patru benzi. ECONOMIE.

  L ndustria, astăzi mai curând artizanală, a fost odinioară înfloritoare. Ramura cea mai dezvoltată a fost întotdeauna industria minieră. Zmeul scurmă-n pământ din instinct si, dacă găseşte o pietricică strălucitoare, o ascunde cu gelozie de ceilalţi. Pretutindeni în spaţiul subteran se află răspândite mine de fier, plumb, zinc si, bineînţeles, cărbune. Pe lângă acestea, cunoscute şi oamenilor, zmeii exploatau şi zăcăminte speciale, din care extrăgeau pastă de dinţi, ketch-up, lapte demachiant şi zahăr, toate de cea mai bună calitate. Zăcăminte imense de sarmale, intens exploatate acum două milenii, existau sub Peninsula Balcanică. Mercurul se găseşte în Imperiul întunecimii din abundenţă. Zmeoaicele aduc zilnic din lac câte o vadră plină, cu care spală copiii pe cap ca să nu facă paraziţi. Minereul de fier ajungea în marile centre economice precum Shiksta, Dowa şi Quatr'a unde existau fierării care produceau arme, unelte şi potcoave (zmeii nu folosesc calul, dar poartă la ei câte-un şirag de potcoave pe care le oferă gratuit voinicilor; potcoavele sunt aşa de proaste, încât se tocesc după primii douăzeci de paşi ai calului, care-ncepe să şchioapete, dezavantajând voinicuHn luptă). Existau şi mori de pepite, în păstrarea încălţaţilor. Industria uşoară prelucra (şi o mai face încă la scară locală) o anumită specie de licheni fosforescenţi numită-n popor boom-bach (lineus draco). În tulpina lor curge un fel de sirop negru ca zmoala din care se trag fire. Ţesăturile realizate din ele în centre de mai mică importanţă ca Shuko sau Bifida sunt apoi colorate într-un negru şi mai intens, şi din ele se confecţionează haine la Hrobba, pe malul lacului Laardsen IV.

  Agricultura. Nu se cultivă absolut nimic. Se culeg mandragore, care sunt însă foarte viclene, iar ţipătul lor poate perfora timpanele groase cât degetul ale zmeilor. Singurele animale domestice sunt porcii de câine, consumaţi de câinii de zmeu, dar şi de alte rase. Porcii de câine sunt inteligenţi si, între anumite limite, stăpânesc limbajul articulat, iar între altele, pe cel nearticulat. Nu sunt buni de mâncat decât când „s-au copt” la minte.

  Vânătoarea se confundă cu războiul, căci scopul celui din urmă e procurarea de hrană şi de resurse reproductive. Zmeii devorează cu plăcere prizonierii de război, indiferent de specie, rasă sau grad de rudenie.

  Pescuitul e slab dezvoltat, îl practicau în trecut, cum se vede în fresce, femelele de încălţaţi, care prindeau borţoşi cu canciogul.

  Transporturile nu s-au dezvoltat prea tare, întrucât zmeii nu cunoşteau roata şi călăria. Zmeii sunt destul de sedentari şi, dacă trebuie să trimită ceva dintr-o cetate-n alta, preferă să azvârle pachetul. Fac acest lucru cu atât de mare precizie încât, după câteva zile de zbor, cufărul se