prăbuşeşte drept în creştetul destinatarului. Răcnetul acestuia serveşte de confirmare a primirii. Mesaje mai uşoare sunt transportate de zmeii zmeelor, prin văzduh. Ei nu le înmânează niciodată, ci le lasă să cadă de sus, căci zmeii zmeelor sunt consideraţi o mare delicatesă printre ceilalţi zmei. Comerţul folosea ca monedă de schimb scalpul, adică podoaba capilară a voinicilor ucişi. Valuta forte era scalpelul, coama de aur a Fetilor-Frumoşi. Curând moneda a devenit atât de rară pe piaţă, încât în viaţa de zi cu zi zmeii au început să folosească peruca. O vorbă dispreţuitoare a lor spune: „Nu face nici cât două peruci.” O formă specială a comerţului devenise acum câteva secole negoţul cu prinţese vii. Acestea nu mai erau folosite atât pentru reproducere, cât pentru troc între cetăţi. E interesant de ştiut că, pentru o prinţesă vie în stare bună, primeai cincizeci de porci de câine sau un buzdugan de tipul „Matrak” sau paisprezece zmei ai zmeelor dolofani sau, în sfârşit, circa trei sute de Prăpădiţi de suprafaţă (fiinţe omeneşti de rând). Prinţesele moarte – mumificate, afumate, împăiate sau îngheţate – aveau un preţ mai mic.

  CIVILIZAŢIE.

  Z, fmeii sunt animale sociabile şi inteligente, mai mult sau mai puţin. Viaţa lor de zi cu zi cuprinde numeroase reguli de comportare, ritualuri şi ceremonii, încălcate însă atât de des încât e greu de distins între regulă şi excepţii.

  Principala şi cea mai veche instituţie a zmeilor este familia. Ea nu e răspândită şi structurată la fel la toate rasele. După cum se ştie, câinii de zmeu au renunţat de mult la reproducerea sexuată. Totuşi, n-au renunţat şi la familie. Literaţi din ţâţă-n mugure – ca să zicem aşa – câinii de zmeu se grupează după^â-milii de spirite, entitate ce cuprinde, în general, membrii unui salon sau cenaclu împreună cu porcii de câine subiacenţi, numiţi în acest context Kara-kooda (cei-care-nu-înţeleg-nimic). Zmeul mioritic şi zmăul au familii matriarhale, de unde popularitatea între ei a doctrinei masculiste, care reclamă dreptul zmeilor să stea şi ei acasă, la cratiţă. Muma zmeilor şi zmeul zmeilor ucid femelele la naştere şi formează familii doar cu domniţe umane şi Cosânzene, bine hrănite şi mult iubite, dar al căror orizont e mult limitat de gratii. Zmeul zmeelor preferă, în general, să ducă o viaţă singuratică. Doar în sezonul reproductiv el se asociază cu alţi câţiva masculi ca să poată răpi şi duce prin văzduh o domniţă. Pentru câteva săptămâni, în jurul colibei acesteia are loc o intensă viaţă socială. Apoi, domniţa e lăsată în plata Domnului (= tariful pe care unele prinţese îl percep în aceste împrejurări). Animicstiutorul formează o familie cu Sine însuşi, muşcându-şi din coadă ca şarpele Ouroboros. Cea mai mare armonie între masculi şi femele s-ar fi întâlnit

  ^ *. F în societatea încălţaţilor, dar e poate numai o legendă. Zmeul cu colţi şi zombalul, specii asiatice, au dezvoltat haremuri. Fiecărui zombal îi corespund, astfel, 2,14 femele. Zmeoaicele colţate sunt meştere în arta războiului familial. Soţii lor au adesea ultimul cuvânt de spus, dar acesta e, invariabil, „Bine, dragă!” în fine, cazul cel mai întunecat este cel al zmeului de văgăună, în grotele căruia plictisul familial atinge cote fără precedent. Tinerii însurăţei sunt deja sătui până peste cap unul de altul. După un an de la căsătorie ajung să se urască până şi tarantulele de pe umerii lor. După doi ani, încearcă să se otrăvească reciproc. După trei ani prind să-şi spună glume răsuflate şi să joace tabinet la nesfârşit, doar-doar unul va ceda. Totuşi, căsniciile lor sunt foarte rezistente, iar moartea, la sfârşitul unor ani lungi, devine o mare uşurare. Zmeul sur de văgăună e dat mereu exemplu de fidelitate în dragoste.

  Pe lângă familie, zmeii au dezvoltat instituţii politice, juridice şi administrative în momentul în care au simţit nevoia unui duşman comun care să-i ţină uniţi. Statul, numit de toate rasele Lew-Yathan, are întotdeauna în frunte, ales de întreaga obşte, pe cel mai ticălos, mai corupt şi mai viclean cetăţean. Teoria spune că, focalizând ura tuturor, ca o lentilă, suveranul poate produce o rază nimicitoare în confruntarea cu inamicul. Când cetatea e asediată, el e urcat pe metereze şi se aşteaptă ca raza să-i ţâşnească dintre sprihcene. Dacă acest lucru nu se-ntâmplă, e îndată căutat vinovatul: cel care-l iubeşte-n taină sau îl aprobă pe tiran. Mulţimea îl sfâşie în bucăţi. Regele, numit Boss, e ajutat la guvernare de miniştri. Fiecare zmeu trecut de majorat e numit ministru. Femelele nu pot fi ministru, pentru ele existând numai funcţia de mi-nistră, moştenită din mamă-n fiică. Copiii ajung încă de la naştere la demnitatea de ministrel (dialectal: menestrel). Cum în adunări (doome) sunt atât de mulţi miniştri încât nu se poate lua nici o hotărâre, Boss-ul, scârbit, abdică şi îi urmează la tron altcineva. Aproape că nu există zmeu care să nu fi ajuns, în cursul vieţii sale, suveran al neamului din care face parte.

  Zmeii cunosc şi instituţii de sănătate, care sunt de două feluri: spitale unde se vindecă rănile şi bolniţe (am tradus astfel cuvântul wah-liah, fără corespondent precis în limbile umane), în care fiecare zmeu, contra unei mici sume, poate căpăta o frumoasă boală de piele, un cucui, o cicatrice, un neg, o tumoare sau orice altă malformaţie ornamentală. Personalul medical e format exclusiv din zmeii cu colţi. Aceştia sunt vestiţi pentru rapiditatea cu care rezolvă definitiv fiecare caz pe care nu-l pot vindeca.

  Învăţământul este general, obligatoriu şi gratuit. Doar că, zmeii născându-se cu toate cunoştinţele necesare, la şcoală se duc numai cei bătrâni, care-au uitat aproape tot. Îi vezi, cocârjaţi, cu ghiozdanele-n spinare, îmbrâncindu-se şi ţipând pe străzi. Adesea sunt urecheaţi de propriii lor copii şi nepoţi sau puşi să spună câte o poezie, în cărţile de şcoală sunt povestite faptele eroice ale zmeilor care, de câte ori aveau ocazia, îi vârau pe Feţii-Frumoşi pân-la gât în pământ şi le tăiau capul, învăţământul începe cu universitatea, continuă cu colegiul şi şcoala medie, încununarea studiilor o constituie grădiniţa, dar puţini sunt zmeii care se pot lăuda că