O companie de T-34 este aliniată lângă intersecţia a patru drumuri cu şoseaua principală care duce spre Harkov. Deschidem foc asupra lor de la cincisprezece metri. Tancurile sunt cuprinse de flăcări şi noi trecem chiar pe lângă ele.

Câteva escadrile de bombardiere ruseşti se năpustesc în picaj asupra noastră, dar bombele lor explodează în stepă şi în pădure, cu un plesnet înfundat, neprovocându-ne pagube. Înaintăm fără oprelişti şi zărim sclipirile argintii ale unui râu. Bărci răsturnate şi cadavre umflate plutesc pe suprafaţa apei, de la un mal la celălalt; stoluri întregi de păsări le privesc uluite.

Obuzele cad în urma noastră, aruncând în aer pământ şi trunchiuri retezate de copaci.

– Plutonul 2 la râu, raportează Bătrânul în staţia radio.

– Traversaţi! vine brusc ordinul.

– Plutonul 2, după mine, ordonă Bătrânul, indicându-ne podul.

Două bombardiere ruseşti de vânătoare zboară razant cu vârfurile copacilor. Răscolesc drumul cu tunul lor automat. Un puhoi de soldaţi sovietici vine dinspre datchele{59} din spatele zidurilor arse ale colhozurilor. O turmă de porci înspăimântaţi aleargă în faţa lor guiţând, apoi se întoarce şi năvăleşte direct în mijlocul vâlvătăilor. Soldaţii şi civilii îşi ridică braţele în semn că nu sunt înarmaţi. Resemnaţi, păşesc prin noroiul până la genunchi, coboară dealul şi se îndreaptă spre noi în grup compact. Cei din faţă încetinesc pasul, dar sunt împinşi de cei din urmă. Se aşează în jurul tancurilor şi privesc prin fantele de observaţie, aşteptând încordaţi să vadă ce va fi cu ei.

– Pentru numele lui Dumnezeu, ce-o să facem cu mulţimea asta din jurul nostru? întreabă Bătrânul.

Cu toţii au aerul unor oameni înfrânţi.

– Sunt neînarmaţi, spune hotărât Heide, jucându-se nervos cu mitraliera de pe botul tancului.

– Putem fi siguri? bombăne Porta neîncrezător.

– Ce dracu' să fac cu toată gloata? întreabă Barcelona, agitat, prin staţia radio. Sunt atât de mulţi încât, dacă şi-ar pune mintea, ar putea lua tancurile la spinare şi ar pleca cu ele!

– Să ne păstrăm calmul, ordonă Bătrânul. Înainte de toate, trebuie să-i ţinem cât mai departe de vehicule! O singură mină magnetică, şi ne-au făcut felul.

– Rahaţi împuţiţi! Gunoaie! mormăie enervat Heide, lezat în onoarea sa de soldat. În Uniunea Sovietică, e caz de înaltă trădare dacă te predai!

– Da, se pare că indivizii ăştia n-au acceptat una dintre cele mai însemnate îndatoriri ale soldatului. Moartea pentru Vaterland este nobilă şi înălţătoare, rânjeşte Porta batjocoritor.

– "Dulce et decorum est pro patria mori"{60}, citează Heide semeţ.

Una din învechitele "râşniţe" ruseşti planează la mică distanţă deasupra soldaţilor care s-au predat. Zboară atât de aproape încât se vede pilotul făcându-le semne ameninţătoare cu pumnul. Apoi avionul se înalţă, micşorându-se treptat; în curând ajunge de dimensiunea unei insecte. Câteva minute mai târziu, distingem un uruit îndepărtat, după care o salvă de obuze explodează în mijlocul mulţimii de oameni, aruncând o bună parte dintre ei în apele râului.

Un grup de tancuri KW-2 şi T-34 trece prin lanurile de floarea-soarelui în formaţie desfăşurată în "vârf de lance". Mitralierele lor scuipă rafale lungi de gloanţe în mulţimea de oameni. Tunurile bubuie. Din pământ ţâşnesc flăcări. Plouă, pur şi simplu, cu bucăţi sfârtecate de trupuri umane.

– Hai să-i distrugem odată pe nemernicii ăştia, rage furios Porta. Rahaţi ticăloşi!

– Plutonul 2! Toate vehiculele. Foc de voie! ordonă aspru Bătrânul.

– Obuz perforant, comand eu, şi culata se închide. Obuzul loveşte cel mai apropiat KW-2, sfărâmându-i turela.

– Vino, moarte, vino…, fredonează Legionarul în staţia radio.

Un Panzer-3 explodează în mii de bucăţi. Două Panzer-4 au aceeaşi soartă. Comandanţii tancurilor T-34 sunt destul de inspiraţi să-şi concentreze focul asupra tancurilor uşoare, care sunt vulnerabile de la o distanţă mai mare.

Un fum dens şi înecăcios pătrunde în tancul nostru. Suntem acoperiţi cu totul de funingine; doar dinţii şi ochii nu ni s-au înnegrit.

Din ce în ce mai multe tancuri trec printre oamenii cuprinşi de panică, strivindu-i pe unii sub şenile. Războiul s-a transformat într-o orgie apocaliptică şi omenirea a căzut pradă unei farse. Muniţia explodează în vehiculele arzânde; turele grele de zeci de tone sunt aruncate în aer şi cad pe pământ cu un zgomot violent.

Avioane blindate apar pe cer şi aruncă rachete asupra tancurilor ce dansează sarabanda morţii, jos, pe pământ. În urma avioanelor blindate vin avioanele de vânătoare ME-110 şi YAK-urile. Bombardierele în picaj şi avioanele blindate dispar grăbite. Multe dintre ele nu reuşesc să scape şi se prăbuşesc, explodând printre tancuri.

În scurt timp, toţi cei care se adunaseră în jurul Tigerului au fost preschimbaţi într-o masă diformă şi însângerată, stâlciţi de obuze şi de şenilele tancurilor.

– Turela ora trei. T-34! ordonă încet Bătrânul. Rotesc fulgerător turela şi iau linia de ochire pe T-34. Văd limpede cum obuzul pătrunde într-una din laturi, dar, spre uimirea noastră, monstrul îşi continuă drumul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

– Tun încărcat. Gata, spune maşinal Micuţul, având deja pregătit următorul obuz perforant cu vârful negru. Oţelul se ciocneşte de oţel. Zăngăne şi trosneşte. Fumul se înalţă împrejurul nostru, iar interiorul tancului devine un adevărat iad.

Un alt obuz loveşte T-34-ul. O limbă lungă de flăcări se înalţă din turelă. Trei din cei patru membri ai echipajului sar de pe tanc şi se adăpostesc în spatele lui. Uniforma unuia dintre ei arde.

Heide trimite o rafală lungă de trasoare, dar tirul este prea scurt. Încep să alerge, şi gloanţele muşcă pământul în spatele lor.

– Încetează, izbucneşte violent Bătrânul. Să nu fim mai ucigaşi decât trebuie!

Flăcări sângerii se ivesc din trapele T-34-ului şi un fum negru, înecăcios, se ridică spre cerul senin. Privim îngroziţi cum porneşte din nou şi se îndreaptă spre noi uruind, cu o viteză din ce în ce mai mare.

Răsucesc turela prin comandă manuală şi trimit trei obuze brizante către tancul care se apropie, dar fără să-l nimeresc.

– Cretinul ăla s-a săturat de viaţă? zbiară Porta, forţând cei şapte sute de cai putere ai motorului până la ultima fărâmă de energie, astfel încât Tigerul pare să cabreze, şi saltă pe şenile. Cu un urlet. Porta îl îndreaptă spre T-34, pentru a se ciocni cu el.

– Stop! strigă Bătrânul. Ai luat-o razna şi tu?

– Vezi-ţi de treabă, mârâie Porta, ca un lup turbat. Asta e o chestie de orgoliu între un conductor de tanc german şi unul rus. Coboară şi mergi