Niciodată n-am luat linia de ochire atât de repede. Obuzul ţâşneşte din ţeava tunului cu trei mii cinci sute de metri pe secundă şi atinge marginea turelei T-34-ului. Scântei şi schije de oţel zboară ca nişte viespi întărâtate, dar obuzul perforant de 88 mm ricoşează vertical. Ca o uriaşă minge de vâlvătăi, T-34-ul continuă să se îndrepte spre noi.

– E nebun, răcneşte Heide, ghemuindu-se sub staţia radio, sau e chiar diavolul în persoană!

Cu un trosnet violent, T-34-ul ne izbeşte tancul. În câteva clipe, ne trezim învăluiţi într-o perdea de flăcări şi fum dens, negru.

– Înapoi! Înapoi! urlă Oberleutnant Löwe în laringofon. Aţi înnebunit?

Pentru o clipă, pare că bătălia s-a oprit să urmărească confruntarea dementă dintre conductorul fanatic al tancului rusesc, cuprins de flăcări, şi cel al tancului nostru. Avem senzaţia că toţi cei ce se află pe câmpul de luptă îşi ţin răsuflarea. Muniţia T-34-u1ui poate exploda în orice secundă, dezlănţuind o reacţie în lanţ de proporţii catastrofale.

Porta încearcă să smulgă Tigerul din încleştarea mortală a tancului inamic, dar acesta pare înlănţuit de noi. Ne urmăreşte.

– S-o ştergem înainte să-i explodeze muniţia şi motorina, strigă Heide terorizat, deschizând trapa.

– Închideţi trapele! ordonă tăios Bătrânul. Nimeni nu părăseşte bordul fără ordinul meu.

– Ce dracu' se întâmplă? întreabă preocupat Micuţul, lipindu-şi ochii de vizor.

– Mai tacă-ţi fleanca! rânjeşte Porta. Suntem gata să facem o călătorie la ceruri, împreună cu unul din ticăloşii vecinului.

Ne îneacă fumul şi suntem cuprinşi de accese violente de tuse. Căldura e insuportabilă. Flăcările aruncă prin fantele de observaţie o lumină ce pâlpâie fantomatic.

Porta înjură amarnic, încercând cu disperare să răsucească Tigerul.

Suntem însă încleştaţi fără scăpare. Metalul contorsionat geme şi cedează.

– Trimite-le o boabă, pentru numele lui Dumnezeu, zbiară Porta furios. Aruncă-l de pe faţa pământului pe idiotul ăla comunist!

– Nu pot, bâigui eu, la capătul răbdării. Rahatul ăsta de tun trage pe deasupra lor!

– Încearcă şi-aşa! rage Porta. Şocul şi. suflul l-ar putea termina pe avortonul ăsta.

– Obuz "S"! ordonă Bătrânul. Flacăra de la gura ţevii ar trebui să-i ardă hainele dementului de colo.

Proiectilul ţâşneşte din gura ţevii cu un zgomot asurzitor, care nu pare totuşi să-l impresioneze pe conductorul sinucigaş din T-34. Se încăpăţânează să forţeze tancul cuprins de flăcări.

Limbile de foc muşcă Tigerul.

– Ăsta gândeşte cu curul! zbiară Porta când vede burta imensului T-34 înălţându-se în faţa fantei de observaţie. Nu se poate să-l luăm cu noi.

– Drace, îmi sfărâmă tunul, urlu îngrozit, în timp ce gura tunului e zdrobită cu un zgomot de metal contorsionat.

– S-a terminat şi cu tunul, spune Porta, apăsând pedala de acceleraţie cu atâta forţă încât motorul începe să tuşească.

Tigerul năvăleşte atât de fioros, încât T-34-ul bate în retragere. Ne croim drum înainte şi înapoi. Parcă ar exploda însuşi pământul. O perdea de flăcări ne acoperă, iar suflul ne smulge tot aerul din plămâni. Cablurile, radioul, toate instrumentele, muniţia ne zboară pe deasupra capului. Uleiul şi benzina se revarsă cu iuţeală din recipientele sparte. Totul arată ca şi cum ar fi trecut pe acolo zece diavoli dezlănţuiţi.

Sunt înţepenit între scaunul conductorului şi închizătorul tunului. Micuţul mă eliberează cu o rangă. Zac pe podea, gâtuit de spaimă, în timp ce inima încearcă să-mi sară din piept. Bătrânul îmi aruncă un extinctor, Începem toţi cinci să împrăştiem spuma peste flăcările ce valsează ca nişte fulgere în interiorul tancului.

– Înapoi! ordonă Bătrânul.

– Adică, afară şi puneţi umărul, răspunde Porta laconic. Motorul e sfărâmat.

– Ce-i cu radioul? întreabă Bătrânul.

– E ţăndări, mormăie bosumflat Heide.

– La dracu'! înjură Bătrânul. Poţi să pui puţin la punct motorul ăla ca să ne târâm înapoi?

– De ce nu, răspunde Porta înfumurat, dar, în conformitate cu Regulamentul Armatei, nu-mi e permis! Reparaţiile capitale la tancurile Tiger trebuie efectuate numai de către personalul tehnic al armatei!

– Nu putem rămâne aici, izbucneşte Bătrânul.

– Nu, zău? E destulă linişte şi acum toţi vampirii ăia nenorociţi au tulit-o în altă parte să muşte beregăţi, rânjeşte Micuţul, privind în jurul său cu un aer satisfăcut.

– Fii atent, Porta, spune Bătrânul, încercând să fie diplomat. Poţi să repari motorul, dacă vrei. Nu-i stricat chiar aşa de rău. Noi o să te ajutăm şi-ţi vom da tot ce ai nevoie ca să restabileşti rahatul ăsta.

– Eu nu mă abat de la Regulamentul Armatei, spune Porta cu încăpăţânare, apucând partea sa dintr-un cârnat care circulă din mână-n mână. Nu mi-e permis decât să schimb bujiile şi uleiul. Cât despre cilindru, Joseph Porta, Obergefreiter prin mila lui Dumnezeu, nu se va atinge de el. Orice tip cu scaun la cap ar face la fel.

– Dar e interzis să laşi tancul aici! zbiară Bătrânul disperat.

– Atunci aruncă-l în aer, sugerează Porta. Doar pentru asta ni se pune încărcătură explozibilă în turelă{61}.

– Ştii al dracului de bine, se răsteşte Bătrânul, roşu ca un curcan, că vehiculul nu poate fi distrus decât dacă e complet stricat şi nu mai poate fi dus înapoi.

Porta se întinde cât e de lung şi-şi aprinde o ţigară, fără să ţină cont de pericolul unui incendiu din pricina motorinei ce bălteşte peste tot.

– Treziţi-mă când apare un remorcher care să ne poată căra.

– Închide pliscul, strigă furios Micuţul. Haideţi să vedem ce are motorul. Toată lumea afară!

Porta se plimbă fără grijă prin tanc, cântând domol:

Es geht alles vorüber

es geht alles vorbei…

Puţin mai târziu, se lungeşte pe. iarbă, alături de Bătrânul.

– Cred că jumătate din şenilă a ajuns la Moscova până acum. Două din cele patru roţi au zburat la dracu', iar tunul se leagănă ca un mădular bleg.

– Pe toţi dracii, înjură Bătrânul cu sete. Dacă distrugem tancul, o să fim duşi în faţa Curţii Marţiale. Unul din voi trebuie să plece după un vehicul de salvare.

– Am eu o idee, cotcodăceşte Micuţul, ridicând mâna. Nici chiar un psihopat ticălos nu s-ar fi gândit la ceva mai bun!

– Sfântă Născătoare, suspină Porta. Tu şi ideile tale! Mereu ne alegem cu pielea tăbăcită din cauza lor.

– S-auzim, ordonă Bătrânul, dornic să accepte orice plan, oricât de nebunesc, numai să scăpăm din locurile astea.

– Acolo, după stejarii ăia înalţi, explică Micuţul, e o rablă de tanc T-34/85. Tâmpiţii dinăuntru sunt morţi de frică şi trag cu ochiul prin fanta de observaţie ca nişte şefi