Citatul biblic din primul moto este sursa unor scene de un cutremurător grotesc. De pildă ritualul Ceremoniei actului sexual în trei prescris de societatea galaadeană, act lipsit de orice erotism sau plăcere, în care cei trei îşi fac doar datoria faţă de stat sau Partid ca în distopia lui Orwell 1984, sau scena în care Camerista Janine dă naştere unui copil, dublată de pantomima ilară a Soţiei stafidite.

  Cel de-al doilea moto citează din Modesta propunere a lui Swift pentru a sublinia registrul satiric în care se înscrie de predilecţie Povestirea Cameristei. Dacă Swift făcea modesta sa propunere ca irlandezii să-şi îngraşe copiii şi să-i vândă pentru a fi mâncaţi, uşurând astfel bugetul familiilor şi reducând problema excedentului de populaţie, Margaret Atwood, explorând o societate a cărei populaţie e în continuă şi vertiginoasă descreştere, nu vine cu nici o propunere, ci demască doar posibilele consecinţe ale unor conflicte ideologice caracteristice acestui sfârşit de secol. „Nu există nici un singur detaliu în această carte care să nu corespundă unei realităţi fie din lumea contemporană, fie din datele istoriei” declară scriitoarea într-un interviu publicat în revista Vogue62. Organizarea militară face posibilă o lovitură de stat, iar computerizarea dă posibilitatea perpetuării controlului absolut. Un element de anticipaţie, bazat evident pe precedentul istoric de la Yalta, este semnarea de către marile puteri a Acordului secret al sferelor de influenţă, care este de asemenea, în previziunea autoarei, unul din factorii circumstanţiali ce a permis instaurarea regimului galaadean („Note istorice”, p. 304). Lipsa măsurilor guvernamentale pentru a opri devastarea criminală a resurselor naturale, precum şi pentru a controla poluarea chimică, duce la distrugerea echilibrului ecologic şi la otrăvirea mediului înconjurător. Ideologia de dreapta cu temerile ei rasiste şi care încearcă să reprime sexualitatea intră în conflict cu principiile feministe şi revendicările homosexualilor. Faptele relevate de campaniile feministe împotriva violului, a molestării copiilor şi a pornografiei dau credibilitate campaniilor conservatorilor care susţin reprimarea sexualităţii. Fără a condamna explicit, M. Atwood ia atitudine de fapt împotriva tuturor extremismelor, a soluţiilor totale şi deci simpliste, care ignoră drepturile şi bunăstarea celorlalţi membri ai societăţii.

  Posibilele consecinţe ale acestor curente şi tendinţe au atins proporţii swiftiene în ceremoniile publice ale Rugăvaganţelor, ale Acţiunilor de salvare şi ale Particicuţiilor. Rugăvaganţele pentru femei reprezintă căsătorii în grup: când militarii care se disting în războaie sunt răsplătiţi cu soţii virgine, căsătoriile fiind întotdeauna aranjate; iar în Rugăvaganţele pentru bărbaţi se sărbătoresc victoriile militare. Acţiunile de salvare sunt de fapt execuţii, de obicei tot în grup, de ambele sexe, a tuturor celor ce resping sistemul, chiar şi retroactiv: doctori care au făcut cândva întreruperi de sarcină, homosexuali, Cameriste rebele, Soţii adultere sau care şi-au asasinat Camerista. Acţiunile de salvare sunt cu atât mai îngrozitoare cu cât ele implică complicitatea publică a tuturor femeilor în executarea sentinţei prin gestul simbolic al atingerii funiei cu care sunt spânzurate condamnatele.

  Particicuţiile, ce amintesc de sfârtecarea lui Orfeu sau de dezlănţuirea bacantelor din Euripide, sunt sălbatice ritualuri de defulare a energiei şi a urii acumulate datorită oprimării: astfel Cameristelor li se îngăduie periodic să facă bucăţi câte un ţap ispăşitor, un bărbat acuzat oficial de viol, dar de fapt întotdeauna un condamnat politic.

  Povestirea ilustrează mai multe ipostaze ale comportamentului Cameristelor faţă de totala determinare a femeilor de către trup, de către destinul lor biologic, faţă de completa anihilare a identităţii lor simbolizate prin interzicerea numelui real şi înlocuirea lui printr-un patronimic format de la numele Comandantului unde e trimisă la post şi particula genitivului, a posesiunii: Of-glen, Of-warren, Of-fred. Ideea de posesiune este subliniată de tatuajul de pe glezna Cameristelor care sunt deci tratate ca o turmă de vite (Cap. 39, p. 260). Numele protagonistei poate fi asociat şi cu cuvântul „offered” = oferită, ceea ce sugerează soarta Cameristelor, în general, ca ofrande spre binele public şi a lui Offred în mod special, prin felul în care e manipulată de Soţia Comandantului.

  Moira este eroina Povestitoarei, care o admiră pentru firea ei neîmblânzită, pentru lipsa de supunere şi hotărârea ei de a evada cu orice preţ, chiar şi a doua oară, de la Centrul de reeducare „Rahela şi Lea”, în ciuda chinurilor şi torturilor la care a fost supusă prima dată. Torturile care i se aplică după ce e prinsă a doua oară sunt atât de cumplite încât ea acceptă slujba de a „lucra” la „Clubul” Comandanţilor, alternativă ironică din partea unui stat puritan care oficial neagă cucernic existenţa prostituţiei. Totuşi, setea Moirei de libertate este până la urmă înfrântă, spre disperarea protagonistei naratoare.

  Forma cea mai radicală de respingere a sistemului este atitudinea practic sinucigaşă a multora dintre călugăriţe care preferă să fie trimise în Colonii decât să devină Cameriste.

  O altă formă de subminare a sistemului este organizaţia clandestină „Mayday” care ajută femeile dornice de libertate să treacă graniţa în Canada. Ofglen, partenera de cumpărături a Povestitoarei face parte din această organizaţie extrem de riscantă. Ofglen preferă să se sinucidă decât să fie arestată pentru că l-a ucis rapid pe Gardianul membru al aceleiaşi organizaţii, predat Cameristelor pentru Particicuţie. Ea evită astfel să-şi trădeze prietenii în timpul torturilor groaznice ce aveau să urmeze.

  O altă ipostază a destinului Cameristelor este aceea ilustrată de soarta Janinei care, în urma numeroaselor suferinţe, în final, se refugiază în trecut, în alienarea totală faţă de un prezent pe care nu-l mai poate îndura.

  Desigur că destinul pe care cititorul îl urmăreşte cel mai îndeaproape este cel al Povestitoarei. Ea parcurge drumul complicat de la frică, laşitate şi complicitate la hotărârea de a încerca să evadeze şi o dată ajunsă la un adăpost despre care nu aflăm niciodată dacă e temporar sau definitiv, denunţă sistemul încredinţând posterităţii cutremurătoarea ei povestire.

  Putem spune că heterogeneitatea este trăsătura specifică a felului în care Margaret Atwood reprezintă personajul şi subiectivitatea63.

  Cel de-al treilea moto, proverbul sufist „În deşert nu există nici o inscripţie care să spună: Să nu mănânci pietre”, sugerează