pentru ridicarea moralului. Cântecul preferat al Armatei Roşii din jurul Stalingradului în acele ultime săptămâni ale anului 1942 era Zemlianka (Adăpostul), replica rusă a cântecului german Lili Mariene, cu un ritm tot atât de săltăreţ. Cântecul obsedant al lui Aleksei Surkov, scris cu o iarnă în urmă - cunoscut uneori după versul său celebru “Cei patru paşi către moarte” - a fost iniţial condamnat ca nesănătos din punct de vedere ideologic din cauza tonului lui de un “pesimism excesiv”. Zemlianka însă s-a dovedit atât de popular printre trupele din eşalonul întâi, încât comisarii au fost nevoiţi să se prefacă că nu aud.

Focul pâlpâie în soba îngustă ..

Răşina se scurge din buştean ca o lacrimă

Iar muzicuţa din buncăr

Îmi cântă despre zâmbetul şi ochii tăi.

Tufişurile mi-au şoptit despre tine

În câmpia albă ca zăpada de lângă Moscova

Vreau mai presus de orice să auzi

Cât de trist este glasul meu.

Eşti acum atât de departe

Întinderi de zăpadă se așează între noi

Îmi este atât de greu să vin la tine

Şi aici sunt la patru paşi de moarte.

Cântă, muzicuţă, în ciuda viscolului

Răsteşte-te la fericirea care s-a pierdut

Mi-e cald în buncărul rece

Datorită iubirii tale nemuritoare.

Disciplina Armatei 6 era menţinută cu stricteţe în interiorul încercuirii. Hitler, între timp, într-o încercare tipică pentru el de a-şi asigura loialitatea supuşilor, a început împartă cu generozitate medalii şi să facă promovări. Paulus a fost înaintat la gradul de general-colonel.

In interiorul încercuirii, singura sursă de consolare era promisiunea Führer-ului că va face totul pentru a salva situaţia. De fapt, generalul Strecker era convins că soldaţii nu se plângeau de reducerea drastică a raţiilor pentru că erau convinşi că vor fi salvaţi în curând.

Cu ocazia uneia din vizitele sale pe linia frontului, o santinelă a ridicat mâna la auzul focului de artilerie tras la depărtare. “Ascultaţi, domnule general”, a spus el. “Trebuie să fie salvatorii noştri care se apropie.” Strecker a fost profund afectat. “Credinţa unui soldat german de rând este încurajatoare”, a spus el.

Chiar şi ofiţerilor antinazişti nu le venea să creadă că Hitler ar îndrăzni să abandoneze Armata 6. Lovitura dată regimului şi moralului de acasă, din Germania, ar fi prea mare, gândeau ei. Apropierea Crăciunului şi a Anului Nou a sporit speranţa că lucrurile se vor schimba în bine. Chiar şi scepticul Groscurth era mai optimist.

Lucrurile par ceva mai puţin sumbre”, scria el, “şi se poate spera acum că vom scăpa de belea.” Dar a continuat să se refere la Stalingrad ca Schicksalsstadt - “oraşul sorţii”.

„Vine Manstein!”

 

La sfârşitul primei săptămâni din decembrie a început să ningă abundent. Troienele au umplut gropile şi şanţurile, obligându-i pe cei ce trăiau în hrubele excavate în pereţii acestora să sape ca să poată ieşi. Cantitatea de combustibil rămasă era foarte mică, iar caii care trăgeau furgoanele cu raţii erau atât de lihniţi de foame, încât trebuiau să fie menajaţi când urcau şi cea mai mică colină. Preotul militar Altmann din Divizia 113 infanterie, după ce a călătorit cu un astfel de furgon, nota: “Nu puteam să mai stau jos, deoarece calul era atât de prost hrănit, încât nu putea suporta nici cel mai mic efort.”'

Pe Altmann l-a impresionat cel mai mult tinereţea soldaţilor din regimentul pe care îl vizita. Prima întrebare a fost previzibilă: “Când vom primi mai mult de mâncare?” A mai observat că, deşi era doar a doua săptămână din decembrie, “buncărele lor nenorocite din mijlocul stepei în care nu creştea nici un pom aveau podoabe de Crăciun”. La Cartierul General al batalionului, preotul a primit un apel telefonic prin care a fost avertizat că va avea loc o misiune ce contrazicea spiritul Crăciunului. “Mâine dimineaţă în zori, va avea loc execuţia unui soldat german (nouăsprezece ani, automutilare).

Cu toate că toţi soldaţii sufereau grav de foame, cei mai mulţi dintre ei nu realizau gravitatea problemei aprovizionării cu care se confrunta Armata 6. Hitler, atunci când i-a ordonat lui Paulus să rămână pe loc, promisese că peste o sută de avioane de transport Junker 52 vor livra provizii, dar, cu toate acestea, în prima săptămână a podului aerian care devenise operaţional pe 23 noiembrie nu s-a atins nici măcar o medie de treizeci de zboruri pe zi.

Douăzeci şi două de avioane de transport au fost pierdute din cauza acţiunilor inamicului pe 24 noiembrie, iar alte nouă au fost doborâte a doua zi. Aparatele Heinkel 111 au fost scoase din misiunile de luptă într-o încercare disperată de a completa pierderile. Richthofen l-a sunat pe Jeschonnek de trei ori în încercarea de a-l convinge că nu aveau suficiente avioane pentru a aproviziona Armata 6 pe calea aerului. Göring nu putea fi contactat. Plecase la Paris.

Podul aerian nu a asigurat nici măcar cele 300 de tone pe zi promise, într-o săptămână au ajuns doar 350 de tone. Din acestea, erau doar 14 tone de alimente pentru un număr de raţii redus la vremea aceea la 275 000. Trei sferturi din încărcătura totală consta din combustibil, din care o parte era pentru avioanele Luftwaffe cu baza la Pitomnik, care erau folosite pentru protejarea avioanelor de transport de avioanele de vânătoare ruseşti. Aparatele Messerschmitt de la Pitomnik se confruntau acum cu situaţii deosebit de dificile, precum şi cu condiţii de zbor înspăimântătoare. Un pilot capturat i-a spus NKVD-istului care îl interoga cum, decolând de la Pitomnik într-o misiune de escortă, aparatul său Me-109 a fost izolat şi atacat de şase avioane de vânătoare ruseşti.

În a doua săptămână, până pe 6 decembrie, au sosit 512 tone (mai puţin de un sfert din minimul necesar), livrate de o medie de 44 de avioane de transport pe zi. Doar 24 de tone erau alimente. Au trebuit să fie sacrificate din ce în ce mai multe animale de povară pentru a face faţă lipsurilor. Soldaţii vedeau cum li se diminuau rapid raţiile, dar se convingeau singuri că situaţia aceasta nu avea să mai dureze mult timp. Admirau bravura echipajelor Luftwaffe şi aveau o afecţiune deosebită pentru “Tante Ju” - trimotoarele Junker Care le duceau scrisorile şi pe camarazii lor răniţi acasă, în Germania.