“Sunt bine sănătos”, scriau ei în decembrie, liniştindu-şi familiile de acasă. “Nu se poate întâmpla nimic rău”, era refrenul obişnuit. “Nu vă îngrijoraţi din cauza mea, voi fi curând acasă îrj deplină siguranţă.” Tot mai sperau într-un miracol de Crăciun.

Între timp, Stalin îşi pusese speranţele într-o a doua lovitură decisivă, aproape imediat după încercuirea Armatei 6. Operaţiunea Uranus era considerată de Stavka prima parte a unei strategii generale. A doua, o fază deosebit de ambiţioasă, urma să fie Operaţiunea Saturn. Aceasta presupunea o ofensivă-surpriză executată de armatele Frontului Sud-Vest şi ale Frontului Voronej, care să lovească cu putere Armata 8 italiană pentru a înainta apoi spre sud către Rostov. Ideea era să se izoleze restul Grupului de Armate Don şi să încercuiască în Caucaz Armata l tancuri şi Armata 17.

Chiar înainte ca Armata 6 să înceapă să se îngroape în teren în stepă între Don şi Volga, Vasilevski discutase cu comandanţii Fronturilor Sud-Vest şi Voronej. El i-a înaintat lui Stalin proiectul iniţial în noaptea de 26 noiembrie. Data estimată a începerii Operaţiunii Saturn, ce permitea redesfăşurare şi întărire, era 10 decembrie. Stalin a fost de acord şi i-a spus să procedeze conform planului. Dar trebuia totuşi rezolvată o preocupare mai urgentă: ce va face Manstein pentru a salva Armata 6.

Stalin devenise nerăbdător. Voia ca totul să se întâmple dintr-o dată - atât Operaţiunea Saturn, cât şi distrugerea rapidă a Armatei 6.

Ordonase deja ca Armata 2 gardă, cea mai puternică forţă a Armatei Roşii, să se desfăşoare la vest de Stalingrad, gata pentru atacul asupra Rostovului. Dar, aşa cum Vasilevski avea să descopere în prima săptămână a lunii decembrie, chiar cu şapte armate sovietice desfăşurate împotriva lor, diviziile lui Paulus aveau să fie mult mai greu de distrus decât îşi închipuiseră.

Pe 28 noiembrie, Stalin i-a cerut lui Jukov o estimare a intenţiilor inamicului. Jukov a trimis raportul a doua zi. “Forţele germane încercuite nu par să încerce o ieşire fără ajutorul unei forţe de salvare din direcţia Nijne-Cirskaia şi Kotelnikovo”, scria el. Previziunile sale s-au dovedit corecte, dar un studiu atent al situaţiei a arătat că aceasta era unica opţiune viabilă. După ce i-a răspunsul său lui Stalin, Jukov a discutat situaţia cu căruia conducătorul sovietic îi spusese să-şi concentreze atenţia asupra distrugerii Armatei 6. Cei doi generali au căzut de acord în particular că vor fi nevoiţi probabil să amâne Operaţiunea Saturn şi să ia în considerare o Operaţiune Micul Saturn. Planul presupunea executarea unei lovituri puternice în ariergarda şi în flancul stâng ale Grupului de Armate Don al lui Manstein, împiedicându-l astfel pe acesta să vină în ajutorul Stalingradului.

Planul lui Manstein de salvare a Armatei 6 - Operaţiunea şi Viscolul - a fost elaborat după consultarea Statului-Major al Führer-ului (harta 5). Potrivit acestui plan, trebuia realizată o pătrundere până la Armata 6 şi creat un coridor prin care aceasta să fie aprovizionată şi întărită, astfel încât, conform ordinului lui Hitler, să-şi poată păstra poziţia de “cheie de boltă” de pe Volga, “în perspectiva operaţiunilor din 1943”. Manstein, care ştia că Armata 6 nu putea supravieţui iernii acolo, a dat totuşi instrucţiuni statului său major să alcătuiască un alt plan în eventualitatea în care Hitler va deveni rezonabil. Acest plan urma să includă o ieşire a Armatei 6, în cazul succesului primei faze, şi încorporarea ei fizică în Grupul de Armate Don. Acestui plan i s-a dat numele de Lovitură de Trăsnet. Operaţiunea Viscolul, aşa cum prezisese Jukov, a fost iniţial plănuită ca un atac executat pe două direcţii. Primul atac urma să fie executat din zona Kotelnikovo, către sud, la aproximativ 150 de kilometri de Armata 6. Celălalt urma să fie lansat de pe frontul de la vest de Don, care se afla la circa 70 de kilometri de marginea încercuirii, dar atacurile continue ale Armatei 5 tancuri a lui Kornanenko împotriva detaşamentelor germane plasate de-a lungul râului Cir a scos din calcule această linie de pornire. Mai rămăsese astfel doar Corpul 57 tancuri de la Kotelnikovo, sprijinit de resturile Armatei 4 tancuri a lui Hoth, care urma să salveze diviziile încercuite ale lui Paulus.

Corpul 57 tancuri, comandat de generalul Friedrich Kirchner, s-a dovedit iniţial slab. Era format din două divizii româneşti de cavalerie şi din Divizia 23 tancuri, care adunase nu mai mult de treizeci de tancuri în stare de funcţionare. Divizia 6 tancuri, sosită din Franţa, era o formaţiune incomparabil mai puternică, dar membrii ei nu au fost deloc încurajaţi. Comandantul austriac de divizie, generalul Erhard Raus, a fost convocat la trenul regal al lui Manstein, în; Gara Harkov, pe 24 noiembrie, unde feldmareşalul i-a prezentat i situaţia şi i-a dat ultimele instrucţiuni. “A descris situaţia în termeni j foarte sumbri”, a notat Raus. Trei zile mai târziu, când primul tren cu diviziile lui Raus a intrat în Gara Kotelnikovo, acestea au fost întâmpinate cu “o grindină de proiectile” trase de bateriile sovietice.

,,Ca fulgerul, infanteria mecanizată a sărit din vagoane. Dar inamicul ataca deja gara, cu strigătele lor de luptă «Uraaa!»“

Hoth a fost realmente încântat să vadă Divizia 6 tancuri. Fusese completată în Bretania cu personal şi mijloace tehnico-materiale şi avea acum efectivul complet, precum şi 160 de tancuri Mark IV cu ţeava lungă şi patruzeci de tunuri de asalt. Divizia a avut curând prilejul să-şi încerce noul echipament. Pe 3 decembrie, a fost implicată într-o luptă sălbatică cu Corpul 4 cavalerie sovietic, lângă satul Pahlebin, la 11 kilometri nord-vest de Kotelnikovo. Servanţii tancurilor, bine dispuşi în timp ce şenilele făceau să scârţâie crusta de gheaţă în timpul atacului lor de întoarcere, au izolat Divizia 81 cavalerie, provocându-i pierderi grele. Generalul Raus, mulţumit de rezultat, s-a referit la această luptă ca la “Cannae de la Pahlebin”.

Sosirea diviziei lui Raus a confirmat suspiciunile lui Eremenko, respectiv că germanii se pregăteau să atace spre nord-est de la Kotelnikovo, deşi Stalin refuza în continuare să transfere rezerve în acest sector ameninţat.

Tot pe 3 decembrie, Hoth şi-a prezentat propunerile pentru Operaţiunea Viscolul, care începeau cu cuvintele: “Intenţie: Armata 4 tancuri salvează Armata 6”, dar s-a pierdut timp preţios. Divizia