17 tancuri, care urma să completeze forţa sa de lovire, a fost reţinuta la ordinele statului-major al lui Hitler, ca rezervă în spatele Armatei 8 italiene, în cele din urmă nu a făcut joncţiunea cu forţele lui <…>  decât la patru zile după începerea operaţiunii. Hitler insista totuşi să nu se mai piardă timpul. Era nerăbdător să afle cum va funcţiona tancul Tiger, cu tunul lui de 88 mm. Primul batalion format fusese expediat în grabă pe Frontul de Est şi adăugat forţelor lui Hirchner. În seara zilei de 10 decembrie, comandanţii au primit ordinul de despresurare a Stalingradului”.

Pe 12 decembrie, după un scurt bombardament de artilerie, tancurile lui Hoth au lovit către nord. Soldaţii germani din interiorul încercuirii ascultau cu sufletul la gură sunetul îndepărtat al luptei, încrederea lor părea nelimitată. Zvonuri palpitante circulau în sânul Armatei 6. “Vine Manstein!” îşi spuneau soldaţii unul altuia, de parcă şi-ar fi spus “Hristos a înviat!” de Sfintele Sărbători ortodoxe de Paşti. Pentru cei loiali lui Hitler, bubuitul îndepărtat al tunurilor era încă o dovadă că Führer-ul îşi respecta întotdeauna cuvântul.

Cu toate acestea, Hitler nu avea nici cea mai mică intenţie să permită Armatei 6 să iasă din Stalingrad. La şedinţa operativă de la Bârlogul Lupului ţinută la mijlocul zilei, i-a spus lui Zeitzler că o retragere din Stalingrad era imposibilă întrucât aceasta ar implica sacrificarea “întregului sens al campaniei”, argumentând că se vărsase deja prea mult sânge. Aşa cum Kluge îl avertizase pe Manstein, Hitler era în continuare obsedat de evenimentele din iarna anterioară şi de ordinul său ca Grupul de Armate Centru să reziste ferm. “îndată ce o unitate ar începe să fugă”, spunea el în predica sa către şeful statului-major al armatei, “obligaţiile legii şi ale ordinii dispar în cursul fugii.”

Comandanţii sovietici nu se aşteptaseră ca ofensiva lui Manstein să înceapă atât de repede. Eremenko se temea pentru soarta Armatei 57, care ţinea colţul de sud-vest al încercuirii. Vasilevski se afla la Statul-Major al Armatei 51 cu Hruşciov, pe 12 decembrie, când s-a primit vestea despre atacul german printr-o transmisiune radio.

A încercat să-l sune pe Stalin la Moscova, dar nu a reuşit să obţină legătura. Nedorind să piardă nici o clipă, l-a contactat pe generalul Rokossovski, comandantul Frontului Don, şi i-a spus că voia să-i ofere Armata 2 gardă a generalului Rodion Malinovski la Comandamentul Frontului Stalingrad pentru a bloca ofensiva lui Manstein. Rokossovski a protestat vehement şi, spre disperarea lui Vasilevski, când în sfârşit a reuşit să ia legătura cu Kremlinul în seara aceea, Stalin s-a înfuriat crezând că fusese vorba de o încercare de a-l forţa să ia o decizie. A refuzat să dea vreun răspuns, făcându-l pe Vasilevski să se perpelească o noapte întreagă.

Între timp, Eremenko ordonase Corpului 4 mecanizat din Corpul 13 tancuri să blocheze înaintarea rapidă a trupelor germane de tancuri. Divizia 6 tancuri a înaintat cam 50 de kilometri în primele douăzeci şi patru de ore, trecând râul Aksai. In sfârşit, după discuţii la Kremlin care au durat până la primele ore ale dimineţii următoare şi mai multe convorbiri telefonice cu Vasilevski, Stalin a fost de acord să transfere Armata 2 gardă după două zile.

In a doua zi a ofensivei, Divizia 6 tancuri a ajuns la Verhne-Kumski.

Ploua cu găleata, vremea dovedindu-se a fi un dezgheţ de scurtă durată. Pe un teren mai ridicat din jurul acestui sat a început ceea ce generalul Raus a descris drept “un meci gigantic de lupte greco-romane”. Această “bătălie turnantă” furioasă de trei zile a devenit costisitoare. S-a dovedit un succes local - diviziile lui Hoth şi tancurile Tiger au avansat până la linia râului Mîşkova, după sosirea Diviziei 17 tancuri şi după ce Richthofen a asigurat un puternic sprijin de aviaţie - dar evenimentele aveau curând să se dovedească nerelevante pentru soarta Armatei 6. Aceasta avea să se decidă la vreo 200 de kilometri mai departe către nord-vest.

Stalin şi-a dat seama că Jukov şi Vasilevski avuseseră dreptate.

Modul cel mai eficient de a zdrobi încercarea de salvare a armatei lui Paulus era blocarea înaintării lui Hoth pe linia râului Mîşkova, în timp ce se dădea lovitura decisivă în altă parte. A fost de acord cu ideea adaptării Operaţiunii Saturn. S-au pregătit ordine în prima zi a luptei de la Verhne-Kumski, dându-se instrucţiuni comandanţilor Fronturilor Voronej şi Sud-Vest să se pregătească pentru lansarea unei versiuni modificate a Operaţiunii Saturn, numită Micul Saturnplanul acesteia era să lovească Grupul de Armate Don după ce zdrobea Armata 8 italiană, în loc să atace la Rostov. Armatele 10 urmau să fie pregătite să atace în decurs de trei zile.

Eremenko era nervos. Cu corpul de tancuri al lui Hoth pe linia râului Mîşkova, cu Divizia 6 tancuri la mai puţin de 65 de kilometri fa marginea încercuirii şi cu Armata 2 gardă întârziată de viscolele puternice, nu putea să contraatace înainte de 19 decembrie. Se aştepta ca tancurile Armatei 6 să iasă din sud-vestul încercuirii dintr-o clipă în alta, dar nu ştia că Hitler refuza să aprobe această acţiune şi că cele şaptezeci de tancuri care îi mai rămăseseră lui Paulus aveau carburant doar pentru douăzeci de kilometri.

Pe 19 decembrie, feldmareşalul von Manstein l-a trimis pe rnaiorul Eismann, ofiţerul său de cercetare, în interiorul încercuirii, misiunea acestuia, aşa cum avea să pretindă Manstein mai târziu, era să-i instruiască pe Paulus şi pe Schmidt să pregătească Armata 6 pentru Operaţiunea Lovitură de Trăsnet. Diferitele variante şi diferitele interpretări ale celor spuse la acea întâlnire nu vor fi probabil clarificate niciodată. Este totuşi clar că Manstein evita încă să-şi asume răspunderea de a nesocoti ordinele lui Hitler. Nu avea de gând să-i dea lui Paulus un semnal clar şi a refuzat - fără îndoială, din raţiuni de securitate - să se deplaseze cu avionul la Cartierul General al acestuia pentru a discuta problema faţă în faţă.

Manstein trebuie să fi ştiut totuşi de la bun început că Paulus, un mare partizan al ierarhiei de comandă, nu ar fi trecut la ofensivă fără un ordin formal din partea eşalonului superior. Eforturile făcute de Manstein în memoriile sale