– Probabil c-ar fi cel mai bine să rămânem fiecare în ţara lui, răspunde Comisarul, sărind de pe tanc. Am auzit eu câte ceva din ce le faceţi voi, nemţii, comisarilor. Şi îndeosebi comisarilor jidani.

– A, nu cred că suntem chiar atât de răi, face Micuţul, străduindu-se să aducă un zâmbet pe figura sa deprimată.

– Nu de voi vorbesc, spune Comisarul, întinzând mâna după sticla de vodcă a lui Porta, Voi nu sunteţi decât Friţi, aşa cum noi suntem Ivani. Mă gândesc la Gestapoul vostru, la SS şi la celelalte spurcăciuni.

– Nu-s mai răi decât mizerabila voastră de OGPU, striga Heide, furios.

– Toate poliţiile secrete sunt o născocire a Diavolului, spune Comisarul cu asprime.

– Eu continuu să cred că ar trebui să veniţi cu noi, intervine Gregor. V-am băga uşor la Hiwis{80} până în ziua în care vom spune pa şi pusi Armatei şi vom merge într-adevăr la pescuit în Suedia!

– Nu, declară Comisarul, clătinând hotărât din cap. Viaţa e un joc de noroc! Un bărbat nu renunţă dacă a pierdut o dată! Dacă merg acum cu voi, sunt un învins! N-aş câştiga decât niţel timp. De altfel, am ţinut cont de faptul că am putea-o zbârci cu treaba asta şi mi-am luat măsuri de precauţie. Şi încă ceva: nu îndrăznesc să stau prea mult timp în preajma voastră.

– Moscova, murmură Portă, căzut pe gânduri. Aşadar o s-o luaţi via Tambov?

– Da, şi apoi către Stalinogorsk, rânjeşte "Degerilă", trist.

– Straşnică bucată de drum aveţi în faţa voastră, clatină Porta din cap, privind spre nord-est. Şi se apropie şi o furtună!

– În patru zile puteţi ajunge dincolo de Kursk, explică pe larg Comisarul, dar n-o luaţi prin Voronej! Pe-acolo n-ai loc să tragi un pârţ datorită celor din OGPU.

– Atunci asta-i despărţirea, spune încet Bătrânul. E niţel cam trist. Ne-am obişnuit cu voi!

– Şi voi ne sunteţi simpatici, zâmbeşte "Degerilă", luându-i pe Porta de după umeri. Cât de absurd e războiul.

– O să vă scăpaţi în nădragi când veţi defila prin Piaţa Dzerjinski, spune Gregor, tremurând în mantaua lui.

– Noi nu. Noi ne vom descurca, râde încrezător Comisarul. Îndoieli mai mari am în privinţa voastră, băieţi! Voi va trebui să aveţi ceva de povestit când vă veţi întoarce.

– Ordinul nostru a fost să culegem nu-ş' ce general şi să-l invităm cu noi acasă, spune Porta, dar unde să mergem ca să dăm peste aşa o pasăre rară?

"Degerilă" despătureşte o hartă pe placa frontală a Pantherului şi face un cerc cu creionul.

– Aici e Brigada a 38-a Motorizată. A fost întărită cu un regiment de cavalerie, care se află aici! Aţi numărat şaptezeci şi ceva de tancuri de tip KW-2 şi T-34/85 şi câteva BT-uri demodate!

– Eşti sigur că Brigada aia se află într-adevăr aici? face Bătrânul cu îndoială în glas. Vor afla curând dacă le vindem gogoşi, şi asta ar fi mai rău dacă ne-am întoarce cu mâna goală!

– Stai liniştit, răspunde Comisarul. "Degerilă" ştie el ce spune.

– Uite, vă dăm şi noi ceva în schimb, spune Porta, aplecându-se deasupra hărţii. Iacă, aici, de-a lungul Merlei, se află 23 Panzer a lui Solotev şi e la pământ. Au pierdut majoritatea tancurilor. Un general lacom de medalii ar putea câştiga câteva pe-aici.

– Asta-i trădare, ţipă Heide scandalizat. O să te coste capul dacă te voi raporta la NSFO.

– Dar n-o s-o faci, zâmbeşte Porta glacial. Nu uita că şi tu ai fost aici. Suntem în aceeaşi barcă, fiule.

– Ce-ar fi să facem schimb de tancuri? propune "Degerilă" cu un rânjet şmecher. Noi ne întoarcem cu Pantherul vostru şi voi vă băgaţi în T-34/85. Asta o să le placă! Modelele de ultimă oră ale creatorilor de tancuri.

– Poate că nu-i tocmai rea ideea, face Bătrânul, gânditor. Am trece mult mai uşor prin liniile ruseşti, iar dacă nu apar probleme, putem aştepta un atac şi ne strecurăm simplu ca bună-ziua!

– Haideţi să ne luăm rămas bun cum se cuvine, râde Comisarul, desfăcând prima sticlă de vodcă.

Porta îşi şterge ceaşca de porţelan cu un sac vechi.

– Adu mica noastră surpriză! se întoarce Comisarul către "Degerilă". Chicoteşte şi se îndreaptă spre tanc, de unde revine cu o cutie de caviar roşu. Nici unul dintre noi n-a văzut vreodată aşa ceva.

– Voi îmi sunteţi prieteni, sughite Comisarul, frângând gâtul unei noi sticle de "Moskovskaia". Fiecare din voi îmi e foarte bun prieten, şi voi fi întotdeauna fericit să vă revăd! (Ia o înghiţitură lungă din sticlă, lopătează câteva linguri de caviar şi râgâie zgomotos.) Viaţa-i o treabă frumoasă, nu credeţi? spune el visător. Mereu te aştepţi la alte şi alte surprize. O să vedeţi! într-o zi, va mai fi nişte aur după care să pornim!

– Fără mine, spune Bătrânul. E deja pe jumătate pilit şi îi explică pe larg "Curvarului" cum se face un dulap cu sertăraşe.

– Lucrul cel mai important, continuă Comisarul, cu o voce alunecoasă de beţiv, e să ai prieteni adevăraţi risipiţi prin toată lumea! Prietenii se pot oricând ajuta reciproc. (Ridică un deget şi-l aţinteşte asupra lui Porta.) Unde noi, ruşii, încetăm să mai gândim, acolo interveniţi voi nemţii. Haideţi să bem pentru prietenie şi pentru micile gânduri interzise! E foarte urât din partea noastră că ne batem unii cu alţii, suspină el.

– În sănătatea poporului sovietic! zbiară Kostia. (Îşi roteşte dezorientat ochii săi negri de asiatic, când realizează că ceva nu-i în regulă la toastul său.) Chiar dacă în Rusia sunt două sute cincizeci de milioane de suflete, până şi cel mai tâmpit soldat OGPU ştie că nici unul nu vrea să fie numit cetăţean sovietic. Îşi îndeasă în gură un pumn de caviar şi toarnă vodcă deasupra, după care închină numai pentru el.

– Un toast pentru Berlin! propune Comisarul cu mărinimie.

– Pentru Moscova! sughite Porta. Duce la gură ceaşca ciobită de porţelan şi e cât pe ce să cadă pe spate.

– Să nu uităm Hamburgul! urlă "Curvarul".

– Mulţam! oftează Micuţul, impresionat. Cu acest prilej sunteţi cu toţii invitaţi la Hamburg. Ne întâlnim pe Hein Hoyerstrasee numărul zece, la David al blănarului jidan, şi pe urmă toate târfele de lux de la "Chéri" vor primi alarmă de gradul