era deschis uneori, şi s-a întors cu o cutie de carton în care se afla un joc, „Şerpii şi scăriţele”. Şi acum îşi mai aminteşte de mirosul acelui carton înmuiat de apă. Jocul era mizerabil. Tabla de joc, tot de carton, era crăpată, ar zarurile de lemn, atât de prost tăiate, încât abia stăteau, pe oricare dintre laturi. El s-a uitat, la început, îmbufnat şi fără chef. Dar mama a aprins încă o bucăţică de lumânare şi s-au aşezat amândoi pe jos să se joace şi nu mult după aceea el s-a ambalat atât de tare, încât ţipa, râzând în hohote, când vedea prostioarele alea care se căţărau cu zor şi spor pe scăriţe şi pe urmă se rostogoleau înapoi până la locul de pornire, de-a lungul celorlalţi „şerpi”. Opt jocuri au jucat în total, câştigând fiecare câte patru. Sora lui cea mică nu înţelegea cum venea jocul respectiv, dar stătea rezemată de-o pernă şi râdea şi ea, fiindcă îi vedea pe ei cum râdeau. O după-amiază întreagă au fost cu toţii fericiţi, aproape ca pe vremuri.

Îşi alungă, însă, din minte, imaginea aceea. Este o falsă amintire. Din când în când îl mai tulbură asemenea false amintiri. Nu are nici o importanţă, atâta timp cât ştii singur despre ce este vorba. Unele lucruri s-au întâmplat, altele nu s-au întâmplat, îşi îndreaptă la loc atenţia asupra tablei de şah şi apucă din nou nebunul alb. Aproape în aceeaşi clipă, piesa îi scapă din mână şi cade pe tablă, făcând poc. Sare în sus ca şi cum cineva i-ar fi înfipt un ac în fund.

Un sunet ascuţit de trompeţi a tăiat aerul în două. Buletinul de pe front! Victorie!! întotdeauna înseamnă victorie când ştirile încep cu sunetul de trompeţi! Prin tot barul trece un fel de fior electrizant. Până şi chelnerii au ţâşnit de la locurile lor şi stau acum numai ochi şi urechi.

Sunetul de trompeţi a declanşat un imens volum de zgomot. Imediat după aceea, o voce excitată la maximum începe să turuie la tele-ecran, dar, încă înainte de a începe, a fost deja înecată aproape cu totul de răcnetele uralelor care vin de pe stradă. Vestea a străbătut străzile ca prin minune. Nu aude, din tot ce se transmite la tele-ecran, decât exact cât îi trebuie ca să-şi dea seama că totul s-a petrecut aşa cum a anticipat el: o imensă armada navală, asamblată în secret, o lovitură bruscă în spatele duşmanului, săgeata albă străpunsese coada celei negre. Fragmente de exclamaţii triumfătoare se disting din vacarm:

— Amplă manevră strategică — perfectă coordonare — totală derută -jumătate de milion de prizonieri — completă demoralizare — control asupra întregii Africi — finalul războiului se întrevede deja — Victorie! — cea mai mare victorie din istoria omenirii — victorie, victorie, VICTORIE !!

Picioarele îi tropăie convulsiv pe sub masă. Nu s-a ridicat de pe scaun, dar în minte a luat-o deja la goană, aleargă de zor, a ajuns afară, s-a alăturat mulţimii şi zbiară şi el, până ajunge să nu se audă nici el pe el. Deocamdată, ridică ochii din nou spre portretul Fratelui cel Mare. Colosul care stă călare peste întreaga planetă! Stâncă împotriva căreia năvălesc în zadar hoardele Africii! Şi nu sunt nici zece minute — auzi, zece minute ! — de când îi mai dădea târcoale gândul acela echivoc, semnul de întrebare în legătură cu ce avea să anunţe buletinul de ştiri: victorie sau înfrângere. Ah, nu este vorba numai de o armată eurasiană care a pierit! Multe lucruri s-au schimbat la el din prima zi pe care şi-a petrecut-o la Ministerul Iubirii, dar schimbarea finală, indispensabilă, cea prin care efectiv se însănătoşeşte, abia acum, în clipa asta, a avut loc.

Vocea de la tele-ecran tot mai turuie despre prizonieri, despre măceluri şi prăzi, dar zbieratele de afară s-au mai potolit. Chelnerii s-au pus din nou pe treabă. Unul se apropie cu sticla de gin. Nu-i dă nici o atenţie, în timp ce chelnerul îi umple paharul, fiindcă stă căzut într-o reverie binefăcătoare. Nu mai aleargă, şi nici nu mai strigă urale. Se găseşte din nou la Ministerul Iubirii, cu toate iertate şi cu sufletul alb ca zăpada. Stă în boxa acuzaţilor şi recunoaşte totul şi arată cu degetul pe toată lumea. Merge pe coridorul placat cu faianţă albă, cu senzaţia că merge pe la soare, şi cu un gardian înarmat în urma lui. Mult-aşteptatul glonţ îi pătrunde sub ceafă.

Deocamdată, ridică ochii tulburi către figura enormă. Patruzeci de ani i-au trebuit ca să priceapă ce fel de zâmbet se ascunde în spatele mustăţii negre, late de un metru. Ah, ce ticăloşie făcuse şi ce pierdere fusese pentru el să nu înţeleagă atâta timp! Ah, cu câtă încăpăţânare s-a exilat de unul singur de la pieptul iubitor!

Două lacrimi cu iz de gin i se preling de o parte şi de alta a nasului. Dar gata, totul este bine acum, lupta s-a sfârşit. A câştigat bătălia cu el însuşi, îl iubeşte pe Fratele cel Mare!

Sfârşit

Appendix

Principiile Nouvorbei

Nouvorba este limba oficială a Oceaniei şi a fost concepută pentru a veni în întâmpinarea necesităţilor ideologice ale SOCENG-ului, adică Socialismului Englez. In anul 1984, nu există încă nimeni care să folosească Nouvorba drept unic mijloc de comunicare, nici în vorbire, nici în scris. Articolele de fond din Times sunt redactate în Nouvorba, dar acest lucru este un tour de force pe care numai un specialist îl poate realiza. Se prevede că Nouvorba va înlocui în totalitate Vechivorba (sau Engleza Standard, cum se mai numeşte) până prin jurul anului 2050. Deocamdată, ea câştigă teren în mod constant, toţi membrii Partidului având tendinţa de a folosi din ce în ce mai multe cuvinte şi construcţii gramaticale în Nouvorba, în vorbirea de fiecare zi. Versiunea aflată în uz în 1984, cea consemnată în Ediţiile a Noua si a Zecea ale Dicţionarului Nouvorbei, este o variantă provizorie, care conţine încă multe cuvinte superflue şi construcţii arhaice. Acestea vor fi suprimate mai târziu. In cele ce urmează, ne vom referi la versiunea finală, perfecţionată, cea consemnată