Scopul Nouvorbei nu este doar acela de a oferi un mijloc de exprimare concepţiei despre lume şi obiceiurilor mentale proprii adepţilor devotaţi ai SOCENG-ului, ci, în acelaşi timp, de a face imposibil orice alt mod de gândire. Intenţia este ca, atunci când Nouvorba va fi adoptată, o dată pentru totdeauna, iar Vechivorba, uitată, o idee neortodoxă — adică o idee divergentă faţă de principiile SOCENG-ului — să fie literalmente de neconceput, cel puţin în măsura în care gândirea se bazează pe cuvinte. Vocabularul ei este construit în aşa fel, încât să ofere posibilitatea exprimării exacte şi adeseori foarte subtile a oricărui înţeles pe care un membru al Partidului ar putea dori să-l exprime şi, de asemenea, modalitatea de a ajunge la ele pe căi ocolite. Acest lucru se realizează, în parte, prin inventarea de cuvinte noi, dar mai ales prin radierea cuvintelor nedorite şi prin curăţarea celor păstrate de sensurile neortodoxe şi, în măsura posibilităţilor, de orice sens secundar. Să dăm un singur exemplu. Cuvântul liber continuă să existe în Nouvorba, dar nu poate fi folosit decât în enunţuri de genul: „Câinele este liber de purici” sau „Câmpul este liber de buruieni”. Nu poate fi folosit în vechile sale sensuri, adică „neînregimentat politic” sau „neangajat intelectual”, fiindcă libertatea olitică şi cea intelectuală nu mai există nici măcar la nivel de concept şi, de aceea, în mod firesc, nu mai au nici un nume. Dincolo de radierea cuvintelor evident neortodoxe, reducerea vocabularului este considerat ă un scop în sine, motiv pentru care nici unui cuvânt care poate fi suprimat nu îi este îngăduit să supravieţuiască. Nouvorba este concepută nu pentru a extinde, ci, dimpotrivă, pentru a restrânge sfera de gândire, iar acest scop este sprijinit, în mod indirect, prin reducerea la minimum a cuvintelor disponibile în limbă.

Nouvorba se bazează pe limba engleză aşa cum o ştim, deşi multe propoziţii în Nouvorba, chiar dacă nu sunt formate cu cuvinte nou-create, cu greu ar putea fî înţelese de un englez din zilele noastre. Cuvintele Nouvorbei se împart în trei clase distincte, numite vocabularul A, vocabularul B (sau cuvintele compuse) şi vocabularul C. Este mai simplu de discutat fiecare vocabular în parte, dar particularităţile gramaticale ale limbii pot fi analizate în spaţiul rezervat vocabularului A, fiindcă aceleaşi reguli sunt valabile pentru toate cele trei categorii.

Vocabularul A

Vocabularul A constă din cuvintele necesare activităţilor de fiecare zi, cum sunt, de exemplu, mâncatul, băutul, muncitul, îmbrăcatul de haine, suitul şi coborâtul scărilor, mersul cu vehicule, grădinăritul, gătitul şi multe altele, asemănătoare. El se compune, aproape în întregime, din cuvinte pe care limba engleză le are şi astăzi — cuvinte ca lovi, fugi, câine, copac, zahăr, casă, câmp —, dar, în comparaţie cu aceasta, numărul lor este extrem de redus, iar sensurile, mult mai strict definite. Orice ambiguitate semantic ă a fost suprimată. In măsura posibilităţilor, s-a reuşit ca un cuvânt din acest vocabular să fie doar o suită de sunete sacadate, exprimând o singură noţiune clar înţeleasă. Ar fi efectiv imposibil ca vocabularul A să fie folosit în scopuri literare sau într-o conversaţie politică sau filozofică. El este destinat strict exprimării unor gânduri simple, a căror finalitate presupune, de obicei, obiecte concrete sau acţiuni fizice.

Gramatica Nouvorbei are două particularităţi distincte. Prima este inter-schimbabilitatea cvasi-totală a diferitelor părţi de vorbire. Orice cuvânt al limbii — teoretic, acest lucru rămîne valabil chiar şi în cazul unor termeni profund abstracţi, precum dacă sau când — poate fî folosit ori ca verb, ori ca substantiv, ori ca adjectiv, ori ca adverb, între forma verbală şi cea nominală, atunci când provin din aceeaşi rădăcină, nu există niciodată nici o diferenţă, această regulă implicând de la sine suprimarea multor forme considerate arhaice. Cuvântul gândire, de exemplu, nu există în Nouvorba. Locul lui a fost luat de gândi, care îndeplineşte rol şi de substantiv, şi de verb. În această suprapunere, nu se respectă nici un principiu etimologic: în unele cazuri, substantivul este cel ales pentru a fi păstrat, în alte cazuri verbul. Chiar şi atunci când un substantiv şi un verb cu sensuri apropiate nu sunt etimologic înrudite, unul dintre ele este, de cele mai multe ori, suprimat. De exemplu, nu există nici un cuvânt pentru „a tăia”, sensul lui fiind suficient de bine acoperit de verb-substantivul cuţit. Adjectivele se formează prin adăugarea sufixului -al la verb-substantiv, iar adverbele, prin adăugarea sufixului -este. Astfel, de exemplu, vitezalînseamnă „rapid”, iar vitezeste -”iute”. Anumite adjective dintre cele pe care le avem astăzi, cum ar fi bun, tare, mare, negru, moale etc. au fost păstrate, dar numărul lor este foarte modest. Ele nu sunt necesare, din moment ce aproape orice sens adjectival poate fi obţinut adăugind sufixul -alla un verb-substantiv. Nici unul dintre adverbele de astăzi nu a fost reţinut, cu excepţia cîtorva care se termină deja în -este, terminaţia -este fiind invariabilă. Cuvântul bine, de exemplu, a fost înlocuit de buneste.

În plus, orice cuvânt — şi acest lucru este valabil, teoretic, pentru orice cuvânt al limbii — poate fi negat prin adăugarea prefixului ne- sau poate fi întărit prin afixul plus- sau, pentru o şi mai accentuată intensificare, prin dubluplus-. Astfel, de exemplu, nerece înseamnă „cald”, în timp ce plusrece şi dubluplusrece înseamnă, respectiv, „frig” si „foarte frig”. Este, de asemenea, posibil, aşa cum este şi în engleza de astăzi, să se modifice sensul aproape oricărui cuvânt cu ajutorul afîxelor prepoziţionale, cum sunt ante-, post-, supra-, sub- etc. Asemenea procedee fac posibilă o fantastică diminuare a vocabularului. Luând, de exemplu, cuvântul bun, nu este necesar un cuvânt ca rău, din moment ce sensul cerut este la fel de bine — de fapt, chiar mai bine — exprimat de nebun. Singurul lucru necesar, în cazul oricăror două cuvinte care formează o pereche naturală de antonime, este acela de a hotărî care dintre cele două să fie suprimat. Noapte, de exemplu, se poate înlocui cu nezi, sau zi cu nenoapte, după preferinţă.

A doua trăsătură distinctivă a gramaticii Nouvorbei este regularitatea. Cu câteva excepţii, menţionate în continuare, toate inflexiunile respectă aceleaşi reguli. Astfel, la