toate verbele preteritul şi participiul perfect sunt identice şi se termină în -t: preteritul lui fura este furat, preteritul lui gândi este gândit si aşa mai departe, toate formele ca înotă, dădu, aduse, vorbi, luă etc. fiind eliminate. Toate pluralurile se formează adăugând -i sau -uri, după caz. Pluralurile de la om, bou, viaţă sunt omi, boui, viaturi.

Singurele clase de cuvinte cărora li s-a acceptat o inflexiune neregulată sunt pronumele personale, cele relative, adjectivele demonstrative şi verbele auxiliare. Toate acestea îşi urmează vechea folosinţă, cu excepţia lui ce, abandonat ca nefîind necesar şi a auxiliarelor o să şi are să, la care s-a renunţat, ele fiind acoperite, în toate cazurile, de va. Mai există unele neregularităţi în formarea cuvintelor, izvorând din necesitatea unei vorbiri rapide sau uşoare. Un cuvânt greu de pronunţat, sau care ar putea fi incorect auzit şi înţeles, este socotit ipso facto necorespunzător; de aceea, uneori, de dragul eufoniei, sunt inserate litere suplimentare în câte un cuvânt sau este reţinută câte o construcţie învechită. Această necesitate se face simţită, însă, mai ales în legătură cu vocabularul B. De ce se acordă o importanţă atât de mare uşurării pronunţiei vom lămuri mai jos.

Vocabularul B

Vocabularul B constă din cuvinte care au fost special concepute în scopuri politice; mai concret spus, cuvinte care, pe lângă faptul că au, fiecare în parte, o implicaţie politică, urmăresc şi impunerea atitudinii mentale dezirabile la persoana care le foloseşte. Fără o profundă înţelegere a principiilor SOCENG-ului, este dificil să foloseşti aceste cuvinte corect, în unele cazuri, ele pot fi traduse în Vechivorb ă, sau chiar în cuvinte împrumutate din vocabularul A, dar un asemenea lucru cere, de obicei, o lungă parafrază şi întotdeauna implică pierderea anumitor nuanţe. Cuvintele din vocabularul B sunt un fel de stenografie verbal ă care acoperă, de multe ori, serii întregi de idei prin câteva silabe, fiind, însă, în acelaşi timp, mai clare şi mai puţin variabile decât limba cotidiană.

Cuvintele din vocabularul B sunt, în totalitate, cuvinte compuse. Ele constau din două sau mai multe cuvinte cuvinte compuse, cum ar fi scrievorbitor, se găsesc, bineînţeles, si în vocabularul A, dar acestea nu sunt decât nişte abrevieri comode şi nu au o nuanţă ideologică specială (n.a). sau porţiuni de cuvinte, alăturate într-o manieră uşor de pronunţat. Amestecul rezultat este întotdeauna un verb-substantiv a cărui flexiune urmează regulile obişnuite. Să luăm un singur exemplu: cuvântul bungândi, cu sensul, în linii mari, de „ortodoxie” sau, dac ă vrei să-l consideri verb, „a gândi în mod corect”. Acesta se derivă astfel: verb-substantiv — bungândi; preterit şi participiu perfect — bungândit; participiu prezent — bungândind; adjectiv — bungândal; adverb — bungândeşte; substantiv verbal — bungânditor.

Cuvintele din vocabularul B nu sunt construite dup ă nici un principiu etimologic. Cuvintele din care sunt formate pot fi orice parte de vorbire, plasate în orice ordine şi mutilate în orice mod care le face uşor de pronunţat, cu condiţia să se înţeleagă, în acelaşi timp, de unde provin, în cuvântul crimăgândi, „delict de gândire”, de exemplu, gândi vine pe locul al doilea, în timp ce, în gândipol, „Poliţia Gândirii”, vine pe locul întâi, iar al doilea cuvânt, poliţie şi-a pierdut silabele finale.

Din cauza unor dificultăţi mai mari în menţinerea eufoniei, formaţiile neregulate sunt mai frecvente în vocabularul B. De exemplu, formele adjectivale de la Minadev, Minipax şi Miniiub sînt, respectiv, minireal, minipasnic şi minidrag, pur şi simplu fiindcă -adeval, -paxal şi -iubal ar suna oarecum ciudat. Cu toate acestea, teoretic vorbind, toate cuvintele din vocabularul B pot fi derivate şi toate se derivează în acelaşi fel.

Unele dintre cuvintele din vocabularul B au înţelesuri deosebit de subtile, aproape imposibil de sesizat pentru cine nu stăpâneşte limba în totalitatea ei. Iată, de exemplu, o propoziţie caracteristică, apărută într-un articol de fond din Trimes: Vechigânditorii neburtăsimt SOCENG. Cel mai scurt mod de a traduce această propoziţie în Vechivorbă ar fi următorul: „Cei ale căror concepţii s-au format înainte de revoluţie nu pot avea o înţelegere cu adevărat afectivă a principiilor Socialismului Englez”. Dar traducerea nu este cea mai potrivită, în primul rând, pentru a înţelege în profunzime sensul propoziţiei citate, este nevoie de cunoaşterea clară a realităţii acoperite de termenul SOCENG. In al doilea rând, numai o persoană cu profunde cunoştinţe de SOCENG poate aprecia la justa ei valoare forţa cuvântului burtăsimţi, care implică o acceptare oarbă şi viscerală, astăzi greu de imaginat; sau a cuvântului vechigândi, care este în mod indisolubil legat de ideea efemerităţii şi a decadenţei. Dar rolul special al anumitor cuvinte din Nouvorbă este nu atât de a exprima semnificaţii, cât de a le suprima. Aceşti termeni care, prin forţa lucrurilor, sunt puţini la număr, conţin ei înşişi serii întregi de semnificaţii care, fiind astfel suficient acoperite de câte un singur termen unic şi inteligibil, pot fi eliminate şi uitate. Cea mai mare dificultate cu care se confruntă redactorii Dicţionarului Nouvorbei nu este aceea de a inventa noi termeni, ci, odată aceştia inventaţi, să-şi dea bine seama ce anume înseamnă fiecare; sau, altfel spus, să-şi dea bine seama ce serii de cuvinte sunt desfiinţate prin existenţa celor dintâi.

După cum am mai arătat şi în cazul cuvântului liber, unele cuvinte care au avut, la un moment dat, o semnificaţie devenită eretică sunt păstrate, uneori, de dragul aparenţelor, dar numai după ce sunt curăţate de respectivele semnificaţii nedorite. Nenumărate alte cuvinte, de exemplu, onoare, dreptate, moralitate, internaţionalism, democraţie, ştiinţă sau religie, au încetat, pur şi simplu, de a mai exista, în locul lor, există câteva cuvinte artificiale care le acoperă sensurile şi, acoperindu-le, le abolesc. Toate cuvintele care sunt legate de obiectivitate si ra tionalism intră în sfera unicului termen crimăgândi. O precizie mai mare ar putea deveni primejdioasă. Unui membru al Partidului i se cere să aibă o concepţie asemănătoare cu cea a vechiului evreu, care ştia, fără să cunoască prea multe în rest, că toate popoarele, afară de poporul evreu, venerau „idoli”. El nu avea nevoie să ştie că acelor zei li se spunea Baal, Osiris, Moloh, Astarte şi aşa mai departe; cu cât