ştia mai puţin despre ei, cu atât mai solidă îi era credinţa. Îl cunoştea pe Iehova şi poruncile lui Iehova; deci ştia că orice altă divinitate, care purta orice alt nume şi avea orice alte atribute, era un idol. Aproximativ în acelaşi mod, un membru al Partidului ştie care anume este comportamentul corect, iar în termeni foarte generali şi excesiv de vagi ştie ce anume îndepărtări de la linia corectă respectivă sunt posibile. Viaţa lui sexuală, de exemplu, este cuprinsă, în totalitate, între două cuvinte din Nouvorbă: sexcrimă, „imoralitate sexuală”, şi bunsex, „castitate”. Sexcrimă cuprinde toate delictele sexuale imaginabile: prea-curvia, adulterul, homosexualitatea şi alte perversiuni, dar şi copulaţia normală practicată pentru plăcerea în sine. Acestea nu au de ce să fie numite separat, din moment ce toate sunt la fel de condamnabile şi, în principiu, se pedepsesc cu moartea, în vocabularul C, care constă din termeni ştiinţifici şi tehnici, s-ar putea dovedi necesar ca anumitor aberaţii sexuale să li se aplice denumiri specializate, dar cetăţeanului de rând nu-i sunt necesare asemenea denumiri. El ştie ce se înţelege prin bunsex, copulaţia normală între bărbat şi femeie, având drept unic scop dobândirea de copii, fără nici o plăcere fizică din partea femeii; orice altceva este sexcrimăln Nouvorbă, este aproape imposibil de a duce un gând neortodox mai departe de simpla percepere a faptului că este neortodox; dincolo de acest punct, lipsesc cuvintele necesare.

Nici un termen din vocabularul B nu este neutru din punct de vedere ideologic. Mulţi dintre ei sunt eufemisme. Unii, de exemplu voioslag, „lagăr de muncă obligatorie”, sau Minipax, „Ministerul Păcii” (adică Ministerul de Război), înseamnă aproape exact opusul a ceea ce par a exprima. Alţii, însă, dimpotrivă, dovedesc înţelegerea sinceră şi dispreţuitoare a adevăratei feţe a societăţii oceanice. Un exemplu pentru aceştia este alimprol, care desemnează distracţiile stupide şi ştirile false asigurate de Partid maselor.

În sfârşit, alte cuvinte sunt echivoce, având conotaţia „bun” când se referă la Partid şi „rău” când se referă la duşmanii săi. Pe lângă toate acestea, însă, există un mare număr de cuvinte care, la prima vedere, par simple abrevieri, dar care îşi derivă culoarea ideologică nu din semnificaţie, ci din structură.

În măsura în care acest lucru s-a dovedit realizabil, orice are sau ar putea avea o oarecare semnificaţie ideologică intră în vocabularul B. Numele fiecărei organizaţii, grupări etnice, doctrine, ţări, instituţii, clădiri publice a fost decupat după modelul obişnuit, adică a devenit un singur cuvânt, uşor de pronunţat, format din numărul minim de silabe necesare, în aşa fel încât derivarea iniţială să nu se piardă. La Ministerul Adevărului, de exemplu, Secţia Documente, la care a lucrat şi Winston Smith, se numeşte Secdoc, Secţia Literatură se numeşte Seclit, Secţia Teleprograme se numeşte Sectele şi aşa mai departe. Acest lucru nu se face, însă, numai cu scopul de a economisi timp. Încă din primele decenii ale secolului douăzeci, cuvintele şi expresiile trunchiate au devenit una dintre tr ăsăturile specifice ale limbajului politic; s-a observat chiar că tendinţa de a folosi asemenea abrevieri era mai accentuată în societăţile totalitare. De exemplu, cuvinte ca Nazi, Gestapo, Comintern, Inprecorr,Agitprop. Iniţial, această practică a fost adoptată, dacă se poate spune aşa, în mod instinctiv, dar Nouvorbă face uz de ea cu un scop bine stabilit. S-a observat că, printr-o asemenea abreviere, un cuvânt îşi îngustează şi-şi modifică subtil aria de semnificaţie, pentru că majoritatea asociaţiilor mentale pe care altminteri le-ar genera sunt eliminate. De exemplu, cuvintele Internaţionala Comunistă sugerează un tablou compozit, al înfrăţirii între oameni, cu steaguri roşii si baricade, cu Karl Marx şi Comuna din Paris. Cuvântul Comintern, însă, nu sugerează nimic altceva decât o organizaţie strâns unită, cu o doctrină bine definită. El se referă la ceva aproape tot atât de uşor de conturat şi de limitat ca scop, cum ar fi un scaun sau o masă. Comintern este un cuvânt pe care îl poţi rosti aproape fără să-ţi pui mintea la contribuţie, pe când Internaţionala Comunistă este o expresie asupra căreia eşti obligat să zăboveşti măcar câteva momente, în acelaşi mod, asociaţiile create de un cuvânt ca Minadev sunt mai puţine şi mai lesne de controlat decât cele generate de Ministerul Adevărului. Această realitate explică nu numai obiceiul de a abrevia ori de câte ori este posibil, ci şi grija oarecum exagerată de a face fiecare cuvânt uşor de rostit. În Nouvorbă, eufonia trage mai greu în balanţă decât toate celelalte considerente, afară de precizia semnificaţiei. Regularitatea gramaticală îi este sacrificată ori de cîte ori se dovedeşte necesar. Şi este firesc să fie aşa, din moment ce raţiunile de ordin politic reclamă, mai presus de orice, cuvinte scurte, decupate, cu un înţeles inconfundabil, care pot fi rostite rapid şi care trezesc un număr minim de ecouri în mintea vorbitorului. Cuvintele din vocabularul B capătă chiar un plus de forţă prin faptul că sînt, mai toate, foarte asemănătoare. Aproape invariabil, aceste cuvinte — bungândi, Minipax, alimprol, sexcrimă, voioslag, SOCENG, burtăsimţi, gândipol si câte-şi-mai-câte — sunt formate din două-trei silabe, cu accentul distribuit în mod relativ egal între prima şi ultima silabă. Folosirea lor conduce la un stil bolborosit de a vorbi, sacadat şi monoton în acelaşi timp. Ceea ce se şi urmăreşte. Intenţia este aceea de a face ca vorbirea, şi mai ales vorbirea în legătură cu orice subiect care nu este neutru din punct de vedere ideologic, să devină cât mai independentă de conştiinţă. Pentru scopurile vieţii de fiecare zi, trebuie, fără îndoială, ca măcar uneori să cugeti înainte de a vorbi, dar un membru al Partidului, dacă este solicitat sau nevoit să-şi exprime opinia într-o problemă politică sau etică, trebuie să fie în stare să emită judecăţile corecte la fel de automat ca o mitralieră care îşi scuipă gloanţele. Pregătirea sa îi permite acest lucru, limba îi oferă un instrument aproape fără cusur, iar structura cuvintelor, cu sonoritatea lor bolovănoasă şi cu o anume urâţenie care se acordă perfect cu spiritul SOCENG-ului, nu face decât să-i ofere un sprijin.

După cum tot un sprijin este şi faptul de a avea foarte puţine cuvinte din