Cyrus Smith îl reţinu, punîndu-i nuna pe umăr cu un gest autoritar, privindu-l totodată cu multă blîndeţe. Sub influenţa acestei priviri, nenorocitul se linişti, lăsă ochii în jos, îşi plecă fruntea şi nu se mai împotrivi.

— Sărmanul părăsit ! şopti inginerul.

Cyrus Smith îl cercetase îndeaproape şi, judecînd după aparenţe, se părea că nenorocitul nu mai păstrase nimic omenesc în el. Totuşi Cyrus Smith surprinsese, ca şi reporterul, un fel de slabă licărire de înţelegere în privirile lui.

Hotărîră ca părăsitul, sau mai bine zis necunoscutul, căci aşa era mai nimerit să-l numească de acum înainte noii lui tovarăşi, să locuiască într-una din camerele Casei de Granit, de unde nu putea să fugă. El se lăsă condus cu multă uşurinţă şi totul îi îndreptăţea să creadă că, bine îngrijit, necunoscutul va deveni şi el, alături de ceilalţi, unul din coloniştii insulei.

În timpul mesei ce urmă, pe care Nab se grăbi să o servească, Cyrus Smith ascultă cu luare-aniinte toate amănuntele călătoriei lor. Fu şi el de părere că necunoscutul trebuie să fie englez sau american. Numele corăbiei dispărute „Britania”, cît şi puţinul ce se vedea din trăsăturile acoperite cu păr ale nenorocitului păreau să confirme această părere.

— Ascultă, Harbert, zise Gédéon Spilett, întorcîndu-se către băiat, de fapt tu nici nu ne-ai povestit cum l-ai întîlnit pe sălbaticul ăsta şi nici pînă acum nu ştim altceva, decît că te-ar fi sugrumat, dacă n-am fi sosit la timp să te scoatem din ghearele lui .

— Drept să vă spun, răspunse Harbert, nici eu nu prea ştiu cum s-au întîmplat lucrurile. Cred că eram ocupat să-mi culeg plantele, cînd am auzit ceva prăvălindu-se cu zgomot dintr-un copac foarte în nit. Nici n-am avut timpul să mă întorc... şi nenorocitul, care pesemne stătuse pitit între crengile unui copac, se şi aruncase asupra mea. Fără domnul Spilett şi Pencroff eram...

— Adevărat, băiete, spuse Cyrus Smith, ai trecut printr-o mare primejdie, dar tocmai mulţumită acestei primejdii l-aţi putut găsi pe nenorocitul ăsta, din care vom face un nou tovarăş.

— Nădăjduieşti să mai faci din el un om ? întrebă reporterul.

— Desigur, răspunse inginerul.

După masă, Cyrus Smith şi tovarăşii săi se întoarseră pe plajă, pentru a descărca corabia. Inginerul cercetă armele şi uneltele, dar nu găsi nimic care să-i ajute să stabilească identitatea necunoscutului.

Porcii aduşi din insula Tabor reprezentau un preţios adaos la fauna insulei Lincoln. Ei au fost duşi la stînă, unde s-au aclimatizat repede.

Butoiaşele cu praf de puşcă şi cu alice erau şi ele binevenite. Pionierii hotărîră să facă un mic depozit de pulbere în afara Casei de Granit, pentru a fi feriţi de pericolul unei explozii. Ei continuara totuşi să întrebuinţeze piroxilul, deoarece substanţa dădea rezultate minunate şi nu aveau nici un motiv s-o înlocu: iască cu praful de puşcă.

Cînd isprăviră cu descărcatul corăbiei, Pencroff zise:

— Domnule Cyrus, cred că ar fi bine să ducem vasul într-un loc sigur.

— Socoti că nu stă bine aici, la gura rîului ?

— Nu, domnule Cyrus, răspunse marinarul. Va rămîne aproape tot timpul pe nisip, fără apă, şi nu e bine. Ar fi păcat de corabia asta bună, care a suportat foarte bine vijelia de la întoarcere.

— N-ar putea să plutească chiar aici pe rîu ?

— Fără îndoială, domnule Cyrus, că ar putea, dar revărsarea rîului nu prezintă nici un fel de adăpost şi, dacă s-ar isca un vînt puternic, vasul ar avea de suferit de pe urma talazurilor mării.

— Şi atunci unde vrei să-l adăposteşti, Pencroff ?

— În portul Balonului, răspunse marinarul. Golful acela mic şi adăpostit între stînci este tocmai potrivit.

— Nu e cam departe ?

— Nu e nimic ! Sînt doar trei mile şi unde mai puneţi că şoseaua ce duce pînă acolo e frumoasă şi dreaptă !

— Fă cum vrei, Pencroff, răspunse inginerul, dar aş fi fost mai mulţumit să avem vasul aci, sub imediata noastră supraveghere. Cînd o să dispunem de oarecare timp, va trebui să-i facem un mic port.

— Minunat ! strigă Pencroff, un port cu un far, cu un dig şi cu un şantier de reparaţii. Domnule Cyrus, cît de simplu devine totul cînd sîntem cu dumneavoastră !

— Da, dragă Pencroff, răspunse inginerul, cu condiţia să mă ajuţi ! Şi aşa, mai mult dumneata faci totul !

Harbert şi marinarul se îmbarcară deci din nou pe „Bonadventure" şi, întinzînd pînzele, ocoliră cu repeziciune capul Ghearei, astfel că, după două ore, vasul era ancorat în apele liniştite din portul Balonului.

Să revenim acum la necunoscutul care era găzduit la Casa de Granit. Pionierii căutau să surprindă vreun semn care să le dovedească redeşteptarea minţii lui sau o domolire a sălbăticiei în care căzuse. Semnele se vădiră atît de limpezi, încît Cyrus Smith şi reporterul se întrebau dacă mintea lui fusese vreodată chiar atît de întunecată, cum li se păruse la prima vedere.

La început, fiind obişnuit cu viaţa în aer liber şi cu deplina libertate de care se bucurase pe insula Tabor, necunoscutul trecu prin stări de furie şi mai că se temeau să nu se arunce pe ferestrele Casei de Granit.

Încetul cu încetul se linişti şi atunci i se dădu oarecare libertate.

Puteau deci nădăjdui că, mai mult ca sigur, starea lui avea să se schimbe în bine. Lăsîndu-şi la o parte apucăturile de fiară carnivoră, necunoscutul începuse chiar să primească o hrană mai potrivită decît aceea cu care se obişnuise pe insula Tabor; carnea friptă începu să nu-i mai inspire repulsia pe care o manifestase pe corabie.

Cyrus Smith se folosise de un moment cînd dormea, pentru a-i tăia părul şi barba, care formau un fel de coamă şi îi dădeau o înfăţişare sălbatică. Apoi îl îmbrăcară, luîndu-i zdreanţă din jurul şoldurilor. Mulţumită acestor îngrijiri, necunoscutul căpătă o înfăţişare mai omenească, iar ochii lui păreau mai blînzi. Fără îndoială că, înainte de a fi ajuns în starea în care se afla, chipul lui avusese o expresie plăcută, inteligentă.

Gyrus Smith îşi făcuse o datorie din a petrece zilnic cîteva ore în tovărăşia lui. Inginerul lucra lîngă el, ocupîndu-se cu tot felul de treburi şi căutînd astfel