Cu un trosnet asurzitor al şenilelor, vehiculul din frunte se opreşte. Un maior cu o înfăţişare dură, ţinând în mână un automat, se apleacă prin turelă şi latră cu asprime:

– Halt! Hände hoch.{82}

Doi artilerişti sar de pe tun cu automatele pregătite. Îl duc pe Legionar în faţa maiorului, pe care îl umflă râsul la simplul gând că noi am putea fi germani. Dar se răzgândeşte în clipa în care vede conţinutul mapelor ruseşti.

– Fir-aş al naibii! exclamă. Îl salută pe generalul capturat, care arată ca un pocherist falit.

– Ne mai întâlnim noi, îi aruncă el lui Porta, trimiţându-i o căutătură ce-ar fi trebuit să-l facă să-şi înghită proteza din dotarea Armatei.

Suntem în drum spre regiment şi ni se face o primire ca unor fii rătăciţi.

Oberst Hinka e încântat. După ce ofiţerul juridic termină cu interogatoriul celor doi ruşi, în Armata a 4-a Panzer începe o activitate febrilă.

Porta se odihneşte în bordelul Helenei, refăcându-şi forţele pentru a putea merge la mecanicul-şef Wolf să-i comunice vestea cea tristă cu aurul.

Câteva fete dansează strâns înlănţuite în ritmul muzicii unei balalaici. Porta e singurul oaspete bărbat. O tătăroaică şade la bar, expunându-şi picioarele armonios construite. Ochii ei înguşti îl cercetează cu interes. În cele din urmă, păşeşte legănat spre el şi se aşază pe marginea mesei. Fustiţa ei strâmtă se ridică mult deasupra marginii ciorapilor.

– Ai pojar? întreabă ea, plimbându-şi un deget lung şi subţire peste petele de culoare roşie ce amintesc de obuzul marcator al Micuţului.

– Nu-i decât pojar nemţesc! răspunde Porta, întristat.

– Pojar nemţesc? ciripeşte fata. Se ia?

– Numai la nemţi, răspunde Porta, făcând pe naţionalistul.

– Eşti cel mai chipeş tanchist din câţi am văzut, şopteşte ea, aruncându-i o privire care-ar fi putut topi şi-un gheţar. Alunecă de pe masă şi-şi lipeşte trupul foarte strâns de-al lui. Ţi-ar plăcea să vii să-mi vezi camera? întreabă, luându-i mâna şi lipindu-i-o între coapsele ei fierbinţi.

Porta o adulmecă. Amestec de parfum ieftin şi bere veche. Un licăr de poftă îi apare în ochişorii porcini. Ea soarbe uşor din paharul lui.

– Ai vrea s-o facem acum? întreabă ea oftând adânc. Ştiu meserie! Dacă te culci cu mine, va fi pentru prima dată în viaţa ta când regulezi cu adevărat.

Uşa se izbeşte de perete şi mecanicul-şef Wolf îşi face intrarea, zornăind din pinteni şi aruncând scântei din cizmele sale Brosini.

– Aşadar, iată-te! Slab şi descreierat. Te doare-n cur dacă vii sau nu să ne spui şi nouă cum au mers treburile. Te-am căutat peste tot. Se întoarce şi o vede pe tătăroaică pe mărginea mesei cu fusta atât de ridicată încât se poate vedea că nu poartă lenjerie intimă.

– Hai, suie-te şi tu niţel pe-o muiere! Şerpoaica de colo-i straşnică. Apoi trecem pe la mine! Cred că avem o mulţime de lucruri de lămurit.

– ,Ai fost la bărbier, rânjeşte Porta către Wolf, strecurându-şi mâna peste pântecul fetei. Şi te-ai şi ras, îi zâmbeşte el.

– Îţi place? întreabă Wolf, mândru nevoie mare. (Îşi trece mâna peste părul său pana-corbului, care luceşte de briantină.)

Bărbierul meu e renumit, să ştii! A avut o prăvălie pe Kempinski. Până şi boşorogii bogaţi şi chilugi, cu vreo cinci fire-n cap, mergeau la el să-şi facă freza. Ministrul de Război Sally l-a expediat în clipă în care Armata a constatat că-l poate folosi într-un război. După cum vezi, mi-a sculptat părul după ultima modă de la Hollywood.

– Ia te uită! face Porta, suflând fumul între coapsele fetei. Mie-mi place frizura tip profesor, cu vreo câţiva cârlionţi atârnând peste urechi. Te face să pari deştept.

Un timp e linişte. Porta suflă din nou fumul între picioarele fetei; se întinde şi se leagănă pe două picioare ale scaunului. Îşi răsfrânge buza de sus într-un rânjet drăcesc, de hienă. A exersat multă vreme figura asta.

– Ce faci, regulezi sau treci pe la mine? izbucneşte Wolf, pierzându-şi răbdarea.

Porta îşi odihneşte mâna pe genunchii fetei. Cizmele lui Wolf, cusute de mână, scârţâie.

– N-am timp de pierdut cu vrăjeală d-asta, şuieră el enervat. Haide! O luăm din loc! O s-o pui tu cu cracii-n sus altă dată! Vreau să spun, dacă mai ai zile! adaugă el, coborându-şi vocea până la un tunet subteran. Te anunţ că Sally se îndreaptă încoace de la Berlin şi aduce cu el şi câţiva tipi din ăia specialişti în moarte instantanee! Se opreşte o clipă şi aşteaptă o reacţie la vestea sa tristă.

– Zău? răspunde Porta, părând că n-a auzit mare lucru.

– O facem acum? întreabă tătăroaica, mângâind prohabul lui Porta. E mai bine să faci dragoste decât să fii împuşcat! Vino! Mergem pe-aici!

– S-o crezi tu! urlă Wolf. Uite pe-aici o să mergem. După o bucată de drum, Wolf se opreşte din nou şi se proţăpeşte în faţa lui Porta cu bastonul său elegant ridicat de parc-ar da să-l pocnească.

– Ia ascultă, băi rahat, am impresia că nu m-am exprimat destul de limpede. Am spus că Sally e pe drum. Şi e ferm hotărât să-şi capete aurul ce i se cuvine, dacă nu, îţi iei dintr-o dată zborul cu un bilet numai dus! Ţi-o spun ca prieten.

– Mai duceţi-vă dracului, şi tu şi caricatura aia de Ministru de Război, rânjeşte Porta, sigur pe sine.

Wolf nu răspunde, dar se mulţumeşte să-i arunce lui Porta o privire care ar fi băgat groaza şi-ntr-un şarpe veninos.

Păşesc mai departe în tăcere, Wolf zornăind din pinteni şi Porta bocănind din tocurile şale ţintuite.

Fără a-i băga în seamă nici pe câinii stropşiţi şi nici pe chinezii glaciali, cei doi intră în bârlogul lui Wolf.

– Unde-ai dosit aurul nostru? sare Wolf înainte de a apuca să se aşeze în fotolii.

– Într-adevăr, oare ce-am făcut eu cu aurul nostru? răspunde Porta gânditor, muşcând dintr-un cârnat.

– Asta vreau să ştiu eu de la tine, zbiară Wolf, furios. V-am văzut cururile apărând, dar nici măcar prin monoclu n-am zărit altceva decât o rablă antică de T-34. Nu-mi pot închipui că în cutia aia de conserve e loc destul şi pentru şleahta voastră şi pentru aurul nostru.

– Aici ai nimerit-o, face Porta, încercând să zâmbească. Nu eram decât noi, şi nici măcar o boabă de aur!

Wolf ocoleşte încet masa.

– Nu-i nevoie să mi-o spui, scrâşneşte el, izbindu-şi atât de tare bastonul