duce binoclurile la ochi. Pentru o clipă, Armata a 4-a e dată uitării şi toată atenţia e concentrată asupra lui Albert, aflat în scaunul şoferului unui car de luptă.

– Un negru? şuieră furios generalul. Ce prostie! Germania nu mai are colonii de douăzeci de ani.

– De douăzeci şi cinci, să trăiţi! îl corectează şeful de Stat-Major, şi ultimele noastre trupe coloniale au fost retrase de mult.

– Pedepsiţi-l pe omul acela pentru că şi-a înnegrit faţa fără ordin, izbucneşte brusc generalul. Nu vreau ca Armata mea să fie transformată într-o grămadă de bufoni de circ.

Aghiotantul notează febril: Şofer din Puma-524 va fi pedepsit pentru înnegrirea feţei. Adaugă, din proprie iniţiativă: …şi pentru că a râs.

În cursul zilei, trecem prin satele înşirate pe marginea drumului. De la fiecare fereastră atârnă pânze albe, ca simbol al capitulării.

Locuitorii stau lipiţi de pereţii caselor, fără să zâmbească, cu feţele bântuite de teama zilei de mâine.

După-amiaza târziu, poposim. Facem plinul cu combustibil, se distribuie muniţie şi fiecare primeşte câteva tablete de benzedrină. Încă n-avem timp de pierdut cu somnul.

Porta şi Micuţul răscolesc deja de mult sertare şi dulapuri prin case. Nu prea ştiu nici ei ce caută, dar adulmecă în jur ca nişte câini de vânătoare.

– Din ce chestii ciudate beau ăştia de prin partea locului! face Micuţul, ridicând în aer un irigator roz cât toate zilele şi holbându-se uluit la el. Nu cred că reuşesc prea des să golească treaba asta fără să le zboare creierii prin urechi. La ce naiba slujeşte furtunul din el? .

– Oricine îşi poate da seama, răspunde Porta. Ivan e un tip practic. Când bea, stă întins pe spate. Noi germanii avem multe de învăţat pe-aici, prin Rusia.

– Trebuie să-ncerc şi eu, strigă Micuţul entuziasmat, atârnându-şi irigatorul de centiron ca pe o a doua cutie de mască de gaze. Ia gândeşte-te: să stai tolănit pe spate şi să tragi cea mai straşnică beţie din câte-a pomenit lumea! Poate c-ar fi mai bine să ne facem ruşi şi să uităm totul despre Germania!

– Maica Maicii Domnului! exclamă Porta. Aici e o femeie moartă, şi poartă o pălărie de vânătoare cu o până-n ea. Probabil că pleca într-o călătorie când a dat ortu' popii. A plecat ea, numa' că s-a dus într-o călătorie mult mai lungă decât se aştepta.

– Miroase a crimă, murmură el după ce cercetează cadavrul mai îndeaproape. Împuşcată-n burtă. Nu putea fi o execuţie, altminteri ar fi primit boaba-n ceafă. Aşa se procedează în ţara asta.

– Ce păcat! spune Micuţul dându-şi ochii peste cap. Asemenea ticăloşi daţi dracului ar trebui băgaţi la pârnaie.

– Uite-i poşeta, continuă Porta. Pune mâna pe o poşetă de damă din piele de cerb. Îşi vâră nasul în ea şi scotoceşte.

– Afară, imediat! E un ordin! ţipă Heide pe tonul celui mai afurisit subofiţer. Se proţăpeşte în uşă cu mâinile în şolduri şi se leagănă încontinuu pe vârfuri.

– Mănânci rahat, Moise! face Micuţul, câtuşi de puţin impresionat.

Sângele invadează faţa teutonică şi arogantă a lui Heide.

– Te previn, Obergefreiter Creutzfeldt, mai spune-mi o singură dată Moise şi te-mpuşc! E dezonorant!

– Ce-i dezonorant? Să fii împuşcat? râde Micuţul, jucându-se cu Naganul. Moise! Arăţi ca ăla care cade-n cur la bâlciul sătesc.

Furios, Heide caută să-şi scoată pistolul, dar, spre norocul Micuţului, acesta e înţepenit în toc şi Heide e nevoit să-l tragă cu amândouă mâinile.

– Moise! N-o să ajungi nicicând un mare cowboy prin filme, râde Micuţul în hohote. Pitacii te-ar fi ciuruit până acum fără să bagi de seamă.

O salvă urlătoare de rachete de la o "orgă" a lui Stalin cade pe strada vecină şi năruie un zid care se prăbuşeşte trosnind în mijlocul drumului.

– Maică Marie! strigă Micuţul, aruncându-se la adăpost în spatele unui zid. Descreieraţii de vecini nu s-or sătura oare niciodată să tragă în noi?

O mitralieră grea germană se porneşte să. latre isteric în rafale sălbatice.

– La dracu' omule, încetează! răsună prin vacarm vocea Bătrânului. Trasoarele alea le vor dezvălui poziţia noastră!

– Julius a păţit-o, strigă Micuţul, arătând cu ţeava automatului spre corpul lui Heide întins la podea.

– Führerul a pierdut un soldat devotat, spune Porta întristat. Ţine-i fruntea, ca să-i umflu cei trei dinţi de aur. De multă vreme am pus ochii pe ei.

– Ai să faci asta? La urma-urmelor, e şi el un fel de prieten de-al nostru! face Micuţul, devenind dintr-o dată moralist.

– De un' să mai ştie el ce se-ntâmplă? E mort, nu-i aşa? răspunde Porta aplecându-se deasupra lui Heide. Tocmai e pe cale să-i înşface cu forcepsul unul dintre dinţi, când Heide îşi revine cu un ţipăt.

– Blestem! strigă Porta uluit, credeam că eşti mort.

– Jefuitor de cadavre, zbiară Heide, holbându-se dezgustat la cleştele dentar ruginit al lui Porta.

– Jefuitor de cadavre? face Porta inocent. Nici vorbă. Doar nu eşti încă mort, aşa-i?

– O să te raportez, şuieră Heide furios. Îşi pipăie ceafa brăzdată adânc de o schijă de obuz.

– Afară! strigă Bătrânul. Curăţaţi zona, dar faceţi-o repede! Mişună de eroi-aspiranţi, care au de gând să moară pentru marele Stalin.

– Sunt pe drum, strigă Porta. Ţâşneşte de-a lungul caselor cu mitraliera în mână, ţinând-o de ţeavă.

O grosolană grenadă rusească zboară prin aer şi cade fumegând la picioarele Micuţului. Cu un şut năpraznic, demn de un fotbalist internaţional, o trimite de unde-a venit. Nu degeaba e el golgheterul Regimentului.

Porta trimite câteva rafale scurte în direcţia unor ochiuri de geamuri şi sare la adăpost înapoia unui transportor carbonizat.

– Rahaţii ăia, ori sunt în pivniţă, ori, dacă nu, atunci sunt în pod, strigă Micuţul, căzând grămadă într-o băltoacă plină cu noroi şi zăpadă fleşcăită.

– Unde? urlă Porta, trecând strada în salturi lungi. Cade fulgerător în rigolă în clipa în care aude temutul muget al unei "vaci" venind de pe drum. Un şir de pietre de pavaj zboară în aer.

– La pământ, fir-aţi să fiţi, urlă Bătrânul către pluton, făcând semne cu braţele.

Albert stă în spatele unei roabe, culcat pe-o parte, şi trage dintr-o MG-34 de parc-ar avea de gând să doboare recordul mondial de consumare a cât mai multor muniţii în cel mai scurt timp.

Barcelona se aruncă înapoia lui, gâfâind.

– În ce dracu' tragi, maimuţoi negru? Trebuie să dăm socoteală pentru muniţia consumată.

– Mă doare-n cur, auzi? îngaimă Albert, cenuşiu la faţă de groază. Nici un ticălos comunist nu mă va trimite la dracu'