– Opreşte-te, smintitule! strigă Barcelona, dând mitralierei un şut cu piciorul care-o smulge din mâinile lui Albert. Acesta rămâne rezemat de peretele ud al unei case, scuturând din cap într-o parte şi-n alta, şi privindu-şi pierdut mitraliera care zace şuierând într-un troian de zăpadă murdară.

– La ce stai şi bombăni pe-aici? întreabă Porta, apărând dintr-o casă în spatele a doi prizonieri cu mâinile ridicate deasupra capetelor. Arăţi ca Frankenstein în rolul mumiei!

– Ie-te că nici nu mai am voie să trag, se tânguie Albert. Asta-i cel mai mizerabil război din câte-au fost, doar ştii şi tu, omule.

– Se-nţelege că poţi să tragi, răspunde Porta. Bubuie în ei, fiule! De-aia te plăteşte Armata. Cu un rânjet pe faţa lui pistruiată, dispare după colţ cu cei doi prizonieri ai săi. Îi va vinde unei formaţiuni care adună prizonieri, în goană după medalii.

– Sus! porunceşte Bătrânul. Blindate, înainte!

– Führerul a câştigat războiul, declară Heide mândru în timp ce trecem pe lângă lungi coloane de prizonieri ruşi cu mâinile ridicate. Au cu toţii o privire pierdută.

– De-acum, nu va mai fi loc decât pentru două soiuri de oameni, mormăie Micuţul, cu amărăciune. Pentru puţoii care nu fac decât să dea ordine în stânga şi-n dreapta, şi pentru toţi ceilalţi idioţi care stau în poziţie de drepţi în sacii care le ţin oasele şi zbiară "Heil Hitler"!

După o scurtă încleştare sângeroasă, înaintăm de-a dreptul prin Poltawski. Pe marginea şoselelor, zac leşuri îmbrăcate în uniforme cenuşii de puşcăriaşi. Cu toţii au în ceafă câte-o găurică de glonţ. Pomeţii ascuţiţi ţâşnesc prin pielea subţire, pergamentoasă a feţelor, şi dinţii le sunt dezveliţi fantomatic, ca la cranii.

– Lichidaţi! confirmă Bătrânul. (Trimite un lung jet maroniu peste marginea trapei). Ruşii sunt la fel de afurisiţi ca şi-ai noştri.

– Nu s-a-ntâmplat de mult aşa ceva, spune Barcelona, aplecându-se peste marginea turelei vehiculului său de curăţenie pentru a vedea mai bine. Sângele e încă proaspăt şi mai picură.

– Dar de ce i-or fi împuşcat? întreabă Gregor. Şi tocmai aici în stradă, pe unde trecem noi.

– Nu puteau ţine pasul, spune Porta cunoscător, le dădeau bătaie de cap şi-i ţineau în loc şi pe ceilalţi.

– Dar nu pot face una ca asta, se lamentează Gregor, aplecându-se deasupra corpului unei femei. Aşa ceva nu-i cu putinţă!

– Ai să vezi lucruri şi mai groaznice, răspunde Porta laconic. Aşteaptă numai până când o să dea pendula înapoi, şi vom fi noi ăia care o iau la sănătoasa, cu vecinii ciupindu-ne de cur. Atunci să vezi de ce suntem noi în stare!

Bătrânul îşi aprinde tăcut pipa cu căpăcel de argint şi-şi doreşte, în sinea sa, să-i cadă în mână autorul acestui masacru.

Şirurile de morţi par fără sfârşit, dar, în mai puţin de-o oră, vârtejul războiului ne-a alungat din minte acest episod ca şi multe altele.

Moartea fizică ne pândeşte de după fiecare colţ. Nu ne-o putem alege, aşa încât suntem nevoiţi să trăim şi să ne ducem treaba mai departe. Războiul e o boală, şi cel mai bine e să nu ne gândim prea mult la ea, ci să uităm impresiile pe care simptomele ei le lăsă asupra noastră. Dacă n-am face-o, foarte curând am înnebuni.

Plutonul se instalează de-a lungul unui pârâiaş, care aleargă, galben şi îngheţat, înspre îndepărtata mare.

Porta amplasează mitraliera grea în spatele unei grămezi de saci cu cartofi, susţinând că aceştia opresc la fel de bine gloanţele ca şi sacii de nisip. Barcelona vrea ca vehiculele să fie gata de plecare, în aşa fel încât să ne putem lua imediat tălpăşiţa dacă va fi nevoie, dar întâmpină proteste violente în clipă în care cere ca şoferii să rămână la locurile lor.

– N-o să aveţi destul timp să vă instalaţi, încearcă el să le explice şoferilor furioşi, care se tem să rămână singuri în vehicule. Vreau ca afurisitele alea de care să fie gata de drum cât mai e timp! ordonă el turbat.

– Du-te dracului cu timpul tău, strigă Porta obraznic. Rămâi tu în cutia aia de sardele, dacă ţii morţiş. Eu stau aici cu pocnitoarea. Dacă bat vecinii la uşă, vom avea destul timp s-o ştergem. Eu voi fi unul dintre supravieţuitorii războiului ăstuia mondial. N-o să mă las prăjit în propria-mi osânză când îi va veni vreunui ticălos comunist ideea să-mi lipească o mină magnetică de fund.

În lumina jucăuşă a unui foc uriaş, care mistuie nişte hambare, îl zărim pe Micuţul apărând dintr-o fereastră, cu un lădoi cât toate zilele. .

O Maxim trimite înspre el un şir de trasoare.

– Încetează cu risipa de gloanţe, zbiară acesta, ameninţând cu pumnul invizibilele poziţii ruseşti. Aveţi pământ în cap în loc de creier? Sau poate rahat?

– Te fac fărâme dacă nu laşi imediat baltă lădoiul ăla, ţipă Bătrânul, scos din sărite. Întoarce-te la formaţiunea ta nenorocită. Să te mai prind o dată că jefuieşti şi te-aduc în faţa Curţii!

Se ridică o flacără. O cometă care coboară lin urmată de o coadă colorată. Cu toţii încremenim sub orbitoarea lumină albă. Desluşim sunete din toate direcţiile: cizme grele călcând pe vârfuri, mâini nervoase despiedicând arme, zornăit de cuţite de luptă, gloanţe împinse pe ţeavă.

Zgomotele înăbuşite ale morţii. Nu vedem nimic, auzim din beznă doar. Nu putem fi siguri dacă sunt aievea sau dacă imaginaţia noastră chinuită ne joacă un renghi.

Porta înalţă capul şi adulmecă asemenea unui câine de vânătoare asmuţit.

Încet, incredibil de încet, flacăra blestemată coboară spre pământ.

Întorc liniştit mitraliera.

– Sfântă Agnes din Bielefeldt! şuşoteşte Porta, încântat la culme. Dacă ce miros eu e aievea, o să aprind pentru tot restul vieţii o lumânare în sinagogă pentru Dumnezeul Germaniei.

O explozie seacă trosneşte deasupra capetelor noastre şi ne trântim în noroi. O flacără uriaşă înfloreşte pe cerul nopţii.

– Viaţa nu-i decât o găoază neagră, căscată şi împuţită, blestemă Albert, clănţănind din dinţi în gura unei pivniţe. În noaptea asta, muierea mea dansează la Zigeunerkeller şi toţi o să se holbeze în gaura ei de fiecare dată când va ridica piciorul. Pe urmă se regulează cu toţi neisprăviţii din garnizoană. Uite ce trebuie să îndure un bărbat pe front!

– Şi ea-i tot neagră? întreabă Gregor curios, trăgând atent cu ochiul de-a lungul ţevii mitralierei. E convins că pe afară prin beznă se strecoară vreo câteva companii de ruşi, pregătindu-se