– În comparaţie cu ea, eu sunt o faţă palidă, murmură Albert, trecându-şi mâna peste figură. E atât de neagră cum doar poporul lui Dumnezeu poate fi.

– E curvă? întreabă Porta senin, iţindu-şi mutra de după un sac de cartofi.

– Mai spune asta o dată, şuieră Albert furios, şi-o să-ţi trag pielea aia albă peste urechile tale de neamţ împuţit. E-o artistă, omule. Dansează franţuzeşte la Zigeunerkeller. Şi numele ei e pe afişele de-afară. Şi-o iubesc, frate-meu, chiar dacă-i o negresă franţuzoaică.

– Sfântă Marie! exclamă Porta. E-adevărat ce aud? Stingeţi repede flacăra aia. Purcei de lapte! Fir-aş al naibii, purcei de lapte!

În clipa în care flacăra se stinge, Porta şi Micuţul ţâşnesc ca nişte dulăi hămesiţi, adulmecând cu limba scoasă. Nu iau în seamă ţipetele furioase ale Bătrânului, care le porunceşte să se înapoieze la unitate.

– Asta-i dezertare, strigă Bătrânul în beznă. M-am săturat! Sunt la capătul răbdării!

– Adulmecă mâncare, mes amis, chicoteşte amuzat Legionarul, aprinzându-şi o ţigară lungă de la chiştocul celei dinainte. Nici măcar întreaga Armată Roşie n-ar fi în stare să-i oprească în clipa de faţă!

În timpul goanei nebuneşti, Micuţul cade o singură dată, dar se dă vreo douăzeci de metri de-a berbeleacul pe un povârniş şi se pocneşte de un tractor răsturnat. După câteva minute se loveşte de-un rus care-şi face nevoile după un tufiş.

Rusul nu şi-a scos pistolul din toc decât pe jumătate, când cuţitul de luptă al Micuţului i s-a înfipt în piept.

– Cei buni mor de tineri, mormăie uriaşul, străpungându-l din nou cu cuţitul.

Eram atât de singur,

Erai atât de fermecătoare,

cântă Porta fericit, cu o voce răguşită à la Louis Armstrong, în timp ce se apleacă deasupra unei grămăjoare de şase purceluşi de lapte grohăitori. Unul dintre ei se freacă drăgăstos de bocancii Micuţului. Acesta se tolăneşte în paiele murdare şi se apucă să se joace cu purceii.

– Lasă asta, îl previne Porta, sau se va întâmpla ca atunci, cu scroafa aia mare de care ne-am îndrăgostit. Ştii tu, aia care a murit de bătrâneţe!

– De ce cânţi chestii străine, întreabă Micuţul, ridicând din sprâncene.

– N-am idee, răspunde Porta. Cred că sună haios. Îmi place Louis Armstrong. Nimeni nu ştie să cânte ca negroteii!

– Adolf l-a pus şi pe el pe lista neagră, spune Micuţul, cu amărăciune. Am avut eu o placă faină de-a lui. Odată m-au bătut de m-am căcat pe mine la Stadthausbrücke 8 pentru c-am ascultat-o. Doamne, ce m-au ciomăgit. Apoi m-au pus să halesc placa aia blestemată, doar aşa, ca să-mi intre bine-n cap că noi, nemţii, nu trebuie să ne aplecăm urechea la un aşa rahat de-al Untermenschului.

– Adolf e nebun de legat, spune Porta, dar l-om aranja într-o bună zi. Ai răbdare, fiul meu. După furtună vine şi vreme bună.

– Nu-mi iese din cap treaba asta, face Micuţul gânditor, scărpinându-l după ureche pe unul dintre purceluşi. Îmi dau seama că trebuie să-i zburăm căpăţâna aia austriacă. Dar mai întâi să-i frângem piciorul stâng. Apoi dreptul. Pe urmă, amândouă braţele, pornind de la falangele degetelor în sus, ca să priceapă că vorbim serios. Din când în când, îl pocnim şi-n boaşe, dacă are. Apoi turnăm benzină pe el şi aruncăm un chibrit aprins. Asta cred eu că avem de făcut ca să încheiem conturile cu el!

– Ia-o uşurel, l-om aranja la timpul potrivit, promite Porta. Îşi va da cu pumnii-n cap că şi-a luat meseria de Führer. Votează-l pe Adolf şi mori tânăr, hohoteşte el în noapte.

Undeva, în oraş, un obuz explodează trosnind. Câteva mitraliere latră furioase, dar în curând amuţesc. În cele din urmă, răsună şi pocnetul unui mortier.

Bătrânul dă buzna peste ei, echipat complet de luptă. E plin de noroi de la cască până la botul cizmelor.

– V-aţi ţicnit cu totul? Ce dracu' aveţi de gând?

– Ia vin' de te uită, rânjeşte Porta amabil. Înrolăm câţiva porci comunişti.

– Tată ceresc! mormăie Bătrânul dezolat. (Dă cu automatul de podeaua noroioasă.) Cu ce-am greşit de-am fost pus în fruntea unei adunături de descreieraţi ca Plutonul 2? Vecinii atacă pe tot frontul şi sunt cât pe ce să ne dea peste cap, şi voi ce faceţi? Staţi aici şi vă jucaţi cu nişte nenorociţi de porci. O să fiţi scoşi la raport pentru asta, fir-aţi să fiţi!

– De ce eşti mereu atât de oţărât? întreabă Micuţul. Te consumi prea mult pentru Armată şi pentru războiul ăsta tâmpit. Bucură-te de viaţă. Şi-aşa e destul de scurtă!

– Taci odată din gură, şuieră Bătrânul furios, îndreptând spre Micuţul o grenadă cu mâner.

În depărtare se aude bubuitul greu al obuzelor şi răzbate, din când în când, trosnetul tunurilor de pe tanc.

– Poate că-i timpul să ne mişcăm preţioasele funduri, face Micuţul, trăgând cercetător cu urechea la tunuri.

Câteva Maxim pornesc un foc încrucişat, dar nu-i decât o răpăială agitată care nu ne dă bătaie de cap.

Porta îşi vâră un purcel la subsuoară. Micuţul îşi aruncă automatul pe umăr şi ia câte unul sub fiecare braţ.

– Înhaţă şi tu unul, îi spune Bătrânului, să-i putem da fiecăruia câte puţin, ca să nu facă nimeni mutre!

– Nu e permis să alergaţi după porci în mijlocul unui atac, spumegă Bătrânul, stacojiu la faţă. Loveşte furios unul dintre purcei.

Porta priveşte prin crăpătura uşii, dar o trânteşte imediat.

– Ce-i? întreabă Bătrânul, cu un rictus pe faţă.

– Nimic deosebit. Doar un colonel rus cu o băşitoare automată sub braţ şi cu privirile sătule de hoituri nemţeşti.

O ploaie de gloanţe izbeşte pereţii casei, cât pe ce să smulgă uşa din ţâţâni.

– Drăguţă metodă de a ciocăni la o uşă, mormăie Micuţul, trăgându-se după o bârnă groasă, cu purceluşii gălăgioşi sub braţ.

Mitraliera pocneşte neîncetat. Întreaga zonă e presărată cu pământ, bolovani şi schije de la explozii.

– S-o ştergem de-aici, spune Bătrânul. Vecinii vor sosi din clipă-n clipă!

– Maică Precistă! strigă Micuţul. Ăştia trag cu materiale grele! Ai crede că vor să ne omoare.

Unul dintre purcei îşi înteţeşte guiţatul. Coastele i-au fost despicate de o schijă. Micuţul e plin de sânge.

– Omoară porcul ăla afurisit, strigă Bătrânul. O să-l audă toată Rusia.

Micuţul îi tăie beregata la iuţeală. Grohăitul se sfârşeşte cu câteva horcăituri slabe.

– Să mori atât de tânăr, spune el compătimitor.

E o dimineaţă mohorâtă şi îngheţată, şi ceaţa deasă învăluie