Porta se opreşte la adăpostul câtorva tufişuri, scoţându-şi pistolul de semnalizare.

– Fără prostii, îl previne, neliniştit, Bătrânul. Oricum nu putem vedea nimic.

– Ştiu, răspunde Porta, întinzând în sus braţul cu mâna încleştată pe pistolul de semnalizare, dar îl avertizăm pe Ivan că suntem treji şi gata de bătaie. Pe urmă, în vreme ce dobitocii vor sta acolo ţâţâind şi aşteptând ca, din clipă-n clipă, să le zburăm fundurile, noi o ştergem uşurel de la petrecere.

O flacără atârnă câteva minute deasupra terenului, după care e din nou întuneric şi nu mai vedem nimic.

– Pas alergător de-a lungul vechii poziţii! îmi porunceşte Bătrânul.

Gâfâind din cauza efortului, zoresc de-a lungul tranşeei înguste, în noroi până la glezne. Pentru o clipă, mă opresc la colţ. Simt nevoia unei ţigări. Zăresc feţe ruseşti sub căşti caraghioase care privesc drept spre mine de pe parapetul tranşeei. Totul se petrece mult mai rapid decât pot înregistra ochii şi creierul meu. Ceaţa întunecată a dimineţii se umple de flăcări, fum şi urlete sălbatice. Îndărătul şi înaintea mea, ruşii sar în tranşee. Flacăra ţevii unui Kalaşnikov mă orbeşte pentru câteva clipe. Înnebunit de frica morţii, cad pe spate, mă ridic, şi mă iau de piept cu un rus care e la fel de înspăimântat ca şi mine. Îl izbesc orbeşte cu cuţitul de luptă şi simt cum îi intră în pântece. Îmbrăţişaţi strâns, ne prăbuşim pe fundul noroios al tranşeei. Îmi scot cuţitul din trupul său şi-l înjunghii iar, şi iar. Sânge fierbinte îmi împroşcă faţa. Alerg cuprins de panică, fără să ştiu încotro mă poartă picioarele.

Ruşii din spatele meu aruncă grenade, ale căror explozii luminează în noapte.

Porta şi Micuţul năvălesc înspre mine. Mă arunc la pământ, pentru a evita automatele lor răpăitoare.

Bătrânul îi. urmează. Alţii se ţin de el îndeaproape.

Începe o luptă sălbatică şi sângeroasă corp-la-corp. Smulg un Kalaşnikov din mâinile unui locotenent rus, mort, şi încep să trag orbeşte în tot ce întâlnesc în cale.

Suntem setoşi de sânge şi răzbunare. Vrem să ucidem, fericiţi că i-am căzut blestematului de inamic în spate.

Un caporal rus pleşuv stă înaintea mea, cu mâinile ridicate deasupra capului. Golesc jumătate de încărcător în pieptul lui şi-i reped în faţă patul armei.

Dintr-o dată totul amuţeşte. Lupta ia sfârşit la fel de repede cum a început. "O încăierare minoră" - vor glăsui rapoartele.

Porta ţine în mână o sticlă de vodcă. Îi scoate dopul cu dinţii, ia o duşcă lungă şi gâlgâitoare şi sloboade o râgâitură. Sângele îi năvăleşte înapoi în obrajii străvezii şi privirea i se înviorează. Se şterge la gură cu dosul palmei. Apoi se aplecă şi culege de pe jos o grenadă. Îi deşurubează căpăcelul şi-o vâră în buzunar. O putem folosi în cazul unor eventuale surprize. Cu automatele despiedicate şi cu degetul pe trăgaci, năvălesc cu Porta printr-o uşă care dă în stradă, gata să secerăm tot ce mişcă. Ştim că în asemenea localităţi supravieţuitorii sunt nişte fanatici, buni de legat, total nepăsători în faţa vieţii atâta vreme cât pot lua cu ei şi câţiva soldaţi inamici.

Ne strecurăm tăcuţi de-a lungul zidurilor, cercetând cu băgare de seamă orice firicel de praf din aer. Îmi înăbuş tusea de teamă să nu-i dezvălui poziţia vreunui maniac aflat la pândă cu degetul pe trăgaci.

Prima cameră e goală, următoarea la fel.

Păşesc uşurel, urcând pe o scară îngustă în spirală.

Deodată, inima încetează să-mi bată, în momentul în care o mână grea îmi cade pe umăr. Din fericire, sunt atât de speriat încât uit de propria-mi armă.

– Acum nu te scăpa în nădragii lui Adolf, şopteşte Micuţul liniştitor. Nu-s decât eu. Dac-aş fi fost Ivan i-ai fi pupat deja pe îngeri în fund.

– Doamne fereşte! M-ai speriat de moarte, bâlbâi eu, descotorosindu-mă de mâna lui.

– Ia uite ce-am găsit, face el fericit, arătându-mi o cutie lunguiaţă plină cu trabucuri. Un colonel ticălos de-al vecinilor stătea şi el pe-acolo, mort şi cu mâna pe astea, în clipa în care s-a nimerit să trec prin preajmă. Zâmbind, îşi pune în gură un trabuc obez, pe care şi-l aprinde cu o scăpărătoare meşterită dintr-un tub de cartuş.

– Te-ai scrântit, şoptesc eu înfiorat. Acum, când stau la pândă gata să ne zboare capetele, tu…

– Pentru un trabuc bun merită să mori, filosofează Micuţul calm. Îşi ridică bricheta primitivă deasupra capului ca pe o torţă şi priveşte cercetător în jur.

În momentul în care păşim pe scară, aceasta începe să scârţâie periculos.

– Rahat vechi şi putred, ocărăşte el, trosnind cu bocancul într-o scândură şubrezită.

Porta ne aşteaptă pe palier, ţinând în mână o sticlă de vodcă pe jumătate goală. Mai ia o înghiţitură lungă înainte de a-i pasa sticla Micuţului, care îmi lasă doar câţiva stropi.

– E careva pe aici? tuşesc eu neliniştit din cauza spirtului arzător.

– De un' să ştiu eu? face Porta. Îţi închipui cumva c-aş fi vreun vizionar?

– Om afla noi în curând, spuse Micuţul, trăgând de câteva ori vârtos din trabuc şi vârându-şi capul prin chenarul uşii asemenea unei piei roşii care încearcă să arunce o privire după colţ. Hei, Ivane! urlă el cu o voce care răsună prin casă. Ieşiţi din bârlog, tovarăşi! Avem ceva drăguţ pentru voi. (Coboară piedica de siguranţă a automatului şi gesticulează cu ţeavă.) Nu-i nici măcar un mădular obosit, chicoteşte el, şi intră înapoi în cameră cu paşi lungi şi încrezători. Înăuntru, nu e decât mobilă fărâmată. Cioburi de porţelan şi sticlă scrâşnesc sub cizmele noastre ţintuite.

În mijlocul podelei zace o păpuşă din acelea care-şi pot închide şi deschide ochii. Porta o ia de jos şi-o aşază grijuliu pe ceea ce-a mai rămas dintr-o vitrină demodată.

Peste tot pluteşte duhoarea greţoasă şi dulceagă a morţii.

În stradă, latră sălbatic o mitralieră. Alte două intră şi ele-n joc. Pocnesc mortiere. Sunetele se contopesc într-o tăcere încordată în care moartea pândeşte din fiecare adăpost.

– Drace, mă doare braţul! mă vait eu, încercând să-mi suflec mâneca.

– Unde? întreabă Porta. Ia să vedem!

– La naiba, sângerezi! exclamă Micuţul, holbându-se. Cine te-a crestat?

– Cred că s-a-ntâmplat în tranşee când mi-au sărit. În cap nemernicii ăia, răspund eu.

Porta mă pansează, spălând mai întâi rana cu nişte bere dintr-o sticlă destupată de pe vitrină.

– Dar te-au crestat bine, face Micuţul, compătimitor. Ia un trabuc de ofiţer, vrei? Face bine.

Încuviinţez din