bigamia, cruzimea faţă de animale etc. Alţi autori au evocat şi alte cazuri interesante din acest punct de vedere, cum ar fi neutilizarea centurii de siguranţă în automobil (Roger Crisp). În asemenea situaţii, conform părerii lui Devlin, este posibil ca cei responsabili să nu lezeze în nici un fel pe alţii, ci cel mult pe ei înşişi (deşi este posibil ca ei înşişi nici măcar să nu se considere lezaţi); dar aceasta nu înseamnă câtuşi de puţin că actele respective trebuie tolerate (conform principiului millian). Devlin pleacă de la premisa că nici o societate nu poate exista şi atinge o stare bună, fără a impune membrilor ei anumite stringenţe morale, fără a le interzice anumite conduite ce constituie, în sine, ceva rău; în viziunea sa, aceste conduite trebuie interzise deoarece reprezintă Răul, şi nu neapărat pentru că ele ar afecta negativ alte persoane decât cele care le practică. Cu alte cuvinte, în timp ce pentru Mill criteriul intervenţiei publice este lezarea altora, pentru Devlin (şi pentru gândirea conservatoare în genere) criteriul intervenţiei este lezarea anumitor norme morale, indiferent dacă aceasta dăunează direct sau nu altor persoane. În apărarea acestui criteriu şi împotriva celui avansat de Mill s-ar putea aduce şi un alt argument. Tot aşa cum (conform lui Patrick Devlin) există cazuri în care, deşi nu s-au produs daune altor persoane, intuiţia morală ne spune că intervenţia publică este necesară, există şi cazuri în care, deşi anumite persoane au suferit daune, intuiţia morală ne spune că nici o intervenţie publică nu se justifică. Exemple din această ultimă categorie ar putea fi părăsirea partenerului (dacă acest act conduce la sinuciderea acestuia) şi chiar sinuciderea (dacă lezează semnificativ viaţa familiei sinucigaşului). Explicaţia faptului că noi nu suntem deloc înclinaţi să cerem intervenţia publică (o intervenţie menită să interzică abandonarea partenerului sau sinuciderea) în aceste cazuri este că intuiţia ne indică un primat al intereselor autorilor acestor acte faţă de interesele celor lezaţi de ele. Aceasta ar sugera însă că dezirabilitatea intervenţiei publice nu depinde direct de existenţa unor vătămări ale altor persoane, ci de felul cum comunitatea percepe interesele legitime existente şi primatul unora dintre acestea asupra altora. Criticii lui Mill au constatat, de altfel, importanţa percepţiei sociale asupra intereselor legitime lezate pentru decizia privind necesitatea intervenţiei publice (Gray, op. cit.). Dar importanţa acestei percepţii nu deschide perspective prea bune pentru concepţia lui Mill: cum percepţia socială este un factor relativ (la societate, cultură, perioadă istorică etc.), rolul ei nu este de natură să garanteze, ci să compromită aplicabilitatea universală şi neutră a principiului minimei intervenţii publice în sfera individuală. Acelaşi factor constituie însă o ameninţare şi pentru viziunile conservatoare. Concepţia lui Devlin, deşi nu lipsită de interes, nu s-a bucurat însă nici pe departe de audienţa de care s-a bucurat cea a lui Mill. Un motiv esenţial al acestei lipse de audienţă este destul de evident: în societatea modernă, caracterizată de diversitatea opiniilor şi atitudinilor, nu este deloc clar care anume este setul de norme morale ce trebuie să ghideze intervenţia publică. În condiţiile existenţei a nenumărate controverse (pro şi contra avort, pro şi contra euthanasie, pro şi contra homosexualitate, pro şi contra legalizării prostituţiei etc.), criteriul propus de Devlin este inoperant. Interesant este faptul că atât criteriul lui Mill, cât şi cel al lui Devlin sunt puse sub semnul întrebării de acelaşi factor: diversitatea ireductibilă a opţiunilor, preferinţelor şi opiniilor membrilor unei societăţi moderne. Cu toate acestea, nu se poate pretinde că principiile lui Mill şi cele conservatoare (de felul celor evocate de Devlin) se află pe acelaşi plan. De fapt, gândirea liberală şi libertariană contemporană, aflate în plină efervescenţă, continuă sub multiple aspecte opţiunea milliană pentru restrângerea maximă a intervenţiei publice în sfera libertăţii individuale, pentru respingerea paternalismului şi a tutelei sociale asupra persoanelor; în schimb, gândirea conservatoare nu se bucură (în lumea occidentală) de o audienţă similară la nivel academic, mediatic şi politic, chiar dacă ea are rădăcini adânci în mentalitatea omului de pe stradă. Se poate deci spune că, deocamdată, intuiţiile lui Mill rămân mai fertile şi mai promiţătoare decât cele conservatoare. Dacă acestea din urmă se vor dovedi apte de un reviriment, rămâne încă de văzut.

Adrian-Paul Iliescu

Marele principiu călăuzitor, către care tinde nemijlocit fiecare din raţionamentele desfăşurate în aceste pagini, este importanţa absolută şi esenţială a dezvoltării umane în cea mai bogată diversitate a sa.

WILHELM VON HUMBOLDT

Sfera şi îndatoririle cârmuirii

Închin acest volum amintirii1 mult iubite şi mereu regretate a celei care a fost inspiratoarea, şi în parte autoarea, a tot ce este mai bun în scrierile mele – prietenă şi soţie al cărei înalt simţ al adevărului şi dreptăţii a fost pentru mine cel mai puternic imbold şi a cărei aprobare mi-a fost principala răsplată. Ca tot ceea ce am scris timp de mulţi ani, acest volum îi aparţine şi ei, tot atât cât şi mie; dar lucrarea, aşa cum apare acum, s-a bucurat în prea mică măsură de nepreţuitul avantaj al unei revizii făcute de ea; unele dintre cele mai importante porţiuni ale cărţii fuseseră păstrate pentru o reexaminare mai atentă de care acum le este sortit să nu mai aibă parte niciodată. De-aş fi capabil să tălmăcesc lumii măcar jumătate din gândurile mari şi simţămintele nobile înmormântate odată cu ea, aş fi mijlocitorul unui folos mai mare decât acela pe care l-ar putea probabil aduce oricare din scrierile mele ce nu sunt inspirate şi sprijinite de înţelepciunea ei fără pereche.