Ar putea oare să le distrugă de una singură pe toate?

Cu siguranţă! Dar nu va fi uşor.

Ca să omoare un singur uriaş din aceştia, cele trei mii de cruciate au fost nevoite să-şi unească toate forţele!

Cu cât se gândeşte mai mult, cu atât îşi zice că trebuie să renunţe la ideea de-a masacra de una singură toate Degetele de pe Pământ.

Ajunsă în faţa unui acvariu cu peşti, furnica rămâne minute îndelungate lipită de peretele de sticlă, privind cum evoluează ciudatele păsări multicolore şi nepăsătoare, irizate în culori fluorescente.

103 trece apoi pe sub uşa de la intrare şi, apucând-o pe scara principală, urcă un etaj mai sus.

Acolo, intră într-un alt apartament şi îşi reia investigaţiile: camera de baie, bucătăria, camera de zi. Se pierde în capacul magnetoscopului, îi vizitează câteva clipe componentele electronice, apoi iese şi pătrunde într-o cameră. Nimeni. Nici urmă de Degete la orizont.

Descoperă din nou un pasaj prin jgheabul de gunoi şi mai urcă un etaj. Bucătărie, cameră de baie, cameră de zi. Nimeni. Se opreşte locului, emite un feromon şi notează observaţiile despre moravurile degetale.

Feromon: Zoologie

Temă: Degetele

Salivatoare: 103 683

Data: anul 100 000 667

Cuiburile Degetelor par să aibă o configuraţie similară. Sunt nişte caverne încăpătoare din rocă ce nu poate fi săpată. Au formă de cub şi sunt stivuite unul peste altul. Cavernele acestea sunt cel mai adesea călduţe. Tavanul este alb, iar podeaua e acoperită de un fel de pajişte colorată. Degetele nu vin să stea aici decât rareori.

Furnica iese pe balcon, escaladează faţada folosindu-se de puvilisul adeziv de pe labe şi ajunge într-un nou apartament, asemănător cu precedentele. 103 pătrunde în salon. Aici, Degetele îşi fac în sfârşit apariţia. Furnica înaintează, iar Degetele o urmăresc ca să o omoare. 103 abia apucă să fugă, strângând cu putere coconul.

177. ENCICLOPEDIE

ORIENTARE: Cele mai multe din marile epopei umane s-au desfăşurat de la est spre vest. Dintotdeauna, omul a urmat drumul Soarelui, dorind să afle unde se cufunda mingea de foc. Ulise, Cristofor Columb, Attila... cu toţii au crezut că răspunsul se afla la vest. Să porneşti spre vest însemna să vrei să cunoşti viitorul.

Cu toate acestea, dacă unii s-au întrebat "unde" se ducea Soarele, alţii au dorit să afle "de unde" venea el. A merge spre est însemna a dori să cunoşti originea Soarelui, dar şi pe a ta proprie. Marco Polo, Napoleon, Bilbo le Hobbit (unul din eroii din Seniorul inelelor de Tolkien), sunt personaje ale estului. Ei au crezut că, dacă exista ceva de descoperit, acest lucru se găsea numai acolo, departe, unde încep toate, inclusiv zilele.

În simbolistica aventurierilor mai rămân două direcţii. Semnificaţia lor este următoarea: să mergi spre nord înseamnă să cauţi obstacole cu care să-ţi masori propria forţă; iar să mergi spre sud înseamnă să cauţi odihna şi împăcarea.

EDMOND WELLS,

Enciclopedia cunoaşterii relative şi absolute, volumul II.

178. RĂTĂCIND DE COLO-COLO

103 rătăceşte multă vreme prin lumea supranaturală a Degetelor, ducând cu ea nepreţuita boccea. Furnica vizitează nenumărate cuiburi. Uneori, acestea sunt goale, alteori Degetele o urmăresc, vrând să o omoare.

Preţ de o clipă, se simte ispitită să renunţe la misiunea Mercur. Totuşi, ar fi păcat să renunţe tocmai acum, după tot drumul pe care l-a străbătut şi după atâtea eforturi. Trebuie să găsească nişte Degete binevoitoare. Nişte Degete care să fie prietenoase cu furnicile.

103 vizitează vreo sută de apartamente. Hrana nu constituie o problemă: o groază de alimente se află pretutindeni. Dar, singură cum e în aceste spaţii unghiulare, ea se simte ca pe o altă planetă, unde totul e geometric şi împodobit în culori supranaturale: alb ― strălucitor, albastru-turcoaz, portocaliu-intens, verde-gălbui.

Ce ţinut derutant!

Aproape lipsit de copaci, plante, nisip, iarbă. Doar obiecte sau materiale netede şi reci.

De asemenea, aproape nici un fel de faună. Doar câteva molii care fug la apropierea ei, ca şi cum s-ar teme de sălbatica asta venită din pădure.

103 se rătăceşte într-un şorţ de pânză groasă, se zbate într-o cutie de făină şi explorează sertarele cu un conţinut surprinzător.

Nu mai are nici un reper olfactiv sau vizual. În jur nu sunt decât forme moarte, prafuri, moarte şi ele, şi cuiburi goale sau pline cu monştri.

Trebuie să găseşti centrul oricărui lucru, afirma Belo-kiu-kiuni. Dat cum ai putea să localizezi vreun centru în multitudinea asta de cuiburi cubice ce se suprapun sau se lipesc unele de altele?

E singură, atât de singură şi de departe de semenele ei!

Plină de nostalgie, furnica regretă piramida liniştitoare a Bel-o-kan-ului, activitatea surorilor sale, căldura dulce a trofolaxiilor, parfumul seducător al plantelor care cer să fie însămânţate, umbra liniştitoare a copacilor. Cât de mult îi lipsesc stâncile unde e atât de plăcut să te îndopi cu energie calorică şi pistele feromonale ce se strecoară printre firele de iarbă!

Şi, precum cruciada odinioară, 103 înaintează întruna. Organele lui Johnston îi sunt bruiate de un noian de unde ciudate: curenţi electrici, unde radio, luminoase şi magnetice. Lumea de dincolo de lume e un talmeş-balmeş de informaţii false.

Furnica trece de la o clădire la alta, urmând la întâmplare câte o conductă, un cablu telefonic sau o frânghie de rufe.

Nimic. Nici un semnal de întâmpinare. Degetele nu au recunoscut-o.

103 este dezorientată.

Cuprinsă de oboseală, furnica ajunsese într-o stare în care îşi punea de-acum întrebări de felul lui "la ce bun?" şi "ce rost are?", când, deodată, localizează pe neaşteptate nişte feromoni neobişnuiţi: un miros slab de furnică roşcată de pădure. Cuprinsă de fericire, 103 se năpusteşte în direcţia izului miraculos. Cu cât aleargă, cu atât recunoaşte mai limpede drapelul acela odorant: Giou-li-kan, cuibul răpit de către Degete cu puţin înaintea plecării cruciadei.

Parfumul minunat o atrage ca un magnet.

Da, cuibul Giou-li-kan este acolo, neatins şi cu populaţia la fel de neatinsă. Furnica ar vrea să discute cu surorile sale, să le atingă, dar între ele se ridică un perete tare şi transparent, care împiedică orice contact. Oraşul e închis într-un cub. Luptătoarea se caţără pe acoperiş. Acolo există nişte găuri, prea