Ea veni să se aşeze pe braţul fotoliului lui. Ciocniră.

― Pentru încheierea anchetei despre chimiştii terorizaţi, şi adio furnicilor!

Méliès oftă.

― Sunt într-un hal... Nu mă simt în stare să dorm şi în acelaşi timp sunt prea obosit ca să lucrez. Ce-ar fi să facem o partidă de şah, ca în vremurile bune când le pândeam pe furnici, în camera din hotelul "Beau Rivage"?

― Nu mai pomeni de furnici! râse Laetitia.

"N-am mai râs niciodată aşa de mult într-un timp atât de scurt", îşi ziseră amândoi simultan.

― Am o idee mai bună, spuse tânăra femeie. Jocul de dame chinezesc. E un joc care nu urmăreşte distrugerea pieselor adversarului, ci utilizarea lor pentru a le ajuta pe ale tale să progreseze mai repede.

― Să sperăm că nu e prea complicat, dat fiind că mintea mea se află într-o stare avansată de ramolisment. Dă-i drumul, oricum.

Laetitia Wells aduse un platou de marmură de formă hexagonală, pe suprafaţa căruia era gravată o stea cu cinci braţe, apoi enunţă regulile jocului:

― Fiecare vârf al stelei constituie o tabără cu zece bile de sticlă. Fiecare tabără are o culoare diferită. Scopul e să-ţi aduci cât mai repede cu putinţă bilele în tabăra situată drept în faţa ta. Se înaintează sărind peste propriile tale bile sau peste ale adversarului. Dacă locul din spatele unei bile este liber, poţi sări peste ea. Ai voie să treci peste oricâte bile vrei şi în orice direcţie, atâta vreme cât există un spaţiu în care poţi sari.

― Şi dacă nu găseşti bile pe care să le sari?

― Poţi înainta casetă cu casetă, în toate sensurile.

― Şi iei bilele pe care le sari?

― Nu, spre deosebire de damele clasice, aici nu distrugi nimic. Te adaptezi doar la geografia spaţiilor libere, astfel încât să găseşti drumul care te va duce cel mai repede cu putinţă în tabăra din faţă.

Începură o partidă.

Laetitia îşi croi curând un fel de drum format din bile despărţite de câte o casetă. Una câte una, piesele sale o luară pe drumul respectiv, încercând să ajungă cât mai departe.

Méliès făcu la fel. La încheierea primei partide, îşi adusese toate piesele în tabăra ziaristei, în afară de una, întârziată în drum, de care uitase. În intervalul care îi trebui ca să o aducă şi pe aceasta, tânăra femeie îşi recuperase cu totul întârzierea.

― Ai câştigat, recunoscu el.

― Trebuie să mărturisesc că, pentru un începător, te-ai descurcat foarte bine. Acum vei şti că nu trebuie să uiţi vreo bilă. Singurul lucru pe care trebuie să-l ai permanent în minte este să le evacuezi cât mai repede pe toate, fără să omiţi nici una.

El nu o mai asculta; privea fix tabla de marmură, de parcă ar fi fost hipnotizat.

― Jacques, nu te simţi bine? Sigur, după o noapte ca asta...

― Nu e vorba de asta. Mă simt cum nu se poate mai bine. Dar uită-te. puţin la jocul ăsta, uită-te bine.

― Bine, mă uit, şi ce-i cu asta?

― Şi ce-i cu asta?! exclamă el. Păi, asta-i soluţia!

― Credeam că am descoperit deja toate soluţiile.

― Nu şi pe asta, insistă el. Nu şi pe cea a ultimei enigme a doamnei Ramirez. Îţi aduci aminte? Cum să faci şase triunghiuri din şase beţe de chibrit.

Laetitia scrută în zadar hexagonul.

― Mai uită-te puţin. E de-ajuns să dispui chibriturile în formă de stea cu şase braţe. Aşa cum este cea reprezentată în jocul acesta. Două triunghiuri care se întrepătrund!

Laetitia examină cu mai multă atenţie tabla.

― Steaua asta e steaua lui David, spuse ea. Simbolizează cunoaşterea microcosmosului, unită cu- cea a macrocosmosului. Celebrarea căsătoriei dintre infinitul mare şi infinitul mic.

― Îmi place la nebunie conceptul ăsta, făcu el, apropiindu-şi faţa de a ei.

Rămaseră astfel, cu obrajii abia atingându-se, privind tabla de marmură.

― Ar putea fi şi unirea cerului cu pământul, observă el. În figura aceasta geometrică ideală, totul se completează, se amestecă, se împerechează. Zonele se întrepătrund, păstrându-şi specificitatea. Este amestecul dintre sus şi jos.

Se lansară într-un şir de comparaţii.

― Dintre yin şi yang.

― Dintre lumină şi tenebre.

― Dintre bine şi rău.

― Dintre rece şi cald.

Laetitia îşi încreţi fruntea, căutând şi alte antiteze.

― Dintre înţelepciune şi nebunie?

― Dintre inimă şi raţiune.

― Dintre spirit şi materie.

― Dintre activ şi pasiv.

― Steaua, rezumă Méliès, este ca partida ta de dame chinezeşti, în care fiecare pleacă din punctul său de vedere, pentru ca apoi să-l adopte pe al celuilalt.

― De unde şi fraza-cheie a enigmei: "Trebuie să gândeşti în acelaşi fel ca celălalt", spuse Laetitia. Dar mai am şi alte asociaţii de idei să-ţi propun. Ce spui de "unirea dintre frumuseţe şi inteligenţă"?

― Dar tu, ce zici de cea dintre masculin şi... feminin?

Îşi apropie şi mai mult obrazul, acoperit de ţepii bărbii născânde, de acela, atât de catifelat, al Laetitiei, şi cuteză să-şi treacă Degetele prin părul ei ca mătasea.

De data aceasta, ea nu-l mai respinse.

176. O LUME SUPRANATURALĂ

103 coboară de pe chiuvetă, se târăşte pe marginea aspiratorului, o apucă pe coridor, escaladează un scaun, urcă de-a lungul unui perete, se ascunde îndărătul unui tablou, iese apoi din nou, coboară la loc, se caţără pe marginile abrupte ale W. C. -ului.

Pe fundul lui se află un lac de mici dimensiuni, dar furnica nu simte dorinţa să coboare. Intră în camera de baie, adulmecă mirosul mentolat al unui tub de pastă de. dinţi neînchis cum trebuie şi parfumul dulceag al after-shave-ului, ţopăie pe un săpun de rufe şi alunecă într-un flacon de şampon cu ou, cât pe-aci să se înece în el.

A văzut de-acum destul. În cuibul acesta nu există nici urmă de Deget.

Se aşterne din nou la drum.

E singură. Îşi zice că ea reprezintă rezultatul cel mai simplu şi mai redus al cruciadei. Totul se reduce până la urmă la un singur individ. Şi încă mai are de ales: să