Pentru a le fi mai cald şi pentru a se proteja de focul artileriei sovietice s-au adăpostit în pivniţe şi buncăre. “Stau acolo ca nişte sălbatici hirsuţi în peşteri din Epoca de Piatră”, scria Grossman, “devorând carne de cal în fum şi beznă, printre ruinele frumosului oraş pe care îl distruseseră”.

Cuvintele “inamic puternic ia cu asalt activitatea trupelor” apăreau frecvent în jurnalul de război al Armatei 6. Hans Urban, un sergent de poliţie din Darmstadt, în vârstă de douăzeci şi opt de ani, ce lupta acum în Divizia 389 infanterie, avea să ofere mai târziu o relatare detaliată a acestei lupte din nordul Stalingradului de la sfârşitul lunii decembrie.

Inamicul obişnuia să atace în zori şi la asfinţit, după o pregătire susţinută de artilerie şi obuziere. Dacă reuşeau să ne cucerească două-trei buncăre, încercam să le recucerim mai târziu. Pe 30 decembrie, după multe astfel de atacuri, mi s-a dat ordinul să înaintez cu gruparea mea de tragere rapidă. Cei nouă oameni ai mei cu mitralierele lor au reuşit să respingă următorul atac executat de circa 300 de oameni de la Spartakovka. Cei douăzeci de infanterişti lăsaţi în acest sector erau atât de sleiţi din cauza atacurilor, încât nu ne puteau fi de cine ştie ce ajutor. Cei mai mulţi erau gata să-şi abandoneze poziţiile. Nu aveam sector de tragere pentru cele două mitraliere ale mele. Duşmanii au reuşit sa folosească terenul şi ruinele. Trebuia să-i lăsăm pe ruşi să se apropie la douăzeci de metri de noi înainte de a deschid focul rapid. Cel puţin douăzeci şi doi au căzut morţi în fata poziţiilor noastre. Ruşii care au supravieţuit au încercat sa ne izgonească cu grenade. Sovieticii au atacat din nou trei companii când s-a crăpat de ziuă în dimineaţa de An Nou. E greu să facem o estimare precisă pentru că trăgeau din gropi în pământ, din spatele zidurilor prăbuşite sau al grămezilor de moloz. I-am prins în foc încrucişat între cele două mitraliere şi au suferit pierderi grele. Un servant de obuzier a fost lovit şi, cu toate că nu am fost instruit să folosesc această armă, am reuşit să folosim muniţia ruşilor împotriva lor. Când s-a terminat, eram atât de slăbiţi şi epuizaţi şi zăceau atâţia morţi pe pământul îngheţat bocnă, încât n-am mai fost în stare nici măcar să-i îngropăm.

Spre deosebire de mesajele sale foarte pesimiste către Grupul de Armate Don şi de scrisoarea trimisă soţiei sale, Paulus a semnat un însufleţitor mesaj de Anul Nou către Armata 6: “Voinţa noastră de victorie este neînfrântă şi Anul Nou ne va aduce cu siguranţă eliberarea! Nu vă pot spune când se va întâmpla. Führer-ul nu şi-a încălcat niciodată cuvântul, şi tot aşa va fi şi de data aceasta.”

Datorită insistenţelor lui Hitler cu privire la fusurile orare, Anul Nou rusesc a venit cu două ore înaintea celui german. Jocul de cărţi Doppelknopf al generalului Edler von Daniels a fost întrerupt la ora 10.00 de “un puternic foc de artificii” tras de asediatorii sovietici în semn de “felicitări de Anul Nou”.

Daniels pare să fi fost bine dispus la vremea aceea. Tocmai fusese promovat la gradul de general-locotenent şi fusese decorat cu Crucea Cavalerilor. Apoi, primise ca dar de Anul Nou de la Paulus o sticlă de şampanie Veuve-Cliquot. Câţiva generali de la Stalingrad Păreau mai preocupaţi de decoraţii şi promovări decât de soarta Armatei 6.

La sosirea miezului nopţii german, s-au tras doar rachete de semnalizare. Nu se puteau risipi proiectilele explozive, în interiorul încercuirii s-au desfăcut ultimele sticle pentru toastul Prosit Neujahr! Diviziile sovietice, pe de altă parte, aveau puţine restricţii n Privinţa muniţiei şi a alcoolului. “Sărbătorirea Anului Nou a fost bună”, scria Viktor Barsov, din infanteria marină. “Am băut 250 de grame de vodcă în noaptea aceea. Mâncarea a fost bună. Dimineaţa, ca să nu mă doară capul, am mai băut 200 de grame.”

Soldaţii germani încercau să treacă cu vederea nenorocirile lor, gândindu-se că totul va lua o întorsătură favorabilă, odată cu trecerea în noul an. “Dragi părinţi, sunt bine”, scria un soldat. “Din păcate, trebuie să fiu din nou de santinelă la noapte. Sper ca în Anul Nou 1943 să nu mai fiu nevoit să supravieţuiesc atâtor dezamăgiri ca în 1942.”

Un optimism aproape obsesiv a fost generat de mesajul de Anul Nou al lui Hitler către Paulus şi Armata 6. Doar scepticii şi-au dat seama că textul nu era o garanţie fermă, “în numele întregului popor german, vă trimit dumneavoastră şi bravei armate pe care o conduceţi cele mai sincere urări de Anul Nou. Asprimea situaţiei periculoase în care vă aflaţi îmi este cunoscută. Atitudinea eroică a trupelor dumneavoastră se bucură de cel mai înalt respect al meu.

Dumneavoastră şi soldaţii dumneavoastră, totuşi, trebuie să intraţi în Anul Nou cu credinţa nestrămutată că eu şi întregul Wehrmacht vom face tot ceea ce ne stă în putinţă să eliberăm apărătorii Stalingradului şi că datorită fermităţii voastre se va consemna cea mai glorioasă faptă din istoria armatelor germane. Adolf Hitler.”

Mein Führer!, a răspuns Paulus fără întârziere. “Cuvintele dumneavoastră încrezătoare au fost primite aici cu mare entuziasm. Vom fi la înălţimea încrederii dumneavoastră. Puteţi fi sigur că noi - de la cel mai în vârstă general până la cel mai tânăr infanterist - vom rezista inspiraţi de o voinţă fanatică şi ne vom aduce contribuţia la victoria finală. Paulus.” Scrisorile de Anul Nou de la soldaţii încercuiţi reflectau o nouă stare de spirit plină de hotărâre. “Moralul nostru nu se va prăbuşi, credem în cuvântul Führer-ului”, scria un căpitan. “Ne menţinem încrederea fermă în Führer, nezdruncinată până la victoria finală”, scria un subofiţer. “Führer-ul cunoaşte grijile şi nevoile noastre”, scria un soldat, “el va încerca întotdeauna sunt sigur - să ne ajute cât mai repede.” Până şi un general sceptic ca Strecker pare să fi fost afectat. “Se naşte o nouă speranţă”, scria el, “şi există un oarecare optimism în legătură cu prezentul şi viitorul imediat.”

Pe de altă parte, pe Paulus îl îngrijora acum succesul din ce în ce mai mare înregistrat de propaganda sovietică. Direcţia 7 de la