Văzu că stătea întins pe canapea, în biblioteca sa. Se ridică. întrebă din nou:

  — Ce se întâmplă?

  — Tu să-mi spui mie ce s-a întâmplat, Josef. Am făcut exact aşa cum m-ai instruit.

  Cum Breuer încă mai părea ameţit, Freud explică:

  — Nu-ţi aminteşti? Ai venit aseară la mine şi m-ai rugat să fiu aici în dimineaţa asta la unsprezece pentru a te asista la un experiment psihologic. Când am sosit, mi-ai cerut să te hipnotizez, folosind ceasul tău drept pendul.

  Breuer căutiTân buzunarul vestei.

  — Uite-l colo, Josef, pe măsuţa pentru cafea. Apoi, îţi aminteşti, mi-ai cerut să-ţi poruncesc să dormi adânc şi să vizualizezi o serie de experienţe. Mi-ai spus că prima parte a experimentului avea să fie consacrată despărţirii – de familie, de prieteni, chiar şi de pacienţi; şi că eu trebuia, dacă mi se părea necesar, să-ţi dau sugestii precum: „Ia-ţi rămas bun" sau „Nu te mai poţi duce acasă". Partea următoare avea să fie consacrată începerii unei vieţi noi, iar eu trebuia să-ţi dau sugestii precum: „Continuă" sau „Ce vrei să faci mai departe?"

  — Da, da, Sâg, mă trezesc. îmi amintesc totul. Cât e ceasul acum?

  — Unu, duminică la prânz'. Ai fost absent două ore, aşa cum am planificat. Curând vor sosi cu toţii pentru masa de prânz.

  — Spune-mi exact ce s-a întâmplat. Ce ai observat?

  — Ai intrat repede în transă, Josef, şi ai rămas hipnotizat cea mai mare parte a timpului. îmi dădeam seama că se joacă o piesă plină de acţiune – dar în tăcere, într-un teatru dinlăuntru tău. De câteva ori mi s-a părut că ieşi din transă, şi am adâncit-o sugerându-ţi că te afli într-o călătorie şi eşti legănat de tren, şi că îţi laşi capul pe spătarul banchetei, căzând într-un somn şi mai profund. De fiecare dată mi s-a părut că are efect. Prea multe nu-ţi mai pot spune. Păreai foarte nefericit; de vreo două ori ai plâns şi de câteva ori ai părut înspăimântat. Te-am întrebat dacă vrei să te opreşti, dar tu ai dat din cap, aşa că te-am îndemnat să continui.

  — Am vorbit cu voce tare? Breuer îşi frecă ochii, făcând încă eforturi să-şi revină.

  — Foarte puţin. Buzele ţi s-au tot mişcat, aşa că am presupus că-ţi imaginai conversaţii. Am prins doar câteva cuvinte. De mai multe ori ai strigat-o pe Mathilde, şi am auzit şi numele de Bertha. Vorbeai despre fiica ta?

  Breuer ezită. Cum să-i răspundă? Era tentat să-i spună totul lui Sâg, dar intuiţia îl avertiza să n-o facă. La urma urmelor, Sâg nu avea decât douăzeci şi şase de ani şi îl privea ca pe un tată sau ca pe un frate mai mare. Amândoi erau obişnuiţi cu acea relaţie, iar Breuer nu era pregătit pentru disconfortul de a o strica brusc.

  În plus, Breuer ştia cât de neexperimentat şi cu vederi înguste era tânărul său prieten în chestiuni ce priveau dragostea sau relaţiile trupeşti. îşi aminti cât de mult îl uimise şi-l stânjenise de curând când declarase că nevrozele încep în patul conjugal! Şi doar cu câteva zile în urmă, Sâg îl condamnase plin de indignare pe tânărul Schnitzler pentru aventurile sale amoroase. Câtă înţelegere te puteai aştepta deci să aibă Sâg pentru un bărbat de patruzeci de ani, însurat, îndrăgostit de o pacientă de douăzeci şi unu? Mai ales că Sâg pur şi simplu o adora pe Mathilde! Nu, ar fi o greşeală să i se destăinuie. Mai bine să discute cu Max ori Friedrich!

  — Fiica mea? Nu sunt sigur, Sâg. Nu-mi amintesc. Dar şi pe mama o chema Bertha, ştiai?

  — A, da, am uitat! Dar ea a murit când erai foarte tânăr, Josef. De ce ţi-ai lua rămas bun de la ea acum?

  — Poate că până acum n-am lăsat-o să plece cu adevărat niciodată. Cred că unele chipuri de adult pătrund în mintea unui copil şi refuză să plece. Poate că trebuie să le dai afară cu forţa pentru a putea fi stăpân pe propriile tale gânduri!

  — Hm, interesant. Să vedem, ce ai mai spus? Am auzit: „Gata cu medicina" şi apoi, chiar înainte de a te trezi, ai spus: „Prea bătrân ca s-o iau de la capăt!" Josef, ard de curiozitate. Ce înseamnă toate astea?

  Breuer îşi alese cu grijă cuvintele.

  — Iată ce pot să-ţi spun, Sâg. Totul e în legătură cu acel profesor Muller. M-a forţat să mă gândesc la viaţa mea şi mi-am dat seama că am ajuns într-un punct în care majoritatea opţiunilor mele sunt de domeniul trecutului. Cu toate acestea m-am întrebat cum ar fi fost dacă aş fi ales diferit – să fi dus o altă viaţă, fără medicină, familie, cultură vieneză. Aşa că am încercat un experiment de gândire pentru a vedea cum ar fi să mă eliberez de toate aceste concepte arbitrare – să înfrunt neformalismul, chiar să intru într-un fel de viaţă alternativă.

  — Şi ce ai aflat?

  — Sunt încă buimac. Voi avea nevoie de timp pentru a decanta totul. Ceea ce simt clar este cât de important eşă, nu-ţi laşi viaţa să te trăiască. Altfel, te trezeşti la patruzeci de ani cu sentimentul că n-ai trăit cu adevărat. Ce am învăţat? Poate să trăiesc acum, pentru ca la cincizeci de ani să nu privesc în urmă cu regret. E important şi pentru tine. Toată lumea care te cunoaşte bine, Sâg, îşi dă seama că eşti extraordinar de talentat. Ai o povară: cu dt este mai bogat solul, cu atât mai de neiertat este eşecul în a-l cultiva.

  — Tu eşti altfel, Josef. Poate că transa te-a schimbat. Nu mi-ai mai vorbit niciodată aşa. îţi mulţumesc, încrederea ta mă stimulează – dar poate că mă şi împovărează.

  — Şi am mai învăţat, spuse Breuer, sau poate că e acelaşi lucru, că trebuie să