— Ayrton a spus adevărul, adăugă Cyrus Smith. Nu trebuie să . te îndoieşti, Pencroff, căci adevărul acesta este foarte crud pentru el. Cînd te învinuieşti în aşa fel, nu poţi spune decît adevărul !

A doua zi, la 21 decembrie, cînd coloniştii coborîră pe ţărm, urcînd apoi pe platou, nu-l mai găsiră pe Ayrton, care se retrăsese în timpul nopţii la casa de la stînă şi pionierii găsiră de cuviinţă să-l lase în pace.

Harbert, Pencroff şi Nab îşi reluară îndeletnicirile obişnuite, iar Gédéon Spilett şi Cyrus Smith se aflau singuri în atelierul de la Cămin.

— Să ştii, dragă Cyrus, că nu m-a mulţumit explicaţia ta de ieri în privinţa sticlei Nu-mi vine să cred că nenorocitul ar fi putut să scrie documentul şi să arunce sticla în mare, fără să-şi mai aducă aminte de lucrul ăsta.

— Dar n-a aruncat-o el, Spilett dragă !

— Atunci tot mai crezi că...

— Nu cred nimic şi nu ştiu nimic, îl întrerupse Cyrus Smith. Mă mulţumesc să număr şi această întîmplare printre acelea pe care n-am izbutit să le desluşesc încă pînă astăzi.

— Ciudate lucruri, într-adevăr, spuse Gédéon Spilett. Salvarea dumitale, Cyrus, lada aceea găsită pe nisip, aventurile lui Top, în sfîrşit, sticla asta... Aflavom vreodată dezlegarea acestor taine ?

— Desigur, răspunse repede inginerul, — chiar dacă voi fi nevoit să scotocesc insula pînă în măruntaiele ei !

— Poate că vreo întîmplare norocoasă ne va da dezlegarea tainei 1

— Nu cred în întîmplări norocoase, Spilett, aşa cum nu cred nici în lucruri misterioase. Toate faptele neînţelese care se petrec aci îşi au cauzele lor bine determinate. Dar să aşteptăm, să ne vedem de treabă şi să fim cu băgare de seamă !

Sosi şi luna ianuarie a anului 1867. Toţi locuitorii insulei erau ocupaţi cu muncile de vară. Trecînd pe la stînă în zilele acelea, Harbert şi reporterul văzură că Ayrton îngrijea foarte bine vitele, cruţîndu-le astfel osteneala unor vizite prea dese pe acolo. Totuşi, ca să nu se simtă părăsit, pionierii se abăteau din cînd în cînd pe la Ayrton.

De altfel, date fiind unele bănuieli ale inginerului, se cerea ca partea aceea a insulei să fie supusă unei oarecari supravegheri. Dacă se întîmpla ceva, Ayrton urma să-i înştiinţeze cît mai neîntîrziat.

Totuşi se puteau ivi întîmplări neaşteptate, care să trebuiască aduse pe dată la cunoştinţa inginerului: de pildă, putea să apară în larg un vas, în vestul insulei, sau se putea întîmpla un naufragiu, poate chiar un atac al unor piraţi.

Aşa încît, Cyrus Smith hotărî să stabilească o legătură directă cît mai rapidă între Casa de Granit şi stînă şi la 10 ianuarie împărtăşi planul său şi celorlalţi.

— Şi cum înţelegeţi să faceţi lucrul acesta, domnule Cyrus ? întrebă Pencroff. Aveţi de gînd să instalaţi un telegraf ?

— Întocmai, răspunse inginerul.

— Electric ? strigă Harbert.

— Electric, răspunse Cyrus Smith. Avem tot ce ne trebuie pentru confecţionarea unei pile electrice; cel mai greu va fi să fabricăm sîrma, cred însă că vom izbuti să facem şi această operaţie.

— Dacă-i aşa, răspunse marinarul, aproape că iar încep să nădăjduiesc că într-o bună zi vom merge şi cu trenul.

Se apucară deci de lucru, începînd cu ce era mai greu, adică tocmai cu fabricarea sîrmei, căci, dacă aceasta nu le-ar fi izbutit, nu mai avea nici un rost. să se mai apuce de fabricarea pilei şi a celorlalte accesorii.

Fierul din insula Lincoln era de calitate foarte bună, după cum ştim, şi prin urmare uşor de tras în fire. Cyrus Smith fabrică mai întîi o placă de oţel, bine călit, care era străbătută de găuri conice de diferite calibre, prin care trebuiau să subţieze rînd pe rînd fierul. Fixă apoi placa pe un eşafodaj, bine înţepenit în pămînt, pe care îl aşeză la cîteva picioare de cascada cea mare, a cărei energie avea de gînd să o folosească.

Aveau de gînd să întrebuinţeze axul piuei, care era mişcat de energia apei şi care putea să le folosească la fabricarea firelor de metal.

Operaţia era foarte migăloasă şi cerea multă răbdare. Prefăcură mai întîi fierul în bare lungi şi subţiri, pe care le piliră la capete, astfel ca să pătrundă prin gaura cea mai mare a plăcii de metal, care înlocuia maşina de trefilat. Firul era apoi tras cu ajutorul axului piuei, în jurul căruia se înfăşură. După aceea, desfăceau firele, trecîndu-le pe rînd prin găuri cu calibru din ce în ce mai mic, pînă ce inginerul obţinu o grămadă de fire potrivite, lungi de treizeci, pînă la cincizeci de picioare, ce puteau fi uşor racordate şi întinse pe distanţa de cinci mile, care despărţea casa de stînă.

În cîteva zile, operaţia se isprăvi. De altfel, de îndată ce maşina intră în funcţiune, Cyrus Smith o lăsă în seama tovarăşilor săi, el ocupîndu-se în timpul acesta cu alcătuirea unei pile electrice.

Avea nevoie de o pilă cu curent continuu. Se ştie că, în general, pilele sînt compuse din cărbune de retortă, zinc şi cupru. Cu toate cercetările întreprinse, inginerul nu găsise nici o urmă de cupru pe insulă, aşa că se vedea silit să se lipsească de el.

Cărbunele de retortă, care este foarte dur şi rezultă din dezhidrogenarea huilei, putea fi obţinut şi pe insula lor. Cerea însă timp şi o aparatură complicată, greu de fabricat. Cît despre zinc, aveau din belşug, căci lada găsită la capul Epavei era căptuşită cu plăci din acest metal, cărora li se putea da astfel o minunată întrebuinţare.

După o îndelungată chibzuinţă, Cyrus Smith hotărî să fabrice o pilă foarte simplă, care să se asemene cu aceea concepută de Becquerel în 1820 şi pentru care avea nevoie doar de zinc. Cît despre celelalte substanţe, acidul azotic şi potasa, le. avea la îndemînă.

Iată deci cum fabrică inginerul pila electrică, a cărei funcţionare era determinată de reacţia ce se producea în momentul în care potasa venea în contact cu un acid.

Fabricară mai întîi cîteva flacoane de sticlă, pe care le umplură cu acid azotic. Inginerul le astupă cu un dop străbătut de un tub de sticlă, încins cu un tampon de argilă şi legat cu o cîrpă la capătul de jos, capăt