pe care îl cufundă în acid. Apoi turnă în tub o soluţie de potasiu, obţinută din calcinarea diferitelor plante şi care venea în contact cu acidul prin intermediul tamponului de argilă.

Cyrus Smith luă apoi două fîşii de zinc şi puse una în acid azotic, iar pe cealaltă în soluţia de potasiu, îndată se produse un curent electric, care circula între cele două lame; le legă apoi între ele printr-un fir metalic, astfel că lama tubului deveni polul pozitiv, iar lama flaconului, — polul negativ al instalaţiei. Electricitatea astfel obţinută urma, să slujească la instalarea unui telegraf electric.

Aparatul acesta ingenios şi foarte simplu construit avea să le permită stabilirea unei legături telegrafice între Casa de Granit şi stînă.

În ziua de 6 februarie începură instalarea stîlpilor, înzestraţi cu izolatoare de sticlă, care urmau să sprijine firele de-a lungul drumurilor. Peste cîteva zile, firul prin care trebuia să treacă curentul electric cu o viteză de 100.000 km pe secundă, curent pe care pămîntul avea să-l readucă la punctul său de plecare, era tras.

Fabricaseră două pile, una pentru Casa de Granit şi alta pentru stînă, fiindcă era tot atît de necesar să se poată vorbi de la stînă la Casa de Granit, pe cît era de necesar ca aceasta să aibă legătură cu stîna.

Aparatele de recepţie şi de manipulare erau cît se poate de simple. La ambele staţii firul se înfăşură în jurul unui electromagnet, alcătuit dintr-o bară de fier moale, pe care se înfăşură un fir electric. Cînd se făcea legătura între cei doi poli ai pilei, curentul pornind de la polul pozitiv trecea prin fir şi prin electromagnet, care se magnetiza temporar, şi se întorcea prin pămînt, la polul negativ. Cum se întrerupea curentul, se descărca şi electromagnetul; de aceea, era destul să se aşeze o placă de fier moale în faţa electromagnetului, pentru ca aceasta să fie atrasă cînd trecea curentul prin magnet şi să cadă de îndată ce se întrerupea curentul. Cyrus Smith legase un ax ce urma mişcarea plăcii, de un ac ce se rotea în faţa unui cadran, pe care erau însemnate literele alfabetului, mijlocind astfel comunicările de la o staţie la alta.

În ziua de 12 februarie, instalaţia era completă şi Cyrus Smith întrebă prin telegraf dacă totul merge bine la stînă. Peste cîteva minute primi de la Ayrton un răspuns mulţumitor.

Pencroff nu mai putea de bucurie şi în fiecare dimineaţă şi seară trimitea o telegramă la stînă, telegramă la care primea întotdeauna răspuns.

Noul lor mijloc de comunicaţie aducea două, foloase mari: pe de o parte le permitea să controleze prezenţa lui Ayrton la stînă, iar pe de altă parte, Ayrton nu se simţea prea singur. De altfel, Cyrus Smith nu lăsa să treacă nici o săptămînă fără să se ducă să-l vadă, iar Ayrton venea şi el din cînd în cînd la Casa de Granit, unde era întotdeauna bine primit.

Anotimpul frumos se scurgea cu încetul, iar oamenii noştri îşi vedeau de muncile obişnuite. Resursele sporeau din zi în zi, iar seminţele aduse de pe insula Tabor se aclimatizaseră foarte bine. Platoul Grande-Vue avea o înfăţişare îmbucurătoare. A patra recoltă de grîu fu minunată şi niciunul dintre pionieri nu avu răbdare să numere grămezile de grăunţe, pentru a cerceta dacă într-adevăr adunaseră patru sute de miliarde de boabe. Pencroff ar fi fost gata să facă şi aşa ceva, dar după ce inginerul îi demonstra cu precizie matematică ce mult timp i-ar fi trebuit — nu mai puţin de cinci mii cinci sute de ani — se lăsă păgubaş.

Vremea era minunată. În timpul zilei era foarte cald, iar seara sufla o briză din larg, aşa că locuitorii Casei de Granit se bucurau de nopţi răcoroase. Din cînd în cînd se abătea o furtună scurtă, dar cumplită. Timp de cîteva ore, fulgerele aprindeau vîlvătăi pe cer şi trăsnetele se ţineau lanţ.

Starea micii colonii era înfloritoare. Oaspeţii crescătoriei de păsări se înmulţiseră atît de mult, încît pionierii se hrăneau mereu cu prisosul ei. Porcii sporiseră şi ei, iar îngrijirea lor ocupa o bună parte din timpul lui Nab şi al lui Pencroff. Onaggaşii, care aveau doi mînji frumoşi, erau folosiţi de Gédéon Spilett şi de Harbert, care devenise un călăreţ desăvârşit sub supravegherea reporterului, sau erau înhămaţi la căruţă, pentru a căra la Casa de Granit lemne, cărbuni şi diferite produse minerale, de care avea nevoie inginerul.

Cam în aceeaşi vreme, pionierii făcură cîteva recunoaşteri în adîncul pădurilor Far-West, unde nu aveau a se teme de arşiţa soarelui, ale cărui raze străbăteau cu greu printre ramurile încîlcite. Cercetară de asemenea malul stîng al rîului Mercy.

În toate aceste excursii, pionierii porneau bine înarmaţi, căci întîlneau adesea porci mistreţi foarte sălbatici şi sîngeroşi, împotriva cărora erau siliţi să ducă o luptă aprigă.

Tot în vremea aceea porniră un război crîncen împotriva jaguarilor. Gédéon Spilett, îndeosebi, îi ura de moarte, iar elevul său Harbert se dovedi un ajutor preţios. Înarmaţi cum erau, nu se mai temeau de aceste fiare. Îndrăzneala lui Harbert era nemaipomenită, iar sîngele rece al reporterului, cu totul uimitor, aşa că în foarte scurt timp, douăzeci de piei minunate împodobeau sala mare a Casei de Granit. Dacă lucrurile aveau să meargă aşa mai departe, neamul jaguarilor din insulă era ameninţat cu pieirea, lucru de altfel dorit de vînătorii noştri.

Cîteodată lua parte şi inginerul la unele cercetări pe care le făceau în părţile necunoscute ale insulei, unde observa totul cu cea mai mare încordare. Străbătînd hăţişurile întinselor păduri, el căuta cu totul alte urme decît cele lăsate de animale. Nu găsi totuşi nimic care să-i dea de gîndit. De altfel, nici Top, nici Jup, care îl întovărăşeau, nu dădeau semne de tulburare, ca acelea pe care le vădise de multe ori cîinele, cînd lătrase la gura puţului, ce fusese cercetat zadarnic.

Tot în acea vreme, Gédéon Spilett, ajutat de Harbert, fotografie părţile cele mai interesante ale insulei, cu aparatul fotografic găsit în ladă, de care nu se folosiseră încă pînă atunci.

Aparatul avea o lentilă puternică şi dispuneau de toate substanţele necesare developării fotografiilor: găsiseră în ladă colodiu pentru acoperirea plăcilor de sticlă, nitrat