chestiune care îl preocupa: mesajul fusese neîndoielnic scris pe o hârtie normală, micşorată apoi de nenumărate ori cu ajutorul unui fotocopiator. Asta însemna oare că prizonierii o duceau atât de bine, încât aveau la dispoziţie aparatură electronică şi curent electric?

― Crezi că e adevărat?

― Nu văd cum altfel s-ar putea explica faptul că o furnică se trambalează ducând cu ea o scrisoare!

― Şi, totuşi, ce întâmplare a făcut-o pe insecta asta să ajungă chiar la tine acasă? Pădurea Fontainebleau e mare, oraşul Fontainebleau e şi mai mare la scara furnicilor, iar mesagera asta a izbutit, totuşi, să-ţi descopere apartamentul aflat la etajul patru... E cam prea de tot, nu crezi?

― Nu; există uneori doar o şansă la un milion pentru ca anumite lucruri să se producă, şi, totuşi, ele se produc.

― Dar nu-ţi închipui, totuşi, că nişte oameni ar putea fi blocaţi sub un furnicar şi că viaţa le-ar fi la bunul plac al furnicilor? Un furnicar poate fi dărâmat cu o lovitură de picior!

― Dar ei pomenesc de o lespede de granit care îi ţine blocaţi.

― Cum poţi, totuşi, să ajungi să te vâri sub un furnicar? Trebuie să fii ţicnit de-a dreptul! Sunt sigur că-i o glumă!

― Nu. E un mister, e enigma pivniţei misterioase a tatălui meu, care îi înghiţea pe toţi cei care se aventurau acolo. Problema care se pune acum e să venim în ajutorul captivilor. Nu avem timp de pierdut şi cred că o singură fiinţă ne poate ajuta.

― Cine?

Ea indică fiola în care se zbătea 103.

― Ea. Scrisoarea zice că ne poate conduce la vărul meu şi la tovarăşii lui.

Îi dădură drumul furnicii din închisoarea ei de sticlă. Nu aveau la îndemână nici un fel de substanţă radioactivă cu care să o însemneze, astfel încât Laetitia Wells îi badijonă fruntea cu o picătură de lac roşu de unghii pentru a fi sigură că o vor putea deosebi de celelalte.

― Şi acum, micuţo, arată-ne drumul!

Contrazicându-le aşteptările, furnica nu se clinti din loc.

― Crezi că a murit?

― Nu, antenele i se agită.

― Atunci de ce nu se mişcă?

Jacques Méliès o împinse cu Degetul.

Furnica nu avu nici o reacţie, în afara mişcărilor din antene care deveneau din ce în ce mai nervoase.

― Se pare că nu vrea să ne conducă, observă Laetitia Wells. Nu văd alt mijloc de-a rezolva problema decât acela de a-i... vorbi.

― De acord. Avem un excelent prilej de-a vedea cum funcţionează maşina "Piatra de la Rosetta" construită de Arthur Ramirez.

 

 

 

185. O LUME DE ÎNTEMEIAT

 

24 nu ştie deloc cum să atace problema. Să creezi o comunitate inter-specii, e foarte frumos. Să o creezi cu sprijinul unei plante şi cu protecţia dată de apă, e şi mai bine. Dar cum să faci pentru ca toată lumea să se înţeleagă?

Deistele îşi petrec majoritatea timpului făcând mereu alte statui în formă de monoliţi şi cer să li se pună la dispoziţie un loc în care să-şi poată îngropa morţii.

Termitele au găsit o bucată mare de lemn uscat, unde continuă să rămână ascunse. Albinele instalează un stup de dimensiuni reduse în ramurile salcâmului. În ce le priveşte, furnicile amenajează o sală ce va servi ca grădină pentru cultivarea ciupercilor.

Totul se desfăşoară normal; şi atunci, de ce trebuie ca 24 să-şi dea atâta osteneală vrând să orânduiască totul? Fiecare poate face ce vrea în colţul său, din moment ce nu îi stânjeneşte pe ceilalţi.

Seara, membrii comunităţii se adună într-o nisă şi fiecare istoriseşte întâmplări din lumea lui.

Acest moment cât se poate de banal, în care insectele din toate speciile îşi întind antenele ca să asculte istorisirile olfactive ale albinelor luptătoare şi ale arhitectelor termite, constituie liantul principal al comunităţii.

Comunitatea Salcâmului este unită de un număr de legende şi basme, care sunt pur şi simplu nişte saga olfactive.

Religia deistelor nu este decât o istorisire printre altele. Şi nimeni nu şi-ar permite să o judece ― e adevărată sau falsă, dat fiind că un singur criteriu contează: cel de-a le face să viseze cu ochii deschişi. Iar conceptul de zeu le face să viseze...

24 propune ca cele mai frumoase legende ale furnicilor, albinelor, termitelor şi scarabeilor să fie adunate laolaltă în nişte cuve asemănătoare celor din Biblioteca chimică.

Printr-un orificiu-hublou al salcâmului se întrezăreşte întunericul bleumarin al nopţii, luminat de o Lună plină albă.

În seara aceasta este destul de cald, astfel încât insectele iau hotărârea de a-şi istorisi poveştile pe plajă.

Una din insecte emite:

... trecuseră două cicluri de când regele termită dădea ocol lojei nupţiale a reginei, când, deodată, echipele însărcinate cu scobirea arborelui au semnalat că un coleopter "ceasul-morţii" tulbura pulsaţiile erotice ale suveranei...

Iar o alta relatează:

... atunci s-a ivit o viespe neagră. S-a năpustit la mine, cu acul întins. Abia am avut timp să...

Insectele se înfioară până la ultima, simţind aceeaşi teamă retrospectivă cu a albinei askoleiniene.

Dar parfumul narciselor galbene dimprejur şi clipocitul domol al apei ce atinge ca o mângâiere malurile le fac să-şi recapete liniştea.

 

 

 

186. JUDECATA DE APOI

 

Arthur Ramirez îi primi călduros. Se simţea mai bine şi le mulţumi pentru a nu-l fi denunţat poliţiei. Doamna Ramirez lipsea, deoarece era ora când apărea la emisiunea "Capcană de gândire".

Ziarista şi poliţistul îi explicară că se întâmplase ceva nou, şi anume că, oricât de necrezut ar fi putut să pară, o furnică le adusese un mesaj scris de mână.

Îi puseră sub ochi scrisoarea, iar Arthur Ramirez înţelese de îndată despre ce era vorba. Se trase de barba-i albă, după care acceptă să le pună la dispoziţie maşina "Piatra de la Rosetta".

Îi conduse în pod, unde puse în funcţiune câteva ordinatoare, aprinzând becurile ce luminau flacoanele de parfumuri producătoare de feromoni şi scuturând tuburile transparente, astfel încât să evite orice depunere.

Cu nenumărate precauţii, Laetitia o scoase pe 103 din fiolă şi Arthur o instală sub un clopot de sticlă.

Din el porneau două tuburi: unul care aspira feromonii mirositori ai furnicii şi