Ramirez se aşeză în faţa tabloului de comandă, reglă nişte butoane, verifică încă o dată monitoarele luminoase şi învârti câteva potenţiometre. Totul era pregătit. Nu-i mai rămânea decât să pornească programul care reproducea cuvintele omeneşti sub formă de parfumuri de furnică. Dicţionarul său francez-furnicăresc cuprindea o sută de mii de cuvinte şi o sută de mii de nuanţe feromonice.

Inginerul se aşeză în faţa microfonului şi rosti cu grijă:

Emisie: Salutări.

Apăsă un buton şi ecranul video transformă cuvântul în formulă chimică, transmisă apoi fiolelor de parfumuri ce se goliră în conformitate cu dozarea exactă indicată de dicţionarul informatic. Fiecărui cuvânt îi corespundea un miros specific.

Norişorul ce conţinea mesajul fu propulsat în tub de către o pompă cu aer şi ajunse astfel în clopot.

Furnica îşi agită antenele.

Salutări.

Mesajul fusese recepţionat.

Un sistem de ventilaţie curăţă clopotul de orice miros parazit, pentru ca mesajul de răspuns să poată fi captat cu acurateţe.

Tijele senzitive vibrară.

Norul de răspuns parcurse tubul transparent, ajunse la spectometrul de masă şi la cromatograful care îl descompuseră moleculă cu moleculă pentru a obţine fiecare lichid corespunzător câte unui cuvânt.

Încetul cu încetul, pe ecranul ordinatorului apăru o frază.

În acelaşi timp, un sintetizator vocal o pronunţă, astfel încât răspunsul furnicii fu auzit de toţi.

Recepţie: Cine sunteţi? Vă înţeleg greu feromonii.

Laetitia şi Méliès erau în culmea încântării. Maşina lui Edmond Wells funcţiona cu adevărat!

Emisie: Te afli în interiorul unei maşini care poate fi folosită la comunicarea dintre oameni şi furnici. Datorită ei, putem să-ţi vorbim şi să te înţelegem când emiţi.

Recepţie: Oameni? Ce sunt oamenii? Un fel de Degete?

Aparent, furnica nu era deloc impresionată de maşina lor, ceea ce era destul de uimitor. Răspundea fără afectare şi părea chiar să-i cunoască pe cei pe care îi numea "Degetele". Dialogul putea, aşadar, să aibă loc. Arthur Ramirez strânse microfonul în mână.

Emisie: Da, suntem prelungirea Degetelor.

Răspunsul răsună în difuzorul plasat deasupra ordinatorului.

Recepţie: Noi vă numim Degete. Prefer să vă spun astfel.

Emisie: Cum vrei.

Recepţie: Cine sunteţi? Presupun că nu sunteţi Doctorul Livingstone...

Toţi trei rămaseră cu gura căscată. Cum se putea ca o furnică să îi auzit de Doctorul Livingstone şi pe deasupra de celebra frază: "Presupun că sunteţi Doctorul Livingstone"? Crezură mai întâi că era vorba de o eroare de reglaj a traducătorului sau de o dereglare a mecanismului dicţionarului. Nici unuia nu-i veni să râdă sau să-şi închipuie că avea poate de-a face cu o furnică înzestrată cu simţul umorului, ci fură tentaţi mai degrabă să se întrebe cine era acest Doctor Livingstone pe care îl cunoşteau furnicile.

Emisie: Nu, nu suntem "Doctorul Livingstone". Suntem trei oameni. Trei Degete. Numele noastre sunt Arthur, Laetitia şi Jacques.

Recepţie: Cum aţi învăţat să vorbiţi limba pământeană?

Laetitia şopti:

― Vrea să spună: cum se face că ştim limbajul mirositor al furnicilor? E clar că se cred singurii pământeni adevăraţi...

Emisie: Acesta este un secret care ne-a fost transmis din întâmplare. Dar tu, cine eşti?

Recepţie: 103 683, dar semenele mele preferă să mă numească mai scurt 103. Sunt o asexuată din casta soldaţilor exploratori. Vin din Bel-o-kan, cel mai mare oraş de pe lume.

Emisie: Şi cum se face că ne-ai adus acest mesaj?

Recepţie: Degetele care trăiesc sub oraşul nostru au cerut ca acest colet să vă fie transmis. Ele au numit însărcinarea aceasta "misiunea Mercur". Cum eram singura care mă mai apropiasem vreodată de Degete, surorile mele s-au gândit că sunt singura care poate îndeplini această misiune.

103 se feri să precizeze că mai era totodată conducătoarea principală a unei cruciade însărcinate cu eliminarea tuturor Degetelor de pe Pământ.

Toţi trei aveau de pus anumite întrebări furnicii vorbitoare, însă Arthur Ramirez continuă să dirijeze conversaţia.

Emisie: În scrisoarea pe care ne-ai dat-o, se spune că există nişte oameni ― pardon, nişte Degete ― captive sub oraşul tău şi că doar tu poţi să ne conduci la ele ca să le putem salva.

Recepţie: Aşa este.

Emisie: Atunci, arată-ne drumul şi noi te urmăm.

Recepţie: Nu.

Emisie: Cum adică, nu?

Recepţie: Trebuie ca mai întâi să vă cunosc. Cum aş putea altfel să am încredere în voi?

Cei trei oameni fură atât de surprinşi, încât nu mai ştiură ce să răspundă.

Aveau desigur o simpatie considerabilă, ba chiar stimă pentru furnici, dar de aici până la a o auzi pe una dintre lighioanele acelea mititele spunându-le de-a dreptul "nu", era, totuşi, cale lungă. Cocoloşul ăsta neînsemnat şi obraznic de sub clopotul de sticlă ţinea în labele sale viaţa a şaptesprezece oameni. Ar fi putut-o strivi cu un deget, iar ea îndrăznea să refuze să-i ajute sub pretextul că nu-i fuseseră încă prezentaţi!

Emisie: De ce vrei să ne cunoşti?

Recepţie: Sunteţi mari şi puternici, dar nu ştiu dacă aveţi gânduri bune. Sunteţi nişte monştri, aşa cum crede regina noastră Chli-pou-ni? Sau nişte zei autotputernici, aşa cum crede 23? Sunteţi periculoşi? Sunteţi inteligenţi? Sunteţi sălbatici? Sunteţi numeroşi? Ce nivel are tehnologia voastră? Ştiţi să vă folosiţi de instrumente? Trebuie deci să ştiu cine sunteţi înainte de-a hotărî dacă cei câţiva semeni de-ai voştri merită să fie salvaţi.

Emisie: Vrei ca fiecare din noi trei să-şi povestească viaţa?

Recepţie: Nu pe voi trei vreau eu să vă înţeleg şi să vă cântăresc, ci specia voastră în ansamblu.

Laetitia şi Méliès schimbară o privire. Cum să înceapă? Va trebui oare să i se povestească despre civilizaţiile din antichitate, despre Evul Mediu, Renaştere, războaiele mondiale? În ce-l priveşte pe Arthur, el părea încântat de discuţie.

Emisie: În cazul ăsta, întreabă-ne. Noi o să-ţi răspundem şi îţi vom explica şi descrie lumea noastră.

Recepţie: Ar fi prea uşor. Voi v-aţi putea înfăţişa lumea în lumina cea mai favorabilă, numai şi numai ca să vă salvaţi Degetele captive sub oraşul nostru. Trebuie, prin urmare, să găsiţi o metodă prin care să mă informaţi mai obiectiv.

Ce încăpăţânată mai putea fi şi această 103! Arthur nu mai ştia ce să spună pentru a o convinge de buna lor credinţă. Cât despre Méliès, turba de furie. Întorcându-se spre Laetitia, el declară furibund:

― Foarte bine. O să-l salvăm pe vărul tău şi pe cei ce sunt cu el