— Zece, răspunse Gédéon Spilett.

— Şi cît să mai fie pînă la cap, domnule Cyrus ?

— Vreo cincisprezece mile.

— Se pot străbate în două ore şi jumătate, socoti marinarul. Ne vom afla prin urmare în dreptul capului între douăsprezece şi unu. Din nefericire vom sosi în timpul refluxului, cînd apele se retrag şi cred că vom pătrunde foarte greu în golf plutind împotriva vîntului şi a curentului.

— Mai avem şi lună plină, şi acum în aprilie fluxul şi refluxul sînt şi mai puternice, adăugă Harbert.

— Spune, Pencroff, întrebă inginerul, n-am putea să ancorăm în dreptul capului ?

— Unde s-a mai auzit aşa ceva, domnule Cyrus ? strigă marinarul. Să ancorăm lîngă mal, pe timp de furtună ? Ne aruncă valurile pe ţărm !

— Atunci, ce-i de făcut ?

— Mă voi menţine în larg pînă la orele şapte seara, cînd vine refluxul şi dacă va mai fi încă puţină lumină, voi încerca să pătrund în golf; dacă nu izbutesc, plutim toată noaptea cum putem şi tragem la ţărm mîine dimineaţă în zori.

— Eşti liber să faci cum crezi, Pencroff, ţi-am mai spus, răspunse Cyrus Smith.

— Ah ! oftă Pencroff, bine-ar fi să existe un far pe ţărmul ăsta. Ar fi mult mai lesne pentru navigatori !

— Da, răspunse Harbert, şi de data asta nu mai avem un binevoitor, care să ne aprindă un foc şi să ne arate astfel intrarea în port.

— Cyrus dragă, spuse Gédéon Spilett, noi nici nu ţi-am mulţumit încă; fără focul acela n-am fi ajuns niciodată...

— Care foc ?... întrebă Cyrus Smith, foarte mirat la auzul acestor cuvinte.

— Trebuie să ştiţi domnule Cyrus, răspunse Pencroff, că noi ne-am cam rătăcit la sfîrşitul călătoriei şi treceam prin faţa insulei fără s-o vedem, dacă nu aţi fi avut dumneavoastră grija să aprindeţi un foc pe platou, în noaptea de 19 spre 20 octombrie.

— Da, da !... A fost într-adevăr o idee minunată ! răspunse inginerul.

— De data asta, adăugă marinarul, nu avem pe nimeni să facă aşa ceva, afară numai dacă nu-i va da în gînd lui Ayrton.

— Mda ! Nu e nimeni spuse Cyrus Smith.

Peste cîteva minute, aflîndu-se singur cu reporterul, inginerul se plecă şi-i şopti la ureche:

— Dacă există în lumea asta un lucru de care sînt sigur, Spilett, este că în noaptea de 19 spre 20 octombrie n-am aprins nici un foc pe platoul Casei de Granit şi nici într-altă parte a insulei I

CAPITOLUL XX

Noaptea pe mare. Golful Rechinului. Destăinuiri. Pregătiri de iarnă. Iarnă timpurie. Geruri mari. Lucrări în interiorul locuinţei. Şase luni mai tîrziu. Un clişeu fotografic. Întîmplare neaşteptată.

Lucrurile se petrecură după cum prevăzuse Pencroff. Vîntul se întări, prefăcîndu-se dintr-o simplă briză într-o vijelie care, suflînd cu peste 100 kilometri pe oră, ar fi primejduit orice vas prins în larg, dacă echipajul nu ar fi avut grijă să strìnga toate pîmzele şi să lase jos catargele. Pe la ora şase ajunseră la intrarea golfului, în care n-au putut pătrunde datorită refluxului. Se văzură nevoiţi să rămînă îm larg, căci chiar să fi vrut Pencroff, tot nu mai aveau cum să ajungă pînă la vărsarea rîului Mercy.

Din fericire, cu tot vîntul puternic, marea fiind apărată de coastă, nu era prea zbuciumată. Nu avură de înfruntat valurile mari, foarte primejdioase pentru vasele mici. „Bonadventure" nu se putea răsturna, avînd lest destul, dar se putea să nu-i reziste lemnăria, dacă se întîmpla s-o lovească uriaşele trîmbe de apă, care se prăvălesc pe bord în timpul furtunilor. Pencroff, marinar priceput, se gîndea la toate. Avea desigur multă încredere în vasul lui, dar asta nu-l împiedică să aştepte zorile cu oarecare îngrijorare.

În cursul nopţii aceleia, Cyrus Smith şi Gédéon Spilett nu mai avură prilejul să stea de vorbă; dar cuvintele pe care le şoptise inginerul la urechea reporterului arătau că trebuiau să mai discute despre misterioasa prezenţă, care se făcea simţită pe insula Lincoln. Gédéon Spilett se gîndea mereu la noua întîmplare inexplicabilă, la apariţia focului pe coasta insulei. îl văzuse desluşit. Tovarăşii lui, Harbert şi Pencroff, îl văzuseră şi ei. Mulţumită focului aceluia izbutiseră ei să găsească insula în noaptea aceea întunecată. Nu se îndoiseră nici o clipă că el fusese aprins de inginer şi iată că Cyrus Smith desminţea cu hotărîre acest lucru !

Gédéon Spilett îşi propunea să revină asupra acestei întîmplări de îndată ce se vor întoarce şi voia să-l convingă pe Cyrus Smith să împărtăşească şi tovarăşilor lor întîmplările acestea ciudate. Poate că în felul acesta se vor hotărî să facă cu. toţi împreună o cercetare amănunţită prin toată insula.

Oricum, "de data asta, la intrarea în golf, nu se mai aprinse nici un foc pe ţărmul acela încă necunoscut şi mica lor corabie fu nevoită să rămînă toată noaptea în larg.

În zorii zilei, vîntul îşi schimbă direcţia şi se mai linişti îngăduindu-i lui Pencroff să pătrundă mai uşor la intrarea îngustă a golfului. Pe la orele şapte, vasul „Bonadventure", care pornise în direcţia capului Mandibulei de Nord, se strecura, condus cu grijă, prin strimta trecere dintre stînci şi aluneca pe apele înconjurate de un ciudat chenar de blocuri de lavă.

— Iată, — spuse Pencroff, — un braţ al mării ce alcătuieşte o radă foarte bună, în care vasele ar putea găsi adăpost !

— Aici s-a petrecut un fenomen ciudat, observă Cyrus Smith. Golful s-a format din două şuvoaie de lavă aruncate de vulcan, care s-au suprapus în decursul erupţiilor repetate şi cred că aşa, cum arată azi, chiar pe furtunile cele mai mari, aicwnarea este liniştită ca un lac.

— Fără îndoială! reluă marinarul. Vîntul nu poate pătrunde decît prin deschiderea îngustă dintre cele două capuri, care se îmbucă în aşa fel, încît valurile sînt oprite de stînci. De fapt, aici corabia noastră ar putea sta liniştită tot anul, fără să arunce măcar ancora !

— E cam mare golful pentru ea ! observă reporterul.

— Pentru corabia noastră e cam mare, ce-i drept, domnule Spilett, răspunse marinarul. Cred însă că la caz de nevoie ar fi