Cărți «Rebecca citește top cărți gratis pdf 📖». Rezumatul cărții:
— Maxim, zise Frank încet, Maxim…
El nu răspunse. Favell începu să râdă și luă altă ţigară.
— Dacă ţii mult să fii spânzurat, scumpule, mie mi-e totuna, spuse el.
Luă un ziar de pe masă și trântindu-se pe divan, își încrucişă picioarele și începu să întoarcă paginile. Frank șovăi, ochii lui se plimbau de la mine la Maxim. Apoi se apropie de fotoliul meu.
— Nu poți să faci nimic? îl întrebai în şoaptă. Dacă te-ai duce în întâmpinarea colonelului, ca să-l opreşti să intre aici? Ai să-i spui că a fost o greşeală.
Maxim spuse de la fereastră, fără să se întoarcă:
— Frank n-o să iasă din odaia asta. Eu sunt acela care hotărăsc în afacerea asta. Colonelul Julyan o să fie aici exact peste zece minute.
Nu mai vorbirăm. Favell își citea ziarul. Nu se auzea decât zgomotul neîncetat al ploii. Cădea fără întrerupere, cu regularitate cu un sunet monoton. Mă simțeam descurajată, fără vlagă. Nu puteam să fac nimic. Nici Frank. Într-o carte sau într-o piesă aş fi găsit un revolver, l-am fi omorât pe Favell și i-am fi ascuns corpul într-un dulap. N-aveam niciun revolver. Nu exista niciun dulap. Lucrurile nu se petrec așa. Nici nu puteam îngenunchea în fața lui Maxim rugându-l să-i dea bani lui Favell. Trebuia să stau acolo, cu mâinile încrucişate în poală, privind ploaia căzând, privindu-l din spate pe Maxim, care stătea în fața ferestrei.
Ploua prea tare ca să auzim mașina. Zgomotul ploii le acoperise pe toate celelalte. Nu aflarăm de sosirea colonelului Julyan decât în momentul când se deschise uşa și Frith îl pofti să intre.
Maxim, se întoarse îndată, plecând de la fereastră.
— Bună seara, spuse el. Ne întâlnim din nou. Ai venit foarte iute.
— Da, răspunse colonelul Julyan. Mi–ai spus că-i ceva urgent, așa că am venit imediat. Din fericire, mașina nu-mi fusese garată. Ce zi!
El se uită şovăitor la Favell, apoi veni spre mine și-mi strânse mâna, salutându-l în același timp pe Maxim.
— E bine că plouă, zise el. Ameninţa de multă vreme. Sper că te simţi mai bine.
Murmurai ceva. El rămase în picioare, privindu-ne, când pe unul, când pe altul și frecându-şi mâinile.
— Te-ai gândit, desigur, că nu te-am rugat să vii, într-o zi ca asta, începu Maxim, ca să ne trecem vremea flecărind, aşteptând ora mesei. Ţi-l prezint pe Jack Favell, vărul primar al primei mele soţii. Nu știu dacă vă cunoaşteţi. Colonelul Julyan dădu din cap.
— Figura dumitale mi-e cunoscută, spuse el. Te-am întâlnit probabil, aici, pe vremuri.
— Cu siguranţă, spuse Maxim. Haide, dă-i drumul, Favell. Favell se sculă de pe divan și puse ziarul mototolit pe masă. Acele zece minute păreau că l-au trezit din beţie. Mergea drept. Nu mai zâmbea. Mi se părea că nu-i prea încântat de cursul pe care-l luaseră evenimentele, și nu era deloc pregătit pentru întâlnirea cu colonelul Julyan. Începu
cu glas tare, destul de autoritar.
— Ascultă, domnule colonel, nu-i nevoie să ne ascundem după degete. Motivul care m-a adus aici e că nu sunt mulțumit de verdictul pronunţat azi după-amiază.
— Oh, făcu colonelul Julyan, n-ar fi mai degrabă de Winter în drept să protesteze decât dumneata?
— Nu cred, spuse Favell. Am dreptul să vorbesc nu numai în calitate de văr al Rebeccăi, ci și ca viitorul ei soţ, dacă ar fi trăit.
Colonelul Julyan păru uluit.
— Oh, exclamă el. Oh, atunci se schimbă lucrurile E adevărat de Winter?
Maxim dădu din umeri.
— Aud prima oară asta, spuse el.
Colonelul îi privea rând pe rând, fără să știe ce să creadă.
— Atunci, Favell, zise el, de ce te plângi dumneata?
Favell îl privi o clipă. Vedeam că-şi întocmeşte în minte un plan, că nu era încă destul de treaz ca să-l ducă la capăt. Își vâră încet mâna în buzunarul hainei și scoase scrisoarea Rebeccăi.
— Scrisoarea asta a fost scrisă cu câteva ceasuri înainte ca Rebecca să-şi fi luat singură viaţa pe mare. Iat-o. Te rog s-o citeşti și să spui dacă femeia care a scris scrisoarea asta era hotărâtă să-şi curme zilele.
Colonelul Julyan își scoase ochelarii din toc și citi scrisoarea. Apoi o înapoia lui Favell.
— Nu, zise el, la prima aruncătură de ochi, nu. Dar nu știu la ce face aluzie scrisoarea… Poate ştii dumneata. Sau poate de Winter?
Maxim nu răspunse. Favell învârtea foaia de hârtie între degete, fără să-l părăsească din ochi pe colonel.
— Admiţi că vară-mea îmi dădea o întâlnire precisă în scrisoarea asta? întrebă el. Mă ruga categoric să vin la Manderley în noaptea aceea pentru că avea să-mi spună ceva. Despre ce putea fi vorba, nu cred că o să știu vreodată, dar asta nu interesează. Ea a stabilit întâlnirea și trebuia să-şi petreacă noaptea în căsuţă, ca să mă vadă singur. Faptul că a plecat pe mare n-avea ce să mă surprindă. Făcea adeseori astfel de plimbări de-un ceas sau două, când se înapoia după o zi obositoare la Londra. Dar să facă găuri în cabină și să se înece de bunăvoie, ca nu știu ce femeiuşcă neurastenică, asta nu, domnule colonel Julyan, pe Dumnezeul meu, nu!
Era roşu și ultimele cuvinte le urlase. Purtarea lui nu-l slujea de fel și vedeam, după zbârciturile fine ce înconjurau gura colonelului Julyan, că n-avea simpatie pentru Favell.
— Dragul meu prieten, îi spuse el, e absolut inutil să te înfurii pe mine. Eu nu sunt judecătorul care a condus ancheta azi după-amiază, nici membru al juriului care a rostit verdictul. Nu sunt decât magistratul districtului. Doresc, bineînțeles; să-ți fiu de folos, ca și lui de Winter. Dumneata spui că refuzi să crezi că vara dumitale s-ar fi sinucis. Pe de altă parte, ai auzit, ca și noi, depoziţia constructorului de vase. Robinetele de siguranţă erau deschise, iahtul avea găuri. Bine. Hai să mergem până la capăt. Dumneata ce crezi că s-a întâmplat?
Favell întoarse capul şi-l privi încet pe Maxim. Învârtea într-una scrisoarea între degete.
— Rebecca n-a deschis niciodată robinetele, nici n-a făcut găurile acelea în fundul vasului. Rebecca nu s-a sinucis. Mi-ai cerut părerea și, pe Dumnezeul meu, o vei avea. Rebecca a fost ucisă. Și dacă vrei să ştii