nostru de la sanatoriu. I-am spus că le aştept cu plăcere. Îmi era cumplit de dor de Naoko şi chiar voiam să vorbesc cu ea. Aşa că Naoko şi mama ei şi-au făcut apariţia a doua zi, pe douăzeci şi cinci, cu un taxi. Toate trei ne-am apucat de bagaje, discutând, în acelaşi timp, vrute şi nevrute. Spre seară, Naoko i-a spus mamei ei că poate pleca liniştită acasă. Au chemat un taxi şi mama ei ne-a părăsit. Nici eu, nici mama lui Naoko nu am fost neliniştite, pentru că Naoko părea a fi într-o stare de spirit foarte bună. Eu fusesem îngrijorată până atunci, aşteptându-mă să o văd deprimată, epuizată, slăbită. Vreau să spun că ştiu că testele şi terapia din spitale te storc de vlagă şi de aceea avusesem inima cât un purice. Cum am văzut-o însă, mi-am dat seama dintr-o privire că totul era în regulă. Avea o mină bună, arăta mult mai bine decât mă aşteptam, era zâmbitoare şi glumeaţă şi vorbea mult mai normal decât înainte. Fusese şi la coafor şi era foarte mândră de noua ei coafură. Nevăzând motive de îngrijorare, m-am gândit că mama ei poate pleca, liniştită, acasă. Naoko mi-a spus că de data aceasta vrea să stea cuminte la spital şi să facă tot ce i se spune pentru a se vindeca complet. M-a încântat grozav decizia ei. Apoi am plecat amândouă la plimbare şi am stat mult de vorbă. Ne preocupa, pe amândouă, viitorul. Mi-a spus chiar că i-ar plăcea grozav să părăsim amândouă sanatoriul şi să locuim undeva împreună.

  — Împreună?

  — Da, normal, spuse ea, ridicând uşor din umeri. I-am spus că pe mine nu mă deranjează absolut deloc, dar am întrebat-o cum rămâne cu tine, Watanabe. Mi-a răspuns, senină, că lămureşte ea lucrurile în ceea ce te priveşte. Asta a fost tot în legătură cu tine. Apoi am vorbit despre noua locuinţă şi am făcut planuri de viitor. După aceea, ne-am dus la colivie şi ne-am jucat cu păsărelele.

  Mi-am mai luat o bere din frigider, iar Reiko a mai fumat o ţigară. Pisica dormea, liniştită, pe genunchii ei.

  — Copila pusese totul la cale de la bun început, până în cele mai mici detalii. De aceea şi părea atât de energică, zâmbitoare şi sănătoasă. Probabil că i se luase o piatră de pe inimă în clipa în care a decis ce avea de făcut. Apoi am intrat în cameră şi am strâns toate lucrurile, iar pe cele care nu-i mai trebuiau le-am dus la tomberon şi le-am ars. A ars şi caietul în care îşi ţinea jurnalul şi toate scrisorile primite. A ars până şi scrisorile tale. Mi s-a părut cam ciudat şi am întrebat-o de ce le arde şi pe acelea. Până atunci păstrase scrisorile de la tine cu sfinţenie şi le tot citea şi recitea. Mi-a spus că vrea să arunce tot ce o leagă de trecut, pentru a fi capabilă să înceapă o viaţă nouă. Am crezut-o şi mi se părea că există chiar o logică în spusele ei. Îmi doream mult să o văd sănătoasă şi fericită. Naoko a fost foarte dulce în ziua aceea şi mi-ar fi plăcut foarte mult să o vezi şi tu aşa.

  Apoi ne-am dus la cantină şi am luat cina, ca de obicei. După cină, am făcut baie şi am deschis o sticlă de vin de foarte bună calitate, pe care o pusesem bine, pentru ocazii speciale. În timp ce ne cinsteam, eu cântam la chitară, ca de obicei, cântecele Beatles-ilor, care erau favoritele ei: Pădurea norvegiană, Michelle etc. Ne simţeam amândouă extraordinar. Apoi am stins luminile, ne-am dezbrăcat şi ne-am băgat în pat. Era o noapte extrem de călduroasă şi cu toate că am deschis larg toate ferestrele, nu simţeam nici măcar o adiere. Se auzeau doar insectele ţârâind, iar mirosul florilor de câmp inunda toată camera. Naoko a început, brusc, să vorbească despre tine, despre seara când te-ai culcat cu ea. Mi-a dat şi cele mai mici detalii: cum ai dezbrăcat-o, cum ai atins-o, cum şi-a dat seama că s-a excitat, cum ai intrat, cât a fost de grozav. Mi-a spus tot, tot. Eu am întrebat-o de ce-mi povesteşte, aşa tam-nisam, aventura ei sexuală cu tine. Vreau să-ţi spun că până atunci nu îmi vorbise niciodată atât de deschis. Am mai discutat noi despre sex, ca un fel de terapie, dar niciodată nu mi-a dat vreun amănunt. Probabil se jena. De aceea am fost atât de uimită când am văzut-o cum turuie, fără oprire. Pot să spun, chiar şocată.

  „Simt nevoia să-ţi povestesc”, mi-a spus ea, „dar dacă nu ai chef să mă asculţi, nu mai zic nimic.”

  Am încurajat-o să spună tot ce avea pe suflet, asigurând-o că eram numai ochi şi urechi.

  „Când a intrat, nu-mi venea să cred că pot exista asemenea dureri. Era pentru prima oară. Eram excitată şi a intrat uşor, dar mi s-a înceţoşat şi mintea de durere. Am crezut că a intrat de tot, dar mi-a ridicat puţin picioarele şi a pătruns şi mai adânc. M-au trecut nişte fiori reci de nedescris. Parcă mă pusese cineva în apă cu gheaţă. Îmi amorţiseră mâinile şi picioarele şi aveam frisoane. Mi se părea că o să mor acolo, pe loc. Şi-a dat seama că mă doare şi s-a oprit, adică nu s-a mai mişcat, dar nici n-a ieşit. M-a strâns tare în braţe şi m-a sărutat pe cap, pe gât, pe piept. M-a copleşit pur şi simplu cu săruturi. Mi-am revenit puţin, mi-era cald şi bine şi el a început să se mişte uşor, uşor. O, Doamne, Reiko! A fost minunat! Aveam senzaţia că mi se topesc creierii. Voiam să rămân acolo, în braţele lui, tot restul vieţii.” „Păi, dacă a fost atât de grozav, de ce nu te-ai mai întâlnit cu Watanabe, de ce n-aţi mai făcut dragoste?” am întrebat-o eu.

  „Nu am mai putut, Reiko. Ştiam că nu se va mai întâmpla niciodată aşa ceva. Şansa a venit