Dar apoi – catastrofă! Dorinţa mea trupească a ieşit la suprafaţă. Ea a folosit-o pentru a mă învrăjbi cu Paul Ree, prietenul meu apropiat, care ne făcuse cunoştinţă. M-a făcut să cred că eu eram bărbatul căruia îi era destinată, dar când m-am oferit, m-a respins cu dispreţ. Am fost trădat de toată lumea – de ea, de Ree şi de sora mea, care a încercat să ne distrugă relaţia. Acum totul s-a transformat în cenuşă şi trăiesc exilat de toţi cei pe care i-am iubit cândva.

  — Când am stat de vorbă prima dată, interveni Breuer, ai făcut aluzie la trei trădări.

  — Prima a fost Richard Wagner, care m-a trădat cu mult timp în urmă. Acea durere a pălit acum. Ceilalţi au fost Lou Salome şi Paul RŁe. Da, am făcut aluzie la ei. Dar am pretins că depăşisem criza. Asta a fost minciuna mea. Adevărul este că niciodată, nici până acum, n-am depăşit-o. Femeia asta, această Lou Salome, mi-a invadat mintea şi s-a stabilit acolo. încă n-o pot alunga. Nu trece o zi, uneori nici o oră, fără să mă gândesc la ea. Cea mai mare parte a timpului o urăsc. Mă gândesc s-o lovesc, s-o umilesc în public. Vreau s-o văd nrându-se, implorâhdu-mă s-o primesc înapoi! Uneori, dimpotrivă – tânjesc după ea, mă gândesc cum fi iau mâna, cum ne plimbăm cu barca pe lacul Orta, cum întâmpinăm împreună un răsărit de soare pe Marea Adriatică.

  — EaeBerthata!

  — Da, ea e Bertha mea! De dte ori uni descriai obsesia ta, de câte ori încercai să ţi-o smulgi din minte, de câte ori încercai să-i înţelegi sensul, vorbeai şi pentru mine! Făceai o muncă dublă – atât a ta rât şi a mea! Mă ascundeam – ca o femeie – apoi mă târam afară după ce plecai tu, căl-când pe urmele paşilor tăi, şi încercam să-ţi urmez cărarea. Laş cum eram, mă ghemuiam în spatele tău şi te lăsam să înfrunţi singur pericolele şi umilinţele drumului.

  Pe obrajii lui Nietzsche curgeau lacrimi, şi el le şterse cu o batistă.

  Acum ridică privirea şi se uită direct la Breuer.

  — Asta e confesiunea şi ruşinea mea. Acum îmi înţelegi interesul intens în eliberarea ta. Eliberarea tajţoate^fi eliberarea mea. Acum ştii de ce e important pentru mine să şfâu exact cum ţi-ai scos-o pe Bertha din minte! Acum. o să-mi spui?

  Dar Beuer scutură din cap.

  — Experienţa mea hipnotică este acum confuză. Dar chiar dacă aş putea să-mi amintesc amănunte precise, ce valoare ar avea ele pentru tine, Friedrich? Tu însuţi mi-ai spus că nu există „calea", că singurul mare adevăr este adevărul pe care-l descoperă fiecare pentru sine.

  Plecând capul, Nietzsche şopti:

  — Da, da, ai dreptate.

  Breuer îşi drese vocea şi respiră adânc.

  — Nu pot să-ţi spun ce doreşti să auzi, Friedrich, dar – se opri, inima bătându-i cu putere. Era acum rândul lui să se pornească – este ceva ce trebuie să-ţi spun. Nici eu n-am fost cinstit şi acum e timpul ca şi eu să mărturisesc.

  Breuer avu deodată premoniţia îngrozitoare că, orice ar spune sau ar face, Nietzsche va privi aceasta ca pe a patra mare trădare din viaţa sa. Dar era prea târziu să dea înapoi.

  — Friedrich, mă tem că această mărturisire mă poate costa prietenia ta. Mă rog să nu fie aşa. Te rog să mă crezi că mărturisesc din devotament, căci nu pot suporta gân-dul că ai putea afla de la altcineva ce am să-ţi spun, sau că te vei simţi din nou – pentru a patra oară – trădat.

  Faţa lui Nietzsche încremeni într-o nemişcare de moarte. îşi ţinu răsuflarea când Breuer începu:

  — în octombrie, cu câteva săptămâni înainte de a ne întâlni pentru prima dată, am plecat într-o scurtă vacanţă cu Mathilde la Veneţia, unde mă aştepta la hotel un bilet ciudat.

  Băgând mâna în buzunar, Breuer îi întinse lui Nietzsche biletul lui Lou Salome. Privi cum ochii lui Nietzsche creşteau de uimire pe măsură ce citea.

  21 octombrie 1882 Domnule doctor Breuer, Trebuie să vă consult într-o chestiune foarte urgentă.

  Este în joc viitorul filosofiei germane. Ne întâlnim mâine dimineaţă la ora nouă la Cafe Sorrento.

  Lou Salome'

  Ţinând biletul cu o mână tremurătoare Nietzsche vorbi bâlbâindu-se:

  — Nu înţeleg. Ce. Ce.

  — Stai jos, Friedrich, e o poveste lungă şi trebuie să ţi-o spun de la început.

  În următoarele douăzeci de minute, Breuer povesti totul – înnlnirile cu Lou Salomă; cum aflase ea despre tratamentul Annei O. de la fratele ei, Jenia; rugămintea ei să-l trateze pe Nietzsche; şi cum el acceptase cererea ei de a-l ajuta.

  — Probabil că te întrebi, Friedrich, dacă un medic a acceptat vreodată o consultaţie mai bizară. într-adevăr, când privesc în urmă la discuţia mea cu Lou Salomă, mi se pare greu de crezut că i-am acceptat cererea. Imaginează-ţi! îmi cerea să inventez un tratament pentru o boală nemedicală şi să-l aplic clandestin unui pacient care nu-l dorea. Dar, nu ştiu cum, m-a convins. De fapt, se considera un partener cu drepturi egale în această întreprindere şi, la ultima noastră întâlnire, a cerut un raport asupra evoluţiei pacientului „nostru".

  — Cum! exclamă Nietzsche. Ai văzut-o de curând?

  — A apărut neanunţată în cabinetul meu acum câteva zile şi a insistat să-i dau informaţii despre evoluţia tratamentului. Bineînţeles, nu i-am spus nimic, şi a plecat înfuriată.

  Breuer continuă, dezvăluindu-i toate trăirile lui în timpul cât lucraseră împreună: încercările lui nereuşite de a-l ajuta pe Nietzsche, faptul că ştia că Nietzsche îşi ascundea disperarea pricinuită de pierderea lui Lou Salome'. îi împărtăşi disperarea pricinuită de pierderea lui Lou Salome". Ii împărtăşi chiar planul lui principal – cum se prefăcuse a căuta un tratament pentru propriea sa disperare cu