— La asta nu sunt sigur că pot să răspund. Ştiu doar că după o jumătate de oră petrecută cu ea simţeam că nu i-aş putea refuza nimic.

  — Da, a avut acelaşi efect şi asupra mea.

  — Trebuie să fi văzut siguranţa cu care s-a îndreptat spre masa mea la cafenea.

  — Cunosc mersul acela, spuse Nietzsche. Mersul ei imperial roman. Nu-i pasă de obstacole, ca şi cum nimic n-ar îndrăzni să-i bareze drumul.

  — Da, şi aerul ei de absolută siguranţă! Şi acel ceva atât de liber la ea – haina, părul, rochia. E total eliberată de convenţii.

  Nietzsche dădu din cap.

  — Da, libertatea ei e izbitoare – şi admirabilă! în această privinţă toţi avem de învăţat de la ea. întoarse încet capul şi păru mulţumit de absenţa luminii. Am considerat-o adesea pe Lou Salome o mutaţie, mai ales dacă te gândeşti că libertatea ei a înflorit în mijlocul unui dens tufăriş burghez. Tatăl ei a fost un general rus, ştii. Se uită sever la Breuer. îmi imaginez că a fost imediat familiară cu tine. Ţi-a sugerat să-i spui pe numele mic?

  — Exact. Şi mă privea drept în ochi şi-mi atingea mî-na când stăteam de vorbă.

  — A, da, cunosc toate astea. Când ne-am întâlnit prima dată, Josef, m-a dezarmat complet luându-mă de braţ la plecare şi oferindu-se să mă conducă la hotel.

  — A făcut exact acelaşi lucru cu mine! Nietzsche se crispa, dar continuă.

  — Mi-a spus că nu vrea să mă părăsească atât de curând, că trebuia să petreacă mai mult timp cu mine.

  — Exact vorbele ei către mine, Friedrich. Şi-apoi s-a zbârlit când i-am sugerat că pe soda mea ar putea-o deranja să mă vadă plimbându-mă cu o femeie tânără.

  Nietzsche chicoti.

  — Ştiu cum trebuie să fi reacţionat la asta. Nu priveşte cu simpatie căsătoriile convenţionale – le consideră un eufemism pentru înrobirea femeii.

  — Chiar vorbele ei către mine! Nietzsche se cufundă în fotoliu.

  — Ea râde de toate convenţiile, cu o excepţie – când e vorba de bărbaţi şi de relaţii sexuale, e castă ca o călugăriţă!

  Breuer dădu din cap.

  — Da, dar mă gândesc că poate interpretăm greşit mesajele pe care le trimite. E o fată tânără, o copilă, inconştientă de impactul pe care-l are frumuseţea ei asupra bărbaţilor.

  — Aici nu suntem de acord, Josef. E perfect conştientă de frumuseţea ei. O foloseşte pentru a domina, pentru a-i stoarce de vlagă pe bărbaţi, iar apoi trece la alţii.

  Breuer insistă.

  — încă ceva – râde de convenţii cu atâta farmec încât nu poţi să nu-i devii complice. M-am surprins pe mine însumi acceptând să citesc o scrisoare pe care ţi-a scris-o Wagner, deşi bănuiam că n-avea nici un drept să o posede!

  — Ce! O scrisoare de la Wagner? N-am observat niciodată că lipsea una. Trebuie s-o fi luat în timpul vizitei ei la Tautenberg. Nimic nu e prea josnic pentru ea!

  — Mi-a arătat chiar şi câteva dintre scrisorile tale, Friedrich. M-am simţit imediat atras de profunda ei încredere. Aici Breuer îşi dădu seama că-şi asumase, poate, cel mai mare risc.

  Nietzsche sări în sus. Compresa rece îi căzu de pe ochi.

  — Ţi-a arătat scrisorile mele? Ticăloasa!

  — Te rog, Friedrich, hai să nu trezim migrena. Uite, bea această ultimă ceaşcă şi pe urmă lasă-te pe spate şi dă-mi voie să-ţi pun compresa la loc.

  — Bine, doctore, în astfel de chestiuni urmez sfatul tău. Dar cred că pericolul a trecut – luminile au dispărut. Probabil că medicamentul tău îşi face efectul.

  Nietzsche bău restul de cafea călduţă dintr-o înghiţitură.

  — Gata – ajunge – e mai multă cafea decât beau eu în şase luni!

  — După ce-şi răsuci încet capul, îi întinse compresa lui Breuer.

  — Nu mai am nevoie de asta. Criza pare să fi trecut. Uimitor! Fără ajutorul tău, m-ar fi torturat zile întregi. Ce păcat – riscă o privire spre Breuer – că nu te pot lua cu mine!

  Breuer dădu din cap.

  — Dar cum a îndrăznit să-ţi arate scrisorile mele, Josef! Şi tu cum ai putut să le citeşti?

  Breuer deschise gura, dar Nietzsche ridică mâna pentru a-l opri.

  — Nu-i nevoie să-mi răspunzi. îţi înţeleg poziţia, chiar şi felul în care te-ai simţit flatat că te alesese confidentul ei. Am avut o reacţie identică atunci când mi-a arătat scrisori de la Răe şi de la Gillot, unul din profesorii ei din Rusia, de asemenea îndrăgostit de ea.

  — Totuşi, spuse Breuer, trebuie să fie dureros pentru tine, ştiu. Aş fi distrus să aflu că Bertha a repetat momentele noastre cele mai intime cu un alt bărbat.

  — Este dureros. Dar e un leac bun. Spune-mi tot restul despre întflnirea ta cu Lou. Nu mă cruţa deloc!

  Acum Breuer ştia de ce nu-i spusese lui Nietzsche despre viziunea sa din timpul transei, cu Bertha plimbân-du-se cu dr Durkin. Acea puternică experienţă emoţională îl eliberase de ea. Şi exact asta îi trebuia lui Nietzsche – nu o descriere a experienţei altcuiva, nu o înţelegere intelectuală, ci propria lui experienţă emoţională, destul de puternică pentru a sfâşia semnificaţiile iluzorii în care o învăluise pe rusoaica lui de douăzeci şi unu de ani.

  Şi ce experienţă emoţională mai puternică putea fi decât a-l lăsa pe Nietzsche să „tragă cu urechea" la Lou Salome în timp ce ea vrăjea un alt bărbat cu aceleaşi artificii pe care cândva le îndreptase asupra lui? în consecinţă, Breuer îşi scormoni memoria pentru fiecare detaliu, cât de mic, al întâlnirii cu ea. începu să-i reproducă lui Nietzsche cuvintele ei: dorinţa ei de a deveni eleva şi protejata lui, linguşeala ei, dorinţa ei de a-l include pe Breuer în colecţia